Irinel Adrian Cănureci, muzeograf și etnograf la Muzeul Olteniei din Craiova, încheie seria interviurilor despre tradiții și obiceiuri de Crăciun în România, urmând ca, pe 25 decembrie, să puteți citi un interviu cu Părintele Marian Mihai de la Biserica Sf. Grigorie Palama din București, despre semnificația creștină a Crăciunului.

Suntem încă în postul Crăciunului. Cum se pregătesc oltenii pentru întâmpinarea Nașterii Domnului?

Postul Crăciunului este o perioadă destul de mare, circa 6 săptămâni, ce începe pe 14 noiembrie și se încheie pe 25 decembrie, odată cu Nașterea Domnului, denumirea fiind dată de zeul Crăciun, zeu solar de sorginte indo-europeană, specific teritoriilor locuite de strămoșii noștri, geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn și zeul iranian Mithra.

Determinativul de moș indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară și să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou. Divinitatea se naște împreună cu timpul, la 25 decembrie, trăiește 365 de zile, îmbătrânește și moare pentru a renaște la începutul anului următor.

Calendarul popular consemnează viețile sfinților și a zeităților păgâne, făcând aprecieri prin numărarea zilelor de la nașterea Anului, numit la 1 Ianuarie, An Nou.

Cultura românească, din întreg arealul spațiului carpato-danubiano-pontic, înregistrează Crăciunul ca pe un personaj bivalent, cu puteri  miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar  și cu calități și defecte specifice oamenilor. Ca persoană, este un om bîtrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moș Ajun, fratele său mai mic. De subliniat este și faptul că, sub influența creștinismului, Crăciunul apare și ca figură apocrifă, născut înaintea tuturor sfinților, mai mare peste ciobanii satului în care s-a născut Iisus Hristos.

La Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului, în Oltenia rudele și prietenii se adunau la câte o familie și petreceau până târziu, în felul acesta luându-și adio de la mesele îmbelșugate cu carne. O cutumă autohtonă spune că, în noaptea de 20 decembrie, când era Ignatul, porcii, care urmau să fie sacrificați, visau cuțitul. Tot acum, în ziua Igantului, oltenii făceau astfel încât să nu intre în casă persoane străine, iar dacă erau rude, aceștia era bine să fie bărbați. Cel mai așteptat moment era tăiatul porcului, deși animalul sacrificat și preparatele din acestea nu se mâncau până în ziua de Crăciun. La Ignat, după ce se spălau pe mâini cei care au pregătit porcul, se spălau și clanțele ușilor gospodăriei ca nu cumva cineva ,,să se spurce de carne”.

Ce obiceiuri definesc Ajunul Crăciunului în Oltenia?

Dimineța Ajunului în Oltenia însemna pentru gospodine trezirea devreme, mersul în gospodărie la claia de paie a acesteia, de unde se aducea un mănunchi în casă, punând puțin câte puțin pe jos, urând belșug pentru anul viitor: vaci lăptoase, oi lânoase, pui mulți și multe păsări, rațe, gâște, curci, porci grași, copii sănătoși și frumoși, bani, grâu, porumb, floarea-soarelui,....La Anul și La mulți ani!, după care cel sau cea care aducea ,,pui”, că așa se numeau acele paie, era invitat/ă să stea jos ,,ca să stea la fete pețitorii, dar și cloștile pe ouă”. La fel procedau și străinii care veneau în unele case, indiferent cu ce treabă.

După ce se însera, în Ajun, grupurile de colindători, în Oltenia, și nu numai, plecau cu Steaua, colindătorii marcând cele patru puncte cardinale, axiale N-S, E-V,  ale așezării respective.

Tot în Ajunul Crăciunului, pe Valea Dunării, în anii 70-80', în noaptea de 23/24 decembrie, se pregătea masa festivă pentru sufletele morților, încărcată cu alimente de post (grâu fiert, turtă, pâine, fasole scăzută, prune fierte, vin și alte alimente simbolice). Masa era amenajată în odaia bună, după miezul nopții de 23/24 decembrie, pentru ospătarea spiritului morților, care părăsesc mormintele pentru a petrece Crăciunul cu rudele aici. După sfințirea mesei de Ajun, de către preot, alimentele erau împărțite, în dimineața de Ajun, vecinilor, rudelor, preotului și celor nevoiași.

Ce tradiții marchează ziua propriu zisă a Nașterii Domnului? Dar a doua și a treia zi a Crăciunului?

Ziua de Crăciun începea și începe cu împărțirea de colăcei pentru morți, care se schimbă între rude și familii, ocazie cu care-și urează sărbători fericite. Pe perioada celor trei zile ale Crăciunului, colindătorii umblă din casă în casă, familiile sunt reunite și întregite, deoarece fiecare membru al familiei care e plecat vine acasă de sărbători, iar petrecerile se țin lanț.

Tot în primele două zile ale Crăciunului, finii merg cu plocon la nași, finul și fina sărutând mâna nașului, dar și pe cele ale copiilor nașului dacă sunt mai mari, ca viitori nași ai copiilor finilor. Pe vremuri, tinerii profitau de distracție, cu prilejul horelor din sat ce țineau seara până târziu, ocazii cu care se legau noi prietenii între flăcăi și fete, se puneau bazele unor nunți viitoare.

Care este cel mai frumos obicei de Craciun păstrat sau uitat?

Cel mai frumos obicei al Crăciunului din Oltenia ramâne Colindatul din casă în casă. Seara de Crăciun este magică prin primirea darurilor de la Moș Crăciun, în preajma pomului de Crăciun. Etimologia meglenoromână a termenului trimite la: crac sau butuc de Crăciun, tăiat din pădure și adus pentru a fi ars în vatră în noaptea de 24/25 decembrie. Obiceiul incinerării divinității în ipostază fitomorfă, în noaptea de Crăciun, a fost practicat până în secolul al XIX - lea, când a fost înlocuit cu bradul, de sorginte occidentală.

Care este statutul colindelor în Oltenia?

Colinda, colindelele și colindeții sunt dominanta sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Colinda este cântecul de bucurie adus de colindători că se naște Hristos, colindelele sunt bețe confecționate din lemn de alun, arbust, cu semnificație magică. Darul primit de colindători consta în mere, colaci, nuci și lumânare. Colindeții sunt colacii pregătiți în casă, preparați special și dăruiți colindătorilor după importanța lor, având forme diferite. Colindatul în Oltenia începea odinioară în jurul datei de 19 decembrie și se prelungea pănă la Anul Nou, sub alte forme, cum ar fi obiceiurile mersului cu Steaua sau Capra, Ursul sau Brezaia.

Ce puteți spune despre darurile cu care erau răsplătiți colindătorii?

Nucile, merele, colindeții și sarea sunt cele mai des întâlnite daruri oferite, odinioară, colindătorilor. Și în Oltenia, odată cu modernizarea și influența urbană asupra ruralului, banii tind să înlocuiască atributele subliniate mai sus, specifice obiceiului colidatului.

Credit foto: Irinel Cănureci, muzeograf și etnograf la Muzeul Olteniei din Craiova

Cât de mult au fost alterate colindele strămoșești și cum se mai transmit și conservă aceste valori?

Colindele strămoșești au fost alterate, cel mai periculos fenomen de alterare îl reprezintă Ignoranța și Uitarea, lăsarea cu bună știință spre a fi uitate și lipsa de atitudine și reacție promptă a specialiștilor asupra acestor pericole ce duc la dispariția datinilor, obiceiurilor și tradiției strămoșești. Ca specialist în muzeologie și istorie, propun întocmirea de programe și curricule de specialitate, gândite cu sprijinul Academiei Române, al Ministerului Educație și al altor foruri competente care să fie studiate în școala generală.

Colindele noastre strămoșești sunt practic uitate și doar exemple sporadice, accidentale, fericite duc la învățarea, transmiterea și promovarea culturii tradiționale românești.

Ce superstiții există legate de sărbătoarea Crăciunului?

Între superstițiile Crăciunului din Oltenia, dar nu, numai, aș aminti aprinderea în vatră a butucului lui Crăciun, simbol al luminii, soarele fiind la solstițiul de iarnă. E bine ca focul să fie întreținut, aruncând la răstimpuri de timp, surcele uscate ca să iște scântei, care simbolizează bucuria și belșugul pentru anul următor .

Alături de brad și stejar, Romulus Vulcănescu consideră mărul, pom sacru. Raiul este imaginat ca un arbore cosmic, cu mere de aur, sub care se găsește adesea patul soților.

De Crăciun, se îmbină bucuria fondului ancestral de frumusețe, bunătate, dărnicie, reunind mit, rit, act magic, text poetic, melodie, teatru popular.

Gazda pregătește Paharul Crăciunului, primul care bea cu acesta în ziua de Crăciun fiind preotul, apoi oaspeții.

Paharul era păstrat peste an învelit într-o maramă albă, într-o maramă cu busuioc, astfel păstrând bucuria și norocul în casă. Acesta era ornamentat cu motivele pâinii și ale viței de vie. Toate acestea se practică în credința că astfel se asigură bunăstarea și fericirea comunității, valențele apotropaice ale sărbătorii ocupând un loc prioritar în susținerea motivației transmiterii peste timp.

Care este raportul între trăirea comercială a Craciunului și trăirea spirituală a acestuia?

Astăzi, raportul între trăirea spirituală și cea materială, comercială a sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos este, din păcate, invers proporțională, pierzându-se valoarea excepțională de sărbătoare a Marelui Ideal. Concepția spiritual-științifică este pe cale de a dispărea sau este foarte slab evidențiată. Înțelesul adânc al Scripturii, al semnoficației Nașterii Fiului lui Dumnezeu, este estompat și anihilat de aspecte ce vizează distracția și îmbuibarea. Semnificația sărbătorii Crăciunului ar trebui învățată de cei tineri de la cei bătrâni.

Cum se face trecerea prin tradiții de la Crăciun la Anul Nou?

Trecerea prin tradiții de la o sărbătoare la alta are loc în contextul antinomic An Nou Dacic versus An Nou Contemporan, ultimul prezentându-ne pe Moș Ajun și Moș Crăciun, care trimit către apropierea morții și renașterea timpului calendaristic. După 365/366 de zile, pe locul de celebrare a Anului Nou dacic, apar alți doi moși, Moș Andrei (30 noiembrie) și Moș Nicolae (6 decembrie), aici remarcând și oponența lupului, ca animal totemic la daci, spre deosebire de urs, la alte popoare.

Care sunt tradițiile de Anul Nou în zona pe care o reprezentați?

Între tradițiile din zona sudică a Doljului, implicit a Olteniei, sunt de amintit: Steaua, Colindatul de ceată, Plugușorul, Sorcova, Datul la grindă și Iordănitul.

Care este cel mai frumos obicei de Anul Nou păstrat sau uitat?

Datul la grindă este un obicei memorabil.

În dimineța zilei de Anul Nou, tinerii căsătoriți care au copii până la 3-4 ani vin cu ei la moașă (persoană care a asistat la nașterea lor) pentru a-i da la grindă. Soțul moașei (moșul) stă cu picioarele pe o bucată de fier cu fața spre răsărit, pune pe capul copilului un colac și îl prinde de subsuori. Îl ridică în sus de trei ori zicând: ,,Grindă jos, / Nepotul / nepoata sus !” / La anul și La mulți ani!”.

Colacul este făcut din cocă, aluat de cozonac, aluat de pâine. Este legat cu ață roșie sub care se pun crenguțe de busuioc. În colac sunt înfipți bănuți de metal, dar și bancnote. Gazda (moașa) dă cadouri copilului (costumașe, jucării), iar nepoții dau și ei cadouri gazdei. Se servește o mică gustare și se ciocnește un pahar cu vin. Se pleacă acasă și după prânz începe petrecere, .când se reîntorc tinerii cu plocon (10 pâini, câteva păsări spintecate, dulciuri, 10 lirti de vin, câțiva litri de țuică). Se petrece până noaptea târziu. Petrecerea continuă chiar 2-3 zile, până se termină alimentele, atât mâncarea gătită de moașă, cât și cea adusă de tineri. În ziua a doua sau a treia pot merge și la altă petrecere.

Simbolul obiectelor de pe colac :

- fierul: copilul să aibă sșnătate de fier;

- ața roșie: copilul să nu fie deocheat;

- busuioc: copilul să fie norocos;

- bani: copilu să fie bogat;

Datul la grindă se face timp de 3 ani!

Credit foto: Irinel Cănureci, muzeograf  și etnograf la Muzeul Olteniei din Craiova

***

Alese mulțumiri domnului Irinel Adrian Cănureci, muzeograf și etnograf la Muzeul Olteniei din Craiov și doctor în istorie!

***

Irinel Cănureci a contribuit la organizarea expoziţiei temporare în cadrul mainifestării intitulate „Satul românesc în zi de sărbătoare” (2004-2006).

A participat permanent la organizarea tuturor ediţiilor „Târgului Meşterilor Populari”(2004-2011).

A participat la fotografierea şi inventarierea colecţiei „Scoarţe şi Covoare Olteneşti” valorificată în anul 2011 de muzeograful Truşcă Marin într-un catalog de colecţie.

A monitorizat permanent spaţii expoziţionale din cadrul secţiei de etnografie de la Casa Băniei cu mijloace şi aparatură specifică (dezumidificatoare, termohigrografe, purificatoare de aer) şi a comunicat rezultatele acestor operaţiuni conservatorului general al Muzeului Olteniei.

A realizat, în noiembrie-decembrie 2011, la Bruxelles, cu ocazia zilei naţionale a României, a expoziţiei intitulate „Acasă la Brâncuşi” cu piese şi obiecte specifice colecției „Meşteşuguri şi Ocupaţii”.

***

Un interviu realizat de Maria Grăjdan

***

NAȘTEREA LUI HRISTOS SĂ NE FIE DE FOLOS!