În luna martie, femeile sunt protagoniste şi în noile seriale pe care TVR 2 le-a pregătit pentru telespectatorii săi. Cinci prietene dezleagă „Cod pentru crimă”, de luni până vineri, ora 22.00, iar povestea despre procuroarea tenace a oraşului italian Matera, „Imma Tataranni”, o aflăm sâmbăta, de la ora 22.00.
O primăvară plină de acțiune cu serialul polițist „Cod pentru crimă” (The Bletchley Circle - Regatul Unit, Canada, 2014). Din 3 martie, de luni până vineri, de la ora 22.00, pasionații serialelor polițiste sunt invitați să dezlege misterele unor crime în serie. În 1952, patru prietene care lucraseră în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Bletchley Park, centrul ultrasecret de descifrare a codurilor militare germane şi a căror activitate fusese crucială în a-i ajuta pe Aliați să scurteze razboiul, se reunesc pentru a contribui la prinderea unui criminal. Când mai multe tinere încep să dispară şi sunt găsite ulterior moarte, Susan (Anna Maxwell Martin) devine interesată de acest caz şi crede că a găsit o pistă.
Susan pare a fi o casnică și o mamă obișnuită a anilor 1950, dar sub exteriorul convențional se află o hotărâre de oțel, care nu trebuie subestimată. După ce nu a făcut nimic aventuros timp de nouă ani, ea decide să încerce să dezlege crimele nerezolvate ale lui Jane Hart și Patricia Oakes, după ce a descoperit un tipar de comportament pe care poliţia nu-l băgase în seamă. Dar oamenii legii refuză să ia în serios teoria enunţată, așa că Susan își dă seama că trebuie să acţioneze singură și să-l aducă pe vinovat în fața justiției cu ajutorul prietenelor sale. Ea le contactează pe fostele sale colege de la Bletchley Park și speră că ar putea dezlega misterul cu ajutorul experienţei lor în decodare. Jean (Julie Graham), Millie (Rachel Stirling) şi Lucy (Sophie Rundle) sunt iniţial reticente. Regia este semnată de Andy De Emmony.
„Imma Tataranni”, un procuror tenace
TVR 2 propune fanilor serialelor italiene un personaj care nu poate trece neobservat: Imma Tataranni. Din 4 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00, telespectatorii sunt invitați să urmărească un nou serial poliţist, „Imma Tataranni”, o poveste despre procuroarea oraşului italian Matera, cu o memorie prodigioasă şi putere de muncă ieşită din comun.
Imma Tataranni îşi rezolvă cazurile prin cele mai neconvenţionale metode posibile, ajutată de tânărul poliţist Ippazio Calogiuri. Deşi are de jonglat cu o profesie dură şi o viaţă de familie complicată, ea nu-şi trădează niciodată principiile şi reputaţia de magistrat incoruptibil. Incomodă și încăpățânată, nu se piarde în vorbe inutile şi nu face concesii, indiferent că este vorba de presupuşii vinovaţi, pe care îi întâlneşte la locul de muncă, prieteni sau familie. Viața nu i-a dat nimic uşor și de aceea nu-i plac scurtăturile. În familie, lucrurile nu stau diferit. Pietro, soțul, și Valentina, singura fiică, se simt de fiecare dată „interogați” de Imma chiar și pentru o întârziere banală. Cu toate acestea, după o căsnicie lungă, Pietro și Imma încă se iubesc, iar relația lor, chiar dacă mai apar certuri, este plină de viață.
Personajele principale: Imma Tataranni (Vanessa Scalera), Pietro De Ruggieri (Massimiliano Gallo), Ippa Calogiuri (Alessio Lapice), Valentina De Ruggieri (Alice Azzariti), Alessandro Vitali (Carlo Buccirosso), Doctor Taccardi (Carlo De Ruggieri), Jessica Matarazzo (Ester Pantano).
"O vară agitată"
În primul episod, Imma se află în vacanța în Metaponto, când vede degetul unei femei plutind pe mare. Câteva zile mai târziu, în zona Matera sunt găsite un braț și un picior, despre care medicul anatomopatolog, dr. Taccardi, susține că ar fi aparținut aceleiași persoane. Imma decide să se întoarcă la Parchet pentru a cere să i se încredințeze cazul.