Născut în 1927 regizorul de teatru Vlad Mugur ar fi împlinit în 22 iunie, 88 de ani. Casa de Producție vă propune „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, un spectacol realizat cu trupa Teatrului din Craiova, de la a cărui înființare în 1850 aniversăm 165 de ani.
Piesa a fost pusă în scenă de marele regizor român cu Valer Dellakeza în rolul lui Truffaldino(Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor 1999). Alături de el sunt: Ilie Gheorghe, Anca Dinu și Sorin Leoveanu. Spectacolul a primit premiul UNITER pentru cea mai bună regie – Vlad Mugur, cea mai bună scenografie – Lia Manțoc, precum și Premiul Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru pentru valoarea sa excepțională.
În „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, tânăra Clarice se logodește, cu binecuvântarea tatălui său Pantalone, cu Silvio, fiul Doctorului. Dar, deodată, apare fostul logodnic florentin socotit mort. Acesta este, de fapt, înlocuit de sora lui, Beatrice, plecată în căutarea iubitului ei, Florindo, cel care provocase moartea fratelui. Truffaldino, sluga lui Beatrice, se baga slugă și la Florindo, provocând astfel nenumărate încurcături pe care, până la final, tot el le va descurca.
Regizorul Vlad Mugur este profund legat de istoria Teatrului Național din Craiova. În 1956 el se angajează, împreună cu întreaga promoție de actori a acelui an - George Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma – la teatru. Aceştia vor deveni, peste ani, generaţia de aur a teatrului românesc. Spiritul de echipă s-a manifestat printr-o energie creatoare ieşită din comun, împrospătând mijloacele de expresie ale actorilor şi ale punerii în scenă, revigorând teatrul craiovean.
Plecat din România, Vlad Mugur și-a construit o carieră de nivel european. Familiarizat cu marile spectacole ale lumii, Vlad Mugur povestește în convorbirile sale cu Florica Ichim ( „La vorbă cu Vlad Mugur”, Revista Teatrul Azi, București 2000, p 231) despre geneza spectacolului „Slugă la doi stăpâni”, pus la Craiova în 1999. Mult timp nu a vrut să se apuce de acest text, în ciuda îndemnurilor directorului de atunci al teatrului, Emil Boroghină, simțind că nu poate depăși viziunea regizorului italian Giorgio Strehler. Cu toate acestea, găsește „cheia” în actualitate a spectacolului într-un personaj, Truffaldino, și în actorul ce urma să îi dea viață:
Vlad Mugur: /.../ mi-am dat seama că ăsta e șomer.
FI: Un trist șomer ca toți șomerii.
VM: Păi de, un șomer, și fuge după două lefuri. Și atunci nu m-a mai interesat virtuozitatea, acuma, în timpul nostru, când șomajul este actualitatea...
FI: ... globului.
VM: În orice caz a Europei, chiar și a globului. E actualitatea mare. Și m-a lovit ideea pe care am descoperit-o, cumva, în text. Mi s-a părut că trebuie să fie și un personaj mai în vârstă. Deci să nu ne mai intereseze cum se mișcă. Bun. Actorul se mișcă bine, dar n-are nici un fel de virtuozitate, nici n-ar avea haz. Atunci i-am spus dlui Boroghină: „Îți pun spectacolul cu Valer Dellakeza.” La care a urmat o pauză lungă, căci făcuseră deja patru distribuții.
FI: Oricum, Dellakeza nu era în nici una ...
VM: Oricum.”
Regizorul explică în continuare cum a construit celelalte personaje, pornind de la distribuirea lui Dellakeza: „Avea figură, avea ceva tragicomic clovnesc. Asta a fost propunerea mea. /.../ În consecință a devenit și Colombina bătrână. De asemenea, am distrus și mentalitatea îndrăgostiților./.../ După o așa-zisă demitizare a Arlechinului și a Colombinei (i-am dat o soție cu zece ani mai mare decât el), a urmat schimbarea caracterului îndrăgostiților. Și sigur că n-au reușit toți atât de bine. Eroii principali, stăpânii, îi vedeam ceva mai răi, mai reci, venind de departe, de la Torino (unul venea cu bicicleta, și altul pe rotile), dar pe mine m-a interesat mai mult cealaltă pereche de îndrăgostiți, cei din casa lui Pantalone (rol în care Ilie Gheorghe a jucat ce nu jucase până atunci, adică un bețiv fin), și atunci Anca Dinu, fata care juca a doua eroină, a doua iubită, din cauza presiunii de acasă, din cauza mecanismului ăstuia de familie îngrozitoare....
FI: A restricțiilor, a prejudecăților....
VM: ... devenise un fel de păpușă care, la un moment dat, chinuită de tată și de iubit (care era un fel de isteric), are un spasm, își pierde glasul și devine bâlbâită. Adică, intră într-o marionetă tragică. Tot spectacolul mergea... Comedia asta, care e de multe ori burlescă, intră mult în tragic, adică în problematic.”
Regizorul povestește, în continuare că, dincolo de actualizarea personajelor, a acceptat propunerea scenografiei Lia Manțoc de a folosi un material modern la decor – banalul plexiglas. „E foarte periculos din cauza reflecției luminii. Reflectă, îți ia ochii în sală. /.../ În cazul acesta trebuie să luminezi din părți, din scenă. Din față numai ce e strict pentru actori. Fiindcă altfel se umple scena de reflectoare, de sori, de luni... E aproape imposibil, nu reziști în sală. Sigur, noi le-am mai pictat puțin, adică să le dăm culorile Veneției - și griuri, și rozuri. Și asta a fost problema, că pictorii le-au pictat puțin cam mult și deveniseră...
FI: Opace.
VM: ... nu numai opace, deveniseră încărcate.
FI: Și ce-ați făcut?
VM: Am început eu să le spăl, nopțile, am pus oamenii și spălau culorile.”
Teatru TV TVR2 - luni, 22 iunie, ora 20:10, în reluare marți, 23 iunie, ora 12:10.
SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI
De Carlo Goldoni
Versiunea scenică Vlad Mugur
Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național Craiova
Interpretează: Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Anghel Rababoc, Gabriela Baciu, Sorin Robert Leoveanu, Adrian Andone, Iosefina Stoia, Mihai Arsene, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Laurentiu Stratan.
Direcția de scenă – Vlad Mugur
Scenografia – Lia Manțoc
Design măști și recuzită – Ilona Jaro Varga
Echipa TV: Redactori Daniela Branca și Ion Parhon; regia TV Constantin Dicu
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.