loader
Foto

Simona Preda, la "Mic Dejun": "Am fost o pionieră care se visa prinţesă"

RECOMANDARI

’’Cred că într-o societate patriarhală, femeile frumoase au de muncit dublu pentru că trebuie să demonstreze că nu sunt doar frumoase ci trebuie să se facă şi ascultate. Nu doar privite. Pe undeva, frumuseţea încurcă’’, ne-a spus Simona Preda, invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 6 mai, de la ora 10:00 la "Mic Dejun cu un Campion".

 

O fiinţă fragilă, cu o privire pătrunzătoare, uşor umbrită de melancolie, o "apariţie interbelică" aşa cum îi place să creadă, dar cu o putere a seducţiei pe care avea s-o demonstreze pe parcursul celor cinzeci de minute pe care le-am petrecut împreună. Îndrăgostită de poveştile copilăriei care i-au umplut visarea nu doar cu personaje fictive dar i-au aprins şi curiozitatea pentru o istorie despre care aflase – sau mai bine spus, nu aflase – din manualele şcolare, Simona Preda face parte din generaţia a cărui destin fusese schimonosit de comunism, de dublul limbaj, de înţelesurile subterane cu care copii erau învăţaţi de mici de părinţii lor pentru a fi puşi la adăpost de eventualele şi foarte posibilele represalii.

(w882)

"La maturitate, când m-am trezit din utopie, am scris despre propaganda destinată copiilor şi tot ceea ce a însemnat pionieria. A fost prima carte pe care am scris-o după ’89 împreună cu un profesor. Totul prin prisma lui. Îmi aduc aminte de griul vieţii de atunci. Doream să pot vorbi despre lucruri ce nu puteau fi spuse, să port rochii cu volane şi să împărtăşesc povestea Cenuşăresei. Ea devine prinţesă pentru că visează, nu se resemnează şi ştie cum să-şi asume statutul pe care îl câştigă’’.

(w882)

Este o lecţie de viaţă care pare foarte departe de generaţia fiicelor sale crescute şi formate în cei treizeci de ani ce au trecut din 1989. Imaginea prinţesei ideale este înlocuită astăzi de tinereţea pragmatică, angajată care vrea să schimbe lumea din temelii. Şi pentru asta povestea rămâne neîndestulătoare în semnificaţii. Este nevoie de acţiune, de un alt tip de romantism şi de feminitate. Până şi în aristocraţia adevărată, prinţesele autentice din monarhiile contemporane au o cu totul altă imagine, au obligaţii şi responsabilităţi şi multe greutăţi de înfruntat.

(w882)

Simona Preda a studiat filozofia, istoria artei, jurnalismul şi istoria. Lucrarea sa de doctorat, cu care a debutat editorial, ’’Patria română, ţară de eroi’’ – care prelua un îndemn mobilizator din 1982 - prefaţată de Vladimir Tismăneanu au lansat-o, certificându-i valoarea. A vrut să afle cum a fost posibil ca un popor întreg să trăiască decenii la rând în minciună şi într-un discurs paralel, chiar la nivelul celor care formau generaţiile de copii. Istoria noastră era prezentată cenzurat ca o galerie de personaje eroice fără continuitate. Lipseau perioade însemnate din istoria naţională iar personajul suprem care valida această succesiune istorică se raporta la eroul suprem, Nicolae Ceauşescu.

(w882)

O găsim mai mereu la bibliotecă unde cercetează cu instrumentele şi introspecţia pe care i le-a cultivat studiul filozofiei, mii de documente din care creionează apoi o istorie pe care abia acum o aflăm cu adevărat. Totul, cu un condei scriitoricesc greu de egalat ca exprimare şi imagine literară. Se împletesc în acest fel multe dintre calităţile ce au făcut-o reparcată nu doar de foştii profesori, exigenţi istorici, ci de breasla atât de subţire a scriitorilor cu har.

(w882)

Restituirile istorice i-au prilejuit descoperirea, cercetarea şi punerea în valoare a unor figuri puternice şi influente ale Casei Regale, aristocraţiei şi ale intelectualităţii româneşti. Un subiect tabu timp de decenii. Regina Maria, Regina Elena, Maruca Cantacuzino, Martha Bibescu, suita de oameni de cultură care colora o atmosferă atât de necunoscută nouă, sunt cât se poate de reale şi devin, prin harul de scriitor şi acribia de cercetător ale Simonei Preda, personaje despre care putem citi astăzi cu lejeritate şi interes.

În 2021, apărea la Editura Litera primul său roman, "Cabinetul albastru". "A fost momentul lui. L-am scris într-o vară. Scrisesem şi până atunci eseuri, articole dar niciodată un roman. Nu ştiu dacă o să recidivez", mărturiseşte Simona Preda.

(w882)

Şi noi vi-l recomandăm cu tot entuziasmul pentru că Simona Preda este un om care ne-a impresionat prin frumuseţe şi seriozitate, prin destin şi contrapunctul de zi cu zi care ne dă exemplul cel mai elocvent al depăşirii propriilor angoase prin puterea de a se bucura de viaţă şi de oamenii din jurul ei. O adevărată lecţie ce merită a fi descoperită împreună în acestă dimineaţă de sâmbătă a celei mai minunate luni de primăvară. În grădina de la Librăriile Cărtureşti – Cafe Verona, aşa cum v-am obişnuit de atâta vreme, de la ora 10:00 fix.

(w882)

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 6 mai 2023, de la ora 10:00 (reluare luni, 8 mai ora 8:00); la TVRInternaţional sâmbătă, 13 mai 2023, de la ora 9:30; la TVRMoldova duminică, 7 mai 2023, ora 9:00; la TVRCultural, duminică, 7 mai 2023, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

 
Tainele bucătăriei tradiționale la ”România în...bucate”

Rețete ca la cartea de bucate, cu secrete culese de la bucătari iscusiți din toată țara, de la bunătăți bănățene, la ciorbe oltenești, până la ...

Amenințare cu moartea la adresa romilor, comparații între maghiară și „limba cailor”, clasate de magistrați. Președintele CNCD: Nu te aștepți să obții 20.000 euro amendă, dar instanța să dea măcar un semnal societății

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Astztalos Csaba, vorbește, în interviul pentru tvr.ro, despre câteva dintre ...

FCSB - PAOK, meci pentru calificarea în optimile Ligii Europa

FCSB se pregătește pentru o confruntare crucială în returul play-off-ului Ligii Europa, joi seară, împotriva echipei PAOK Salonic.