Sărbătorile de iarnă care fac parte din calendarul popular, sunt poate cele mai spectaculoase şi relevante pentru cultura spirituală a poporului român. Bucovina a fost şi rămâne zona de referinţă unde acestea, cu întreg ansamblul de ritualuri, practici, datini şi obiceiuri, sunt parte din identitatea locurilor.

Obiceiuri de Anul Nou

Obiceiurile, tradiţiile legate de noaptea Sfântului Vasile sunt cele mai spectaculoase manifestări ale credinţelor şi practicilor magice din lumea satelor Bucovinei.

Ritualurile şi ceremonialurile desfaşurate în timpul magic al morţii şi renaşterii anului, practicile magice, alungarea spiritelor rele prin zgomote de bici, buhai, talănci, dobe, acte de toleranţă şi bunăvoinţă, începutul simbolic al aratului cu plugul, semănatul sunt strâns legate de viaţa şi evoluţia omului, de sincronizarea şi integrarea acestuia în transformările naturii şi ale biocosmosului. Jocurile cu maşti, dansurile ritualice îşi au originea în manifestările arhaice, precreştine.

Bucovina spirituală reuneşte toate aceste manifestări, iar satul bucovinean devine o scenă deschisă, un spaţiu magic în noaptea de Anul Nou.

În funcţie de zona etnografică unde se desfăşoară vom întâlni cete complexe cum ar fi Malanca sau doar alaiuri ale Caprelor, Urşilor, Pluguşorul sau Căiuţii.

Costumaţiile personajelor, măştile de ceremonial sunt deosebit de spectaculoase, în concordanţă  cu reprezentarea teatrală sau dansul specific.

Pluguşorul, obicei practicat de copii, deschide seria datinilor de Anul Nou. Grupuri de băieţi, astăzi şi fete, fără o costumaţie specifică dar având clopoţei, buhai, dobe decorate cu panglici colorate, încep uratul în timpul zilei şi se încheie spre seară când pornesc tinerii din sat cu Plugul Mare. Tot copiii, în dimineaţa Sfântului Vasile, pornesc cu Sorcova sau cu Semănatul, reminiscenţe ale riturilor agrare, iar boabele de porumb, grâu, orz, ovăz aruncate în curţi sunt bune pentru sănătatea păsărilor şi animalelor.

Urătura se face la fereastra casei, iar versurile fac referire la vechile practici agricole şi se încheie cu urări de prosperitate, sănătate şi un an nou îmbelşugat.

Tinerii peste 15 ani pornesc seara cu Plugul Mare, organizaţi în cete numeroase, având ca recuzită pe lângă harapnice, clopote şi un plug cu boi cu care trag simbolic prima brazdă de arătură, de obicei la casa celui mai vrednic gospodar al satului. Urătorii sunt răsplătiţi cu colaci, bani, băutură, slănină şi alte produse, care sunt adunate de colăcer şi folosite apoi la organizarea horelor. Nu există localitate în Bucovina unde, în seara de Sfântul Vasile, să nu se audă clopoţeii şi urăturile, zgomotele harapnicelor şi cele ale buhaiurilor.

Malanca / Credit foto: Petru Palamar

Cea mai reprezentativă ceată, Malanca (Hurta, Banda, Turca), cuprinde toate personajele întâlnite în noaptea de Anul Nou, cu mai multe alaiuri care evoluează  pe rând, la comanda calfei, ales pentru calităţile sale de organizator şi care comandă desfăşurarea momentelor. Acesta nu este mascat dar poartă însemne ceremoniale cum ar fi baltagul sau panglici şi mărgele colorate puse la căciulă.

Jocurile Caprei, Ursul, Căiuţii, Nunta se desfăşoară pe rând, în funcţie de recunoaşterea acordată acestora în cadrul comunităţii, de frumuseţea costumelor sau de performanţa interpretărilor.

Malanca / Credit foto: Petru Palamar

Alte personaje care completează Malanca sunt: moşnegii şi babele, căldărarii, dracii, turcii, împăraţii,  miniştri şi generali, bungheri, doctori, miri şi mirese, negustori care sunt împărţiţi  în grupul ”urâţilor”  sau al  „frumoşilor”. Costumaţiile sunt deosebit de spectaculoase, cu măşti-obrăzare ale „urâţilor” care antrenează privitorii prin farse şi comportamente amuzante. Aceştia sunt cei care, sub adăpostul măştilor, pot ironiza caracterele gospodarilor, iar cei „frumoşi” se remarcă  prin costume „militare” cu decoraţii, epoleţi, nasturi sau coifuri din pene colorate numite ceacuri, piese de recuzită deosebite în zona Bosanci, în Hurta de Împăraţi, vopsite în culori conform rangului personajului.

Astăzi, renumite sunt Malăncile din Udeşti, Volovăţ, Mihoveni, Şcheia, Sfântu Ilie promovate în special de formaţiile artistice în cadrul festivalurilor de datini şi obiceiuri de Anul Nou.

Nunta este o parodie realizată atât prin costumaţii, prin alegerea celor care interpretează personajele, dar mai ales prin text. Mirele trebuie să fie mic de statură, gras, mireasa înalta şi slabă, cu voal pe cap şi coroniță, iar tinerii aleşi trebuiau să întrunească aceste „calităţi”, travestiul fiind un element de spectacol.  Alte personaje sunt vătăjelul, preotul care „oficiază” ceremonia, socrii, dracii care întrerup aşa-zisa slujbă dar sunt alungaţi şi stropiţi cu apă. Gazdele sunt şi ele antrenate în spectacol ca naşi ai mirilor.

Spectacolul Nunţii se remarcă în primul rând prin dialogul purtat de personaje, savuros şi ironic, plin de aluzii şi satiră, jucat integral  la Udeşti.

Jocul Ursului / Credit foto: Arhiva Muzeului Național al Bucovinei din Suceava

Una din cele mai cunoscute şi spectaculoase cete din Bucovina, răspândită în toate zonele judeţului Suceava, este ceata Ursului.  Animalul cel mai impunător din pădurile Bucovinei, al cărui cult se practica încă din vremea geto-dacilor, a devenit un simbol al puterii în cultura populară,  cel care ştia când vine primăvara şi ieşea din bârlog (în Ziua Ursului din calendarul popular).

Cetele aveau unu sau mai mulţi urşi, care erau legaţi cu lanţuri de către ursari, îmbrăcaţi în haine peticite, cu faţa dată cu funingine, (aluzie la ţiganii care făceau bani la iarmaroace şi bâlciuri cu urşi adevăraţi) şi care, ţineau ritmul dansului, denumit „Ursăreasca”, cu o dobă. Costumele urşilor sunt deosebite, combinaţie de blană, piele, clopoţei legaţi la urechi şi picioare sau curele de care sunt prinse tălănci. Masca de cap putea să acopere faţa în întregime sau, se purta doar pe frunte, combinată cu postav negru, „dinţi” din fasole şi canafi din lână roşie.

Jocul Ursului are trei momente importante: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag şi hora ursului, legate de moartea şi învierea sa ritualică odată cu Anul Nou. Alaiurile separate de urşi sunt însoţite ca şi la celelalte cete, de personaje ca babe şi moşnegi, doctori, mirele şi mireasa, care completează ceremonialul urăturii specifice, atmosfera de carnaval popular. Acest obicei se practica aproape în toate zonele judeţului Suceava: Gemenea, Stulpicani, Paltinu, Molid, Dumbrăveni, Boroaia, Drăguşeni, Capu Codrului, Udeşti, Vama.

Măști de urși / Credit foto: Petru Palamar

Trebuie amintit şi ursul de paie, influenţă a zonelor învecinate, făcut din frânghii răsucite din paie de grâu, de secară sau din pănuşi de porumb, care se coseau direct pe haine şi care, la final, erau arse ritualic. Costumul avea şi mască-obrăzar din pănuşi împletite, decorată cu pene colorate. Astăzi, acest obicei a fost readus în atenţie de către ansamblul din Păltinoasa, zona Humorului fiind cea unde s-a identificat şi păstrat această tradiţie.

Ursul de paie / Credit foto: Petru Palmar

Capra, prin jocul complex al dansului, pantomima, dialogul, recuzita, toate creează un spectacol inedit, acompaniat de instrumente muzicale, tobe, fluiere, viori sau cobze.

Tema este aducerea caprei de la munte pentru a fi vândută, dar este deochiată şi moare. Personajul babei însă îi face farmece şi o descântă, pe ritmul tobei, iar capra învie spre bucuria tuturor.

Costumul şi elementele de recuzită ale caprei sunt deosebite: capul este din lemn cu două fălci, una fixă şi una mobilă, care „clămpănesc” ritmat şi coarnele fixate pe un băţ, pentru a putea fi manevrate în timpul dansului. Pe acesta se prinde o pânză sau un lăicer care acoperă corpul celui care poartă masca, decorate cu mărgele, oglinzi, clopoţei, panglici sau hârtie colorată.

În alaiul caprei regăsim personajele „urâţilor” şi ale „frumoşilor”, ţigani, negustori, moşi şi babe care completează prin dialog şi mişcare dansul tradiţional al caprei, legat de moartea şi învierea ei, reminiscenţă a vechilor practici şi credinţe străvechi.

În multe din localităţile Bucovinei, Jocul Caprei este predominant în cetele de urători la Mălini, Fundu Moldovei, Dumbrăveni, Gemenea, Paltinu, Capu Codrului, Molid, Boroaia, Drăguşeni, Stulpicani.

Alaiul cerbului / Credit foto: Petru Palamar

O variantă a acestui obicei este Cerbul, întâlnit în special în zonele de munte, în localităţile Corlata, Fundu Moldovei şi în Cajvana, Valea Moldovei sau Horodniceni.

Deosebită este masca de cerb, care are prins de capul clămpănitor un trofeu impresionant, cu coarnele împodobite cu mărgele, beteală şi oglinzi, ciucuri de lână, panglici colorate şi flori. Dansul cerbului este asemănător celui al caprei, plin de vervă, susţinut de clămpănitul ritmic al măştii şi de acompaniamentul fluieraşilor.  La Corlata, Cerbul este unica mască din alai care joacă, fiind însoţită doar de tineri neînsuraţi, îmbrăcaţi în costume populare.

Alaiul cerbului / Credit foto: Petru Palamar

Personaje componente ale cetelor mari sau ceată separată, Căiuţii se remarcă prin dansul perfect sincronizat şi costume. Capul de cal din lemn cu dârlogi din frânghii sau bârneţe, este sculptat şi legat de o vescă de sită de care se prinde o coadă de cal. Corpul este acoperit cu o pânză albă, fustanelă sau un lăicer colorat, decorate cu mărgele, clopoţei, curele prinse pe piept cu zurgălăi. Cel care participă la jocul căluţului poartă tunică ”militară” şi este ales în alai pentru calităţile sale de dansator. Cel mai bun dintre ei va conduce ceata şi va dirija mişcările prin ritmul fluierelor şi strigături. Jocul Căiuţilor se practică la Botoşana, Calafindeşti, Dumbrăveni, Siminicea, Zamostea, Zahareşti, Dolheşti, Zvoriştea.

Vornic de ceată / Credit foto: Petru Palamar

Mitul literar promovat prin balade, legende, fapte istorice, a determinat şi punerea în scenă, la nivelul spiritualităţii populare, a eroilor locali sau naţionali.  Bandele lui Bujor, Codreanu, Jianu, Palenciuc interpretează piese de teatru popular care prezintă fragmente din legendele legate de viaţa haiducilor, apărute şi practicate după mijlocul secolului al XIX-lea.

Tema este cu aproximaţie aceeaşi, lupta haiducilor cu autorităţile reprezentate de poteră, pentru cei săraci şi obidiţi. Costumele sunt de obicei cele populare, specifice zonei, iar „autorităţile” poartă costume de „militari”, cu decoraţii, pistoale, săbii, lanţuri. Personajul principal are însemne speciale, brâie tricolore puse pe piept, pistoale, corn de vânătoare.

Textul jucat este cel mai important ca şi abilităţile interpretative ale participanţilor. În cadrul bandelor întâlnim şi personajele Anul Vechi, bătrân şi gârbovit şi Anul Nou, tânăr şi plin de vervă.

Banda lui Jianu se juca în multe din satele Bucovinei: Botoşana, Dumbrăveni, Gemenea, Molid, Stulpicani, Banda lui Novac la Botoşana, Banda lui Bujor la Horodniceni, Dolheştii Mici.

Mască berbec și mască de urât / Credit foto: colecția Muzeului Național al Bucovinei, Suceava (arhivă)

Dacă măştile au avut la începuturi rolul de a proteja şi de a crea o legătură spirituală cu forţele supranaturale, având funcţii magice, în timp au devenit expresii plastice ale categoriilor estetice: frumos, urât, grotesc, îmbătrânit sau tânăr, care au preluat transfigurarea ludică.

Atmosfera magică creată de cetele de mascaţi prin costume, măşti, jocuri, zgomotele făcute de harapnice, tălănci, muzica, regia plină de imaginaţie şi dramatism, explozia de bucurie la finalul urăturilor, dansurile tradiţionale la care participă întreaga comunitate în satele Bucovinei, toate sunt argumente pentru o vacanţă inedită în perioada sărbătorilor de iarnă.

Iordan în Bucovina / Credit foto: Petru Palamar

Sărbătoarea Bobotezei

Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă dedicate celebrării renaşterii cosmice, de reînnoire a timpului.

„Sărbătoarea Luminării”, Botezul Domnului, consacra iniţierea în creştinism, iar Slujba de Iordan, prin ritualul de sfinţire a apelor, Agheasma Mare, era însoţită de practici de purificare.

Considerată o sărbătoare la fel de importantă ca şi Crăciunul, este întâmpinată şi în Bucovina cu respectarea tradiţiilor moştenite.

Ajunul Bobotezei era ziua de purificare prin post, când nu se consumau lapte, brânză, ouă, carne. Masa de Ajun respecta tradiţiile mesei din Ajunul Crăciunului, cu elementele ritualice: paie puse sub faţa de masă, sarea în colţurile mesei pe care se aflau alimentele de post, grâu fiert cu nuca şi miere, borş, prune uscate, sarmale cu crupe, plăcintă cu varză, bob fiert. Unii dintre credincioşi ţineau „post negru” în această zi, pentru sănătate, belşug şi noroc.

Ziua de Bobotează începea la biserică unde, după liturghie, credincioşii participau la procesiunea de sfinţire a apelor, locul care se alegea fiind în curtea bisericii, la o fântână sau la o apă curgătoare. Dacă era ger se tăia o cruce de gheaţă, în jurul căreia se desfăşura ceremonialul religios, iar cei mai curajoşi se aruncau în apă pentru a fi sănătoşi şi feriţi de friguri.  Și astăzi există acest obicei de a ridica crucea de gheață și chiar dacă nu este ger se aduc bucăți de gheață din zona de munte ( ex. Bosanci).

Agheasma Mare era luată de fiecare credincios, în vase de lemn sau sticlă în care se puneau fire de busuioc. La întoarcerea acasă se sfinţea gospodăria, se purifica aerul prin afumare, iar agheasma se bea în zilele de post sau „ la nevoi”, cu credinţa că te ferea de boli, pentru că nu se „ strica” niciodată.

În ziua de Bobotează tinerii ridicau ruguri din vreascuri şi frunze uscate, săreau peste focuri, iar la final, luau cărbunii şi afumau livezile pentru rod bogat. Băieţii până la 12, 13 ani mergeau prin sate cu Chiraleisa, obicei augural pentru bogăţia recoltelor, manifestat prin strigături şi urări de belşug.

Ce este bine să faci la Bobotează?  Să dai fânul şi sarea sfinţite  la masa de Ajun, la vite, căci vor fi ferite de boli, să pui busuioc sub lăicerul de pe laiţa din casa cea mare unde se aşează preotul, căci este bun pentru aflarea ursitei, pentru farmece şi descântece, să aduni cenuşa din sobă şi să o presari pe straturile de legume să nu le mănânce „gujuliile”, să bei dimineaţa, pe stomacul gol, agheasmă, cel puţin câteva zile, căci vei fi sănătos tot anul.

Ce nu este bine să faci la Bobotează?  Să nu te cerţi în ajun cu nimeni, să nu împrumuţi nimic de lângă casă, căci vei avea tot anul pagubă, să nu speli rufe o perioada de timp pentru că apa este sfinţită.

Datinile şi obiceiurile păstrate şi astăzi în ţinutul de vis al mănăstirilor, ospitalitatea şi tradiţiile culinare, peisajele încărcate de frumuseţe şi spiritualitate, oameni ai locului plini de bunătate şi înţelepciune te aşteaptă în Bucovina!

***

Articol de Violeta Enea, șef al Serviciului Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava

Violeta Enea / Credit foto: Violeta Enea, arhivă personală

***

Alese mulțumiri doamnei Violeta Enea, pentru introducerea, prin acest articol, în atmosfera sărbătorilor de iarnă bucovinene, ca parte din cultura spirituală a poporului român! Dacă doriți să citiți sau să recitiți prima parte a articolului despre sărbătorile de iarnă în Bucovina, accesați secțiunea Lifestyle a site-ului TVR!