loader
Foto

Galerie foto

Spectacolul fascinant al lumii, surprins prin lentila documentarelor 360°-Géo

În această săptămână, jurnaliştii de la Arte franceze ne-au pregătit patru documentare din România, Noua Zeelandă, Bali şi Japonia. De luni până joi, de la ora 19:00.

 

Poveştile din cimitirul vesel (luni, 7 decembrie, ora 19:00)

În localitatea Săpânţa din judeţul Maramureş se află Cimitirul Vesel, renumit pentru crucile viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este reprezentat de atitudinea diferită faţă de cea a culturii populare, în care moartea este considerată un eveniment trist.

Fondatorul acestui cimitir este Stan Ioan Pătraş, care în anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Riţiu, a realizat partea verticală a crucilor ceva mai lată, cu loc pentru epitaf. Primul epitaf datează chiar din anul 1935, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un adevărat muzeu în aer liber. (Roumanie, les recits d’un cimetiere, Franţa-Germania)

Atlanticul de Sud, în apărarea păsărilor (marţi, 8 decembrie, ora 19:00)

Un vas, trei elicoptere şi o echipă internaţională pentru protecţia păsărilor, alcătuită din 25 de specialişti, pleacă într-o campanie de deratizare în Georgia de Sud, o insulă din Atlantic. Această zonă nelocuită cu climă aspră este una dintre principalele colonii de păsări marine de pe planetă, dar supravieţuirea lor este ameninţată de rozătoare.

Neozeelandezul Peter Garden este unul dintre cei mai experimentaţi „vânători” de rozătoare din lume. Dar aici, în această insulă din Atlanticul de sud, el se află în faţa unui mare obstacol. Furtunile de zăpadă şi terenurile montane extreme previn împiedică atacurile aeriene ale prădătorilor care ar putea fi o reală ameninţare la adresa păsărilor.

Jurnaliştii 360 °-GÉO au mers împreună cu echipa de intervenţia în campania lor de deratizare din acest loc aflat la „capătul lumii”. (Atlantique austral, mission deratisation, Franţa-Germania, 2013)


Bacchus în Bali (miercuri, 9 decembrie, ora 19:00)

Rai Budarsa, un preot hindus, a fost primul cultivator de viţă-de-vie din Bali. Acum, conduce compania viticolă Hatten Wines, care-şi vinde produsele în toată lumea. Recoltarea strugurilor se face de trei ori pe an, o binecuvântare pentru omul de afaceri, dar o adevărată încercare pentru hindusul practicant, care trebuie să conducă nenumărate ceremonii religioase! (Bacchus a Bali, Franţa-Germania, 2008)


Miyako-A trăi fericit 100 de ani (joi, 10 decembrie, ora 19:00)

Locuitorii insulei japoneze Miyako din arhipelagul Okinawa „cultivă” arta de a trăi o viaţă lungă şi liniştită. Unul dintre secretele longevităţii lor este hrana sănătoasă, variată şi adesea produsă în propria grădină de zarzavaturi. Un al doilea secret este activitatea fizică permanentă, ce începe din zorii fiecărei zile.

După ce şi-a făcut exerciţiile de dimineaţă, Koso Kawamitsu, în vârstă de 100 de ani, merge la grajdul de vaci: acest obicei este al său ikiagi – motivul pentru care trăieşte. După 72 de căsnicie, Koso încă este îndrăgostit de Yuki. Mitsu Shimoji a deschis în urmă cu doi ani un centre unde oamenii pot învăţa arta miyako-jofu, materialul nebru-albastru din care sunt făcute cele mai frumoase kimonouri din lume. (Miyako: vivre cent ans, vivre heureux!, Franţa-Germania, 2007)


Logo

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...