loader
Foto

„Secretul mamei”, un thriller despre secrete și familii

TVR 2 difuzează joi, 17 februarie, de la ora 21:10, „SECRETUL MAMEI” („My Mother s Secret” – Canada, 2012) în regia lui Curtis Crawford, cu actorii Nicole de Boer, Yannick Bisson și Barbara Niven în rolurile principale.

 

Descoperind cu stupoare, la vârsta adultă, că a fost adoptată, Lauren Coulson vrea să-şi cunoască rădăcinile şi, cu ajutorul unui detectiv particular, dă de urma părinţilor ei biologici. Lauren e hotărâtă să dezlege misterul tragediei petrecute cu foarte mulţi ani în urmă, dar va descoperi că astfel îşi riscă viaţa.

Când profesoara de liceu Lori Colson află că este însărcinată, ea și soțul ei, David, au temerile normale pentru tinerii părinți. Nu este ușor să crești un copil fericit și sănătos într-o societate complicată ca cea din ziua de azi. Dar când mama lui Lori, Amanda, află de sarcină, se decide să îi dezvăluie tinerei că a fost adoptată. Deși Lori își iubește părinții adoptivi, ca oricare copil vrea să știe cine au fost părinții ei biologici.

(w882)

Angajând un detectiv, pe care soțul său, David, îl cunoaște de la biroul procurorului, Lori află că mama sa biologică, Evelyn, locuiește în nordul statului. Evelyn e o femeie fragilă şi depresivă, iar tatăl fetei, Garrett, ispăşeşte o condamnare pe viaţă pentru uciderea tatălui soției sale, Evelyn, deşi jură că nu el a comis crima.

Cum scrisorile trimise de Lori rămân fără răspuns, tânăra pleacă spre orășelul natal alături de soțul său. Acolo constată că mama sa biologică nu vrea să răspundă la ușă și, mai mult, e intimidată de fratele său Jonas, care spune că Evelyn nu vrea să aibă nimic de-a face cu ei.

Ajunsă în orașul natal, Lori descoperă și că tatăl său biologic, Garrett Fuller, face închisoare pe viață pentru uciderea tatălui soției sale. Toate aceste informații o determină pe Lori să forțeze o întâlnire cu mama ei biologică.

(w882)

Aceasta îi confirmă că tatăl său este cel care i-a ucis bunicul. Lori este sfâșiată. Ar trebui să meargă să-și întâlnească tatăl? În cele din urmă, tânăra decide că trebuie să audă cum a fost povestea. Folosindu-se de contactele soțului ei, David, ea intră în închisoare și îl întâlnește pe Garrett. Spre surprinderea sa, simte o conexiune profundă și se întreabă dacă tot ceea ce a aflat până acum ar putea fi adevărat. Așa ajunge să sape mai mult în secretele unei crime petrecută în urmă cu 30 de ani și care încă bântuie atât de mulți oameni.

Logo

 
Concursul Internațional „George Enescu”: TVR Cultural difuzează, în direct de la Ateneul Român, finala la pian

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească duminică, 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului ...

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Cu ocazia aniversării sale, aducem un omagiu uneia dintre cele mai apreciate voci ale cântecului aromân, recunoscută pentru contribuția sa la ...

Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...