loader
Foto

Sărbătoarea e Acasă, la TVR Internațional!

TVR Internațional aduce Magia Sărbătorilor de Iarnă în casele tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei, prin programe speciale, difuzate pe cinci continente.

 

24 decembrie – Ajun de Crăciun

Cu spiriduşi cântăreți, reni balerini, cete de colindători și, bineînțeles, cu personajul principal, Moș Crăciun, sărbătoarea e feerie la TVR Internaţional pe 24 decembrie, la ora 18.00, în spectacolul Poveste de Crăciun 2020, pus în scenă de Opera Comică pentru Copii. Telespectatorii vor fi martori la călătoria magică din Laponia spre România, prin Danemarca, Franța, Statele Unite ale Americii, Anglia și Germania, dar și prin sate și orașe din țară, pentru ca, la final, Moș Crăciun să poposească în Căsuța lui din București, ca în fiecare an, la Târgul „Poveste de Crăciun” de la Opera Comică pentru Copii.

(w882)

În Ajun de Crăciun, de la ora ora 19.00, echipa emisiunii Un doctor pentru dumnevoastră, propune o ediție eveniment, sub semnul iubirii, dăruirii și credinței, pentru a transmite că sărbătoarea e vindecare, prin vocile medicilor-preoți din România și Diaspora.

De la ora 21.00, Colindăm, colindăm cu Paula Seling, care le reaminteşte tuturor că sărbătoarea e tradiție, într-un concert excepţional, un spectacol despre bucuria sărbătorilor în familie.

25 decembrie – Ziua de Crăciun

Cu emoție, în dimineața zilei de Crăciun, MATINALII invită publicul de toate vârstele la o ediție specială, de sărbătoare, realizată în studioul TVR de la Chişinău, de la ora 7.00.

De la ora 09.45, în ediţia specială Universul Credinței, telespectatorii TVR Internaţional vor putea viziona în direct Slujba de Crăciun. Cel mai cunoscut promotor al muzicii tradiționale din România și, în acelaşi timp, îndrăgit jurat la „Vedeta populară”, maestrul Grigore Leșe se va afla alături de Andrei Victor Dochia și Răzvan Bucuroiu în studioul emisiunii. Aceştia vor povesti cum se colindă în Maramureș, cum arată bucuria marii sărbători, care sunt tradițiile și obiceiurile acestei zile unice.

(w882)

Iuliana Tudor prezintă programul de colinde Nu uita că ești român, de la ora 17.30. Într-o atmosferă de poveste, la Gura Râului în judeţul Sibiu, alături de gazdele Junii Sibiului, mari vedete ale folclorului nostru, precum şi grupuri de colindători sosite din întreaga ţară interpretează colinde tradiţionale româneşti.

De oriunde ai fi, Dăruieşte Românie! este invitaţia lansată de Carmen Târnoveanu în ediţia specială de Crăciun, de la ora 21.00. Spectacolul sărbătorilor aduce în casele românilor de pretutindeni artişti valoroşi precum Felicia Filip, Dida Drăgan, Ianna Novac, Marcel Pavel.

(w882) Carmen tar

26 decembrie – A doua zi de Crăciun

Pe 26 decembrie, de la ora 16.40, Marina Almășan invită telespectatorii la un Târg de Crăciun marca Femei de 10, bărbați de 10. Vor fi brazi, străduțe aglomerate, chioșcuri cu vată de zahăr, tonete cu turtă dulce și, firește, Moș Crăciun! El va fi însoțit de Mary Christmas, consoarta sa și amândoi vor forma un cuplu comic în interpretarea lui Dan Helciug și a Cristinei Cioran. Va fi primul Moș Crăciun din istoria TVR protejat de o mască, iar pretextul adunării este un soi de „Eurovision” al colindelor și al cântecelor de iarnă, cu artiști de pe toate continentele.

La ora 21.00, Paul Surugiu - Fuego şi prietenii săi vor colinda și vor aduce veselia în sufletele românilor, invitaţi la Crăciun la Palat cu Fuego. Printre artiștii îndrăgiţi prezenţi în emisiune se numără Irina Loghin, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu, Ovidiu Komornyik, Sanda Ladoși, Margareta Clipa și Vlad Crețu. Un show elegant, modern și plin de efervescență, într-un spaţiu exclusivist.

(w882)

27 Decembrie

GALA PREMIILOR TVR MOLDOVA – „Români pentru români”, ediţia a V-a, va fi difuzată duminică, 27 decembrie, la ora 17.00. Un eveniment special, pentru românii de pretutindeni, prezentat de Sandu Scobioala, în care vor fi acordate 12 premii de excelenţă pentru personalităţi remarcabile de pe ambele maluri ale Prutului, care şi-au dedicat activitatea semenilor.

Şi pentru că sărbătoarea e veselie, telespectatorii sunt invitați să vizioneze comedii de colecţie cu mari actori, precum Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui şi Iurie Darie. Cele trei filme din seria Brigada Diverse, regizate de Mircea Drăgan sunt difuzate la TVRi în zilele de Crăciun: Brigada Diverse intră în acţiune, joi, 24 decembrie, la ora 15.00 şi vineri, 25 decembrie, la 23.00; Brigada Diverse în alertă!, vineri, 25 decembrie, la ora 15.00 şi sâmbătă, 26 decembrie, la 23.00; B.D. la munte şi la mare, sâmbătă, 26 decembrie, la ora 15.00 şi duminică, 27 decembrie, la 23.00.

(w882)

Ediția din acest an a Festivalului Naţional de Folclor Ioan Macrea este una specială, menită să aducă oamenii împreună, suflet lângă suflet, prin cântec și joc popular românesc. Pe 27 decembrie, de la ora 21.10, cele mai frumoase momente ale festivalului vor fi prezentate de ansambluri folclorice din întreaga țară. Această ediție „altfel” este organizată de Consiliul Județean Sibiu și de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Cindrelul - Junii Sibiu”.

Sărbătoarea e Acasă, la TVR Internațional!

Logo

 
Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...

Ziua Națională a Vinului: O sărbătoare a tradiției și calității | VIDEO

„Vinul nostru uimitor de bun” este sloganul sub care se va desfășura, în acest an, Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova, un eveniment ...

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Anul 1944 reprezintă un moment crucial în evoluția orașului Iași, un an marcat de devastarea și transformările profunde cauzate de conflagrația ...