loader
Foto

Secretul florilor din picturile lui Paul Surugiu Fuego

„Nu fac mare caz din această activitate a mea, dar este o bucurie supremă și cred că dincolo de muzică, de toate acțiunile și concertele mele, tablourile sunt chipul meu, vocea interioară și sufletul care vorbește, în culori mărețe, despre ce însemn eu pe lumea aceasta”, spune Paul Surugiu-Fuego despre pasiunea sa de dincolo de scenă, pictura.

 

Au trecut aproape 10 de ani de când Paul Surugiu Fuego, la îndemnul regretatului critic de artă Doina Păuleanu, a dezvăluit publicului iubirea sa pentru pictură, începând să organizeze vernisaje și expoziții naționale. Artistul a iubit să picteze încă de când era copil, iar modelul său preferat au fost florile. În anul 2015, el şi-a făcut public talentul și l-a transformat în ceva serios.

„Încă din anii copilăriei, pictura îmi deschidea noi universuri și-mi oferea libertatea de a creiona, în culori, pe pânză, lumi de visare. Ulterior, viața mi-a oferit suficiente lecții, am muncit, m-am sacrificat, am străbătut căile succesului, cu sânge, pas cu pas, încercând să-mi dovedesc mie și celor din jurul meu că pot și că am suficiente resurse pentru a ajunge sus. Și-am lăsat în plan secund, din păcate, pasiunea pentru pictat”, spune Fuego.

(w882)

Hotărârea a luat-o în casa unor prieteni din Germania, unde a stat o mai lungă perioadă de timp şi, în atelierul lor, a învăţat câteva tehnici de pictură. Văzând că reuşeşte să redea lucrări interesante pe pânză, şi încurajat de câţiva oameni de specialitate, artistul s-a gândit să dea naştere proiectului „Art By Fuego – Artă pentru suflet”. Fondurile obţinute din vânzarea picturilor sale merg către tineri care bat la porţile afirmării, dar şi către artişti de legendă ai României. Subiectul primei sale expoziţii, realizată un an mai târziu, au fost florile primite pe scenă, iar primul tablou s-a vândut foarte repede.

„Visul unei nopți în floare”, cea mai recentă colecţie

„Acum vreo 12-13 ani, în Germania, la Ulm, în atelierul unui bun prieten, pictor român, aflat în turneu alături de Maria Butaciu, mi-am readus în viață dragostea pentru arta supremă a luminii, pictura, încercând să iau cât mai multe lecții de acolo. Și am continuat astfel, încet, să mai pictez din când în când. Încercările mele nu păreau a avea o finalitate exactă și parcă mi-era teamă să le arăt, pentru a nu fi considerate puerile sau modeste. Asta până când, printr-o întâmplare fericită, doamna Doina Păuleanu, vestit critic de artă român, mi-a văzut lucrările și m-a încurajat să le arăt public. În felul acesta, în 2015, a luat naștere proiectul “ART BY FUEGO”, inițiativa și comunitatea prin care ajut, din vânzarea operelor mele, tinerii talentați ai României, dar și artiști în vârstă cu probleme financiare. Firește că sunt un pictor amator, un autodidact, căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva cu jumătate de măsură”, a adăugat Fuego.

(w882)

În luna iulie, a avut loc în Bucovina un bal al artelor - „Mereu împreună”, unde Paul Surugiu Fuego a expus cea mai recentă colecție de tablouri, peste 20 de lucrări interesante, pline de viaţă și sensibilitate. Colecția a purtat numele „Visul unei nopți în floare” și simbolizează natură statică în nuanțe vii, acrilic pe pânză, toate operele beneficiind de rame spectaculoase, din lemn masiv, în foiță de aur.

La balul artelor, artistul a sprijinit, prin intermediul proiectului său umanitar trei tinere extrem de talentate - Rusu Antonia, Dutciac Denisa și Bordeianu Alexandru. De asemenea, a premiat două personalități locale, printre care şi renumita profesoară de folclor și artista de aur a Bucovinei, doamna Maria Macovei. Vedeta TVR 2 a povestit că a fost emoționat, dar și mândru că printre multele sale activități și proiecte poate ajuta și poate aduce o urmă de speranță unor copii care au nevoie de încurajare. Și dincolo de asta, e fericit că picturile sale plac, sunt apreciate și ajung în casele oamenilor, luminând astfel sufletul și locuințele. Tablourile semnate de Paul Surugiu au ajuns la colecţionari din întreaga lume, din Statele Unite, până în Australia, Asia și Europa. Pânzele sale pot fi admirate în fiecare duminică și la TVR 2, acolo unde completează decorul emisiunii „Drag de România mea!”, într-un concept unic.

(w882)

Ajutor pentru 500 de tineri

„Mă implic, caut, mă organizez, încerc și în acest domeniu, să evoluez. Dincolo de cei peste 500 de tineri sprijiniți, dincolo de cele 25 expoziții avute în nouă ani, în toată țara, în locuri spectaculoase, dincolo de strălucirea și exotismul unei astfel de îndeletniciri, pe mine, pictura mă relaxează, îmi deschide porți ale sufletului pe care nu-mi imaginam că le am. Mă trimite într-o zonă interesantă în care parcă nu mai am nici un tip de regulă și transpun pe pânză sentimentele, emoțiile și durerile mele, în formă de flori.

(w882)

E formidabil să știi că într-un timp relativ scurt, doar câteva ore în noapte, te-ai lăsat pradă imaginației și-ai pus acolo, în nuanțele potrivite, un catren al iubirii, o frumoasă reverență, un fragment din tine. Și vin mai apoi și le pun titluri poetice, încercând să descriu cât mai bine ce-am simțit, ce-am trăit, din pasiune. Poate și de asta am încurajat mereu oamenii să-și urmeze instinctele și pasiunile, pentru că oricât ar părea de greu, nimic, dar nimic nu e imposibil”, spune artistul.

Prin intermediul picturilor sale, Paul Surugiu a întins o mână de ajutor și unor mari artiști ai României, aflați la nevoie şi a acordat premii la mai multe festivaluri de talente. Totodată, Fuego a realizat prin proiectul său busturile unor personalități din România și Basarabia, în semn de prețuire și apreciere.

Logo

 
”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2024

În fiecare an, Gala Premiilor Radar de Media celebrează profesioniştii din media prin intermediul voturilor cititorilor publicaţiei. Printre ...

Istorii de bun gust: Marile familii

Istorii de bun gust: Marile familii

publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2024

În ultimele sute de ani, câteva familii au condus România. Au fost elita aristocratică a țării. Strămoșii lor bogați, culți, rafinați, școliți ...