Todinca Vasile, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, doctor în sociologie, aduce în fața dumneavoastră câteva din obiceiurile uitate sau păstrate, legate de sărbătorile de iarnă în Bihor.
Este postul Crăciunului. Cum se pregătesc bihorenii pentru întâmpinarea Nașterii lui Hristos atât spiritual cât și material?
În satul tradițional din Bihor începutul postului Crăciunului stă sub semnul ”curățeniei” și al ”întrajutorării”. Fiecare gospodar se preocupă de aprovizionare cu lemne pentru iarnă și cu produse necesare sărbătorilor, are în vedere curățenia totală a curții, a grădinii și a casei în interior. De asemenea, este pusă la adăpost recolta din anul respectiv, se duce la moară grâu pentru pâinea cea de toate zilele, femeile, unele locuri, finalizează cusutul ”țoalelor” de sărbători pentru toți ai casei. Acest obicei este aproape pierdut.
În preajma Crăciunului merg la biserică pentru împărtășanie. Pe vremuri, cetățenii sărmani erau ajutați, de cei care posedau atelaje, (căruțe) la adusul lemnelor din pădure, la dusul gunoiului de grajd pe arăturile de toamnă. Era adus fânul din hotar în gospodărie.
În perioada postului tinerii își alegeau un ”grăitor”, coordonator de colinzi, și repetau colinzile la o casă din sat, pentru a vesti Nașterea lui Hristos de Crăciun. Astăzi se mai colindă sporadic în zona Beiușului (satele Roșia, Căbești, Budureasa), pe valea Crișului Repede (satele Bulz, Bratca, Șuncuiuș, Tilecuș, Vârciorog) și în zona Barcău ( satele Boianu Mare, Păgaia, Viișoara).
Actualmente, tradiția întrajutorării benevole este dată uitării. În primul rând populația satelor s-a înjumătățit prin migrația sat - străinătate și este îmbătrânită. Cei rămași în sate, bătrânii, sunt ajutați de copii sau nepoți în aprovizionarea cu cele necesare traiului. A dispărut ajutorarea tradițională, locul ei îl ocupă ajutorul cu recompense în bani sau în produse. Nimeni nu mai face un serviciu gratuit.
Ignat / Credit foto: Vasile Todinca
Până în Crăciun, ignatul este sărbătorit în 20 decembrie, și este cunoscut în popor ca moment al tăierii porcilor. Se credea că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiați. De acum înainte nu se mai îngrașă, nu mai pun carne pe ei și nu mai manâncă ca până acum. Singura activitate permisă în această zi era taierea porcului.
După înjunghierea porcului în satul tradițional din Bihor avea loc pârjolirea lui cu paie. Apoi se curăța și se spăla cu apă călduță cu sare.
Astăzi pârjolirea are loc cu butelia de la aragaz. După spălare, se despică porcul, se alege cărnea, slănina și organele, care vor fi folosite la prepararea bucatelor. Se prepară, de obicei, cârnați, sângerete, tobă (birșoaită) și caltabăș. Slănina se pune la saramură, iar carnea, o parte la congelator și alta la sărat și fum, pentru a o avea la masa de Paște.
Ignat / Credit foto: Vasile Todinca
După tăiere, se mai face și azi ”pomana porcului”, la care participă cei care s-au ocupat de sacrificare. Conform tradiţiei, în Bihor, se serveşte, popricaș din carne de porc sau toroș, adică varză acră cu carne și alte condimente (piper, frunze de dafin etc) cu murături. Masa se aşază în curte. Se mănâncă în picioare, se bea pălincă fiartă (crampă) și vin.
Ce obiceiuri definesc Ajunul Crăciunului în zona Bihorului?
În Ajun de Crăciun, în satul de altădată, femeile făceau curat în toată casa și pregăteau colaci, iar bărbații purtau grija gospodăriei și a animalelor și mai mult căutau să înapoieze orice lucru luat cu împrumut de la vecini sau prieteni. De asemenea exista obiceiul de a se împodobi în casă un brăduț cu globuri colorate, cu beteală cu bomboane de ciocolată, numite saloane. În seara de ajun se respectau tradiții vechi de sute de ani între care colindatul. Grupuri de copii, cât și grupuri de adulți se strângeau laolaltă și mergeau să colinde în tot satul. Se colinda „O ce veste minunată”, ”Măruț mărgăritar” „O brad frumos”. Colindătorii erau serviți cu cârnați, colaci făcuți în casă, cozonaci sau bani.
Un alt obicei care în timp și-a pierdut semnificația este mersul cu ”Steaua” – obicei vechi ce se întâlnea mai în toate satele Bihorului. Acesta avea menirea de a vesti oamenilor Nașterea lui Hristos: copiii care mergeau cu ”Steaua” se numeau stelari și se deghizau în magi și vesteau marea minune.
Mersul cu ”capra” (turca) era un obicei păstrat din strămoși în satul tradițional din Țara Beiușului. Turca era confecționată dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, despărțit în două care prin intermediul unei sfori cele două bucăți de lemn clămpăneau. Totul se învelea cu hârtie roșie, peste care se punea o altă hârtie, de altă culoare în coarne se puneau franjuri de hârtie colorată și totul se adăpostestea sub o pătură de culoare roșie sub care stătea un bărbat care mânuia capra prin tragerea unei sfori.
Colindătorii erau însoţiți de masca zoomorfă, (turca) în satele zonei Beiuşului (Roșia, Căbești, Lazuri de Roșia etc.) precum și în Dobreşti, Topa de Sus sau Tilecuş. În unele locuri, în noaptea Crăcinului, întâlneam şi piesa de tetaru religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul (Viflaim) sau Irozii, la care participau copiii. Potrivit unor etnologi, „este un obicei care se purta din casă în casă, fiind legat de tragedia uciderii pruncilor (pe care Biserica îi pomeneşte pe 29 decembrie)”.
Mersul cu ”pomuțul” era specific zonei Marghita (Crasna Barcău). În fața colindătorilor era poziționat un colindător cu un pom mic înfășurat cu panglici colorate cu care intra în casa și întreba gazda daca primește”pomuțu”, după care se începea colinda.
În zilele nostre aceste obiceiuri sunt practicate sporadic, iar preocuparea nu mai este aceea de a împlini tradiția și ritualul creștin, acum avem de-a face cu goana după bani !
Colindători / Credit foto: Vasile Todinca - fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Ce tradiții marchează ziua propriu zisă a Nașterii Domnului? Dar a doua și a treia zi a Crăciunului?
Colindatul în primul rând în noaptea de Ajun de Căciun până în dimineața Crăciunului, când au fost și mai sunt colindați, pe locuri, sătenii. În celelalte zile nu mai există vreun obicei care să dea senzația de sărbătoare și la care să participe întreaga obște a satului.
Colindători / Credit foto: Vasile Todinca - fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Când încep colindele în zona pe care o reprezentați și cât se cântă? Cine le mai intonează?
Cândva pregătirea pentru colindat începea din 15 noiembrie, făcându-se repetiții o zi pe săptămână (seara), la câte o casă. Colindele se cântau în tot satul în noaptea de Ajun și în ziua de Crăciun. Ele se mai aud astăzi prin anumite sate, dar cu siguranță bisericile răsună de colinde și în zilele noastre.
Erau și mai sunt cazuri când nu este primită colinda în casă, poate din cauza unor boli, a lipsurilor materiale, sau a lipsei unei stări spirituale pentru a primi colindători.
Pe rând, copiii, tinerii și adulții se organizau în cete care duceau vestea Nașterii lui Hristos din casă în casă.
Colindători / Credit foto: Vasile Todinca - fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Cum sunt apreciați colindătorii?
Pe vremuri colindătorii se bucurau de câte un colac mare, o ”roată” de cârnat și de câte un pahar de pălincă. Cei mici aveau parte și de dulciuri. Astăzi, cine mai colindă, o face pentru bani.
Cât de mult au fost alterate colindele strămășești? Ce sfaturi aveți ca și etnolog pentru a le conserva?
Colinzile tradiționale se pierd de la o zi la alta, multe au fost prelucrate nu în cel mai fericit mod. Modernitatea colinzilor o simțim reflectată la radio și televiziuni. Implicarea bunicilor, a părinților în transmiterea colinzilor și valorilor spirituale și tradiționale are un rol extrem de important. Copiii sunt cei ce duc mai departe ce văd în familii. În satele bihorene, unde se mai aud colinde, se mai implică în promovarea valorilor creștine și preotul, învățătorul sau vreun om înțelept al satului.
Ce superstiții există legate de sărbătoarea Crăciunului?
Știm din bătrâni că dacă ai împodobit locuința cu crenguțe de vâsc, vei avea noroc tot anul, vâscul are rolul simbolic de a alunga duhurile rele din case și din gospodării.
Se așezau cândva căței de usturoi pe masă și la ferestre, iar în unele sate din Bihor se obișnuia să se ungă cu usturoi vitele și grajdurile pentru a le păzi de rele.
Se spune că gospodarul care nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea recoltă bună și nici belșug în casă anul care vine.
Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi și li se pun nume de Crăciun, Crăciunel sau Crăciunița.
Multe din aceste superstiții sunt puțin credibile în zilele noastre.
Vasile Todinca, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea / Credit foto: Vasile Todinca
Ce legătură există între darurile care se fac de Crăciun în familii și semnificiația creștină a sărbătorii?
În zona noastră a Bihorului nu se obișnuia în vremurile bunicilor noștri să se facă cadouri de Crăciun între membrii familiei, eventual sub brăduț se puneau șosete împletite, mere sau nuci.
Astăzi lumea este cuprinsă de preaplin, de bunăstare și materialism exacerbat în detrimentul trăirilor spirituale.
Și în zona Bihorului sărbătoarea Crăciunului a căpătat în ultimele decenii diferite conotaţii, pierzând aproape definitiv semnificaţiile tradiţionale, transmise din moşi-strămoşi. Astăzi aspectul comercial al Crăciunului primează, astfel încât acesta nu este privit de unii oameni ca sărbătoarea Naşterii Domnului, ci, mai degrabă, ca o simplă sărbătoare de iarnă, „ambalată” într-o formă foarte atrăgătoare, cu mii de beculeţe, ornamente multicolore, ghirlande, crăciunei şi crăciuniţe, spiriduşi sau reni.
Mulţi dintre bătrânii noştri îşi mai amintesc şi astăzi cum petreceau Crăciunul. Nu se îmbuibau cu delicatese, uitând să meargă la biserică şi să se bucure de vestea cea mare a Naşterii Mântuitorului. Dimpotrivă, tradiţiile se îmbinau perfect cu trăirea creştină, căci atât sosirea tainică a lui Moş Crăciun, cât şi împodobirea bradului avea profunde semnificaţii religioase.
Ce elemente de păgânism există în tradițiile și obiceiurile de Crăciun în zona Bihorului?
Crăciunul este o sărbătoare cu multe rădăcini păgâne, dacă ne gândim la banchetele nebunești de la Saturnaliile romane sau despre ospețele cu multă băutură și cu focuri uriașe ale popoarelor nord-europene. Crăciunul a devenit oficial sărbătoare bisericească în secolul IV. De atunci, foarte multe s-au schimbat și o mulțime de influențe au determinat modul în care este Crăciunul sărbătorit în diverse locuri ale lumii.
Am amintit mai devreme și subliniez că elemente păgâne sunt obiceiul caprei (turca), împodobirea bradului, ofranda adusă prin sacrificarea porcului, închinată zeiţei pământului.
Colindători / Credit foto: Vasile Todinca - fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Cum se face trecerea prin tradiții de la Crăciun la Anul Nou?
În preajma Anului Nou, urările și obiceiurile făcute în Bihor au scopul de a alunga spiritele rele și de a face loc unui an plin de bunăstare și armonie. Mersul la colindat este obiceiul care începe în postul Crăciunului și continuă până în primele zile ale noului an, până la Bobotează. Urările de bine pentru cei ce poartă numele Sfântului Vasile sunt și au fost nelipsite.
Care sunt tradițiile de Anul Nou în zona pe care o reprezentați?
Ajunul Anului Nou prilejuia pe vremuri practicarea anumitor acte misterioase, care încearcau să prospecteze viitorul. Unul dintre obiceiuri, „Vergelul”, (se practica în zona Crișului Repede în satele Bratca, Bălnaca și Șuncuiuș) era un prilej de sărbătoare la care participau mai ales tinerii necăsătoriţi şi părinţii acestora. Cei care făceau „Vergelul” doreau să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă şi cu cine se vor căsători.
Personajul cel mai de seamă era „Vergelatorul”, care urma să „prorocească” viitorul. Ca elemente de recuzită erau folosite în primul rând vergelele, nişte beţe anume confecţionate sau improvizate de la războiul de ţesut, o covată folosită la frământatul pâinii, două farfurii sau două cofe cu sau fără apă şi un cearşaf.
Feciorii şi fetele care participau la vergel aduceau cu ei câte un inel, fiecare cu însemnul său şi cele necesare ospăţului, feciorii tocmeau muzicanţii şi aduceau băutura, iar fetele se îngrijeau de animale.
Mersul cu sorcova este unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri românești de Anul Nou, încă prezent în unele localități bihorene. Copiii se strâng în grupuri și, în prima zi a anului, merg la casele cunoscuților pentru a le ura mult noroc și un an mai bun. Sorcova este, la origini, o nuia pe care fiecare copil o decorează după bunul plac, fie cu flori, hârtie colorată sau chiar ciucuri. După ce fac urările, copiii își primesc și daruri ce pot consta în dulciuri, fructe, colaci sau bani.
Vasile Todinca, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea / Credit foto: Vasile Todinca
Care este cel mai frumos obicei de Anul Nou păstrat sau uitat?
Calendarul de ceapă era un obicei practicat la casele gospodarilor bihoreni. În noaptea de Anul Nou se desfăceau 12 foi dintr-o ceapă, se așezau în ordine pentru lunile anului, se punea pe ele jumătate de linguriță de sare și se lăsau pe o masă până a doua zi dimineață. Dacă sarea se topea toată în anumite luni, însemna că lunile respective urmau a fi ploioase, iar dacă nu, înseamnă că urmau luni secetoase.
Potrivit unui alt obicei de Anul Nou, prima persoană care trecea pragul casei în prima zi a Noului An îți influența anul care tocmai începea. Se spunea că dacă prima persoană care intra în casă era bărbat, atunci aveai un an plin de noroc, în schimb, dacă femeia intra prima în casă, Anul Nou era plin de ghinion.
Cu sau fără obiceiuri, să întâmpinăm Nașterea lui Hristos, Anul Nou și Boboteaza cu credință în bine, împacare și voie bună!
***
Vasile Todinca este cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurile – Complex muzeal, Oradea. S-a născut în 29 august 1960, în localitatea Prisaca, comuna Uileacu de Beiuș, județul Bihor. Este abslovent al Facultății de Istorie-Filosofie și doctor în sociologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca.
Printre temele de cercetare se numără: Mutaţii socio-demo-economice în universul satului contemporan din Țara Crișurilor și Mentalități și comportamente în lumea satului contemporan din Bihor (Zona Crișului Repede, Holod, Zona Beiușului, Dobresti, Luncasprie, Pomezau).
A publicat peste 50 de studii de specialitate în volume și reviste de știință și cultură precum : „Studia Universitatis Babeș Bolyai” (seria Sociologia), ”Transylvanian Review” Cluj- Napoca, ”Biharea”, ”Crisia”, ”Aletheia”, ”Familia”, etc.
Vasile Todinca / Credit foto: Vasile Todinca, arhivă personală
Distincții obținute:
l Diplomă de excelență acordată de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (2010);
l Premiul “Nicolae Cornățeanu” al Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Sisești” pentru lucrarea Valea Iadului istorie, economie, demografie, etnologie, turism apărută la Editura Primus Oradea, (2016)
l Diplomă de excelență acordadă de Episcopia Greco-Catolică de Cluj Gherla (2021);
***
Alese mulțumiri domnului Vasile Todinca pentru împărtășirea unor gânduri despre tradiții și obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă din Bihor! Succes în activitatea de cercetare a Domniei Sale!
***
Credit foto: Vasile Todinca și fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
