loader
Foto

Galerie foto

Săptămâna filmelor de colecţie la TVR 2. „GLASUL INIMII” printre premiere

Iată o selecţie a producţiilor care vor fi difuzate în perioada 2-8 mai şi pe care cu siguranţă le veţi găsi extraordinare nu numai prin premiile obţinute la mari festivaluri de profil , ci şi prin faptul ca ele constitue o sursă de inspiraţie.

 

Sărbătorile Pascale se apropie de final iar gândul deja ne zboară la mini vacanţa de 1 Mai. Soarele străluceşte iar veselia ne însoţeşte la tot pasul. După o zi petrecută alături de familie şi prieteni, cu voie bună, excursii, drumeţii sau sport, ce poate fi mai relaxant decât o reuniune pentru a viziona împreună filmele de excepţie difuzate de TVR 2!

Iată o selecţie a producţiilor care vor fi difuzate în perioada 2-8 mai şi pe care cu siguranţă le veţi găsi extraordinare nu numai prin premiile obţinute la mari festivaluri de profil sau o super distribuţie, cu nume mari ale unor actori apreciaţi în cinematografia intrenaţională, ci şi prin faptul ca ele constitue o sursă de inspiraţie.

Printre surprizele săptămânii, se numără GLASUL INIMII (WHEN CALLS THE HEART – Canada), drama bazată pe romanul scris de Janette Oke, ecranizarea realizată în anul 2013 care a precedat serialul cu acelaşi titlu.

MIERCURI, 4 MAI

Ora 21:00

DRAGĂ FRANKIE (DEAR FRANKIE – Regatul Unit, 2004)

Regia: Shona Auerbach

Cu: Emily Mortimer, Gerald Butler, Jack McElhone

*Nominalizare la premiile Camera d’Or şi Un Certain Regard – Festivalul de la Cannes 2004

*Nominalizare la premiul BAFTA pentru cel mai promiţător debut regizoral – Shona Auerbach

(w882)

Dramă. Lizzie îşi creşte singură băieţelul, pe Frankie, după ce a reuşit să fugă de tatăl abuziv al copilului. Frankie e surd, dar foarte comunicativ, inteligent şi îi place să călătorească în ţinuturi îndepărtate cu ajutorul imaginaţiei. Din dorinţa de a-l proteja, Lizzie nu i-a explicat niciodată adevărul despre viaţa lor, ci i-a povestit că tatăl lui e tot timpul plecat, fiind marinar pe vasul comercial Accra. Din când în când, Frankie primeşte scrisori simpatice de la el – care sunt scrise, în realitate, tot de mama lui. Într-o zi, însă, minciuna elaborată se întoarce împotriva lui Lizzie: Frankie află că vaporul Accra va acosta chiar în orăşelul lor scoţian, aşa că Lizzie trebuie să găsească rapid un bărbat care să joace rolul tatălui pentru o zi.

JOI, 5 MAI

Ora 21:00

AGATHA CHRISTIE: CALUL BĂLAN (AGATHA CHRISTIE’S PALE HORSE – Regatul Unit, 2020)

Regia: Leonora Lonsdale

Cu: Rufus Sewell, Georgina Campbell, Sheila Atim, Kaya Scodelario

(w882)

Thriller - inspirat de romanul "Calul bălan" de Agatha Christie. În Londra anilor 1960, Mark Eastbrook, dealer de antichităţi, are bani, succes, o casă elegantă şi o maşină demnă de James Bond. Pe scurt, o viaţă de vis. Dar visul începe să se destrame când fostele lui amante sunt asasinate una câte una, iar poliţia îl informează pe Mark că el însuşi este ţinta unui misterios ucigaş în serie.

(w882)

SÂMBĂTĂ, 7 MAI

Ora 20:10

GLASUL INIMII (WHEN CALLS THE HEART – Canada, 2013) PREMIERĂ

Regia: Michael Landon Jr.

Cu: Maggie Grace, Poppy Drayton, Stephen Amell

(w882)

Dramă – film bazat pe un roman de Janette Oke. Această ecranizare, realizată în 2013, a precedat serialul cu acelaşi titlu.

În 1910, tânăra învăţătoare Elizabeth Thatcher primeşte un post în vestul Canadei, în orăşelul minier Coal Valley, în inima unui ţinut încă sălbatic. Pentru Elizabeth, născută şi crescută în înalta societate, adaptarea la noua viaţă aspră nu este uşoară, dar ea va reuşi în scurt timp să câştige afecţiunea şi respectul localnicilor. Singura ei relaţie mai spinoasă este cu tânărul şi chipeşul poliţist Jack Thornton, care nu-i acordă pic de încredere şi căruia Elizabeth vrea să-i demonstreze că se înşală.

(w882)

DUMINICĂ, 8 MAI

Ora 13:00

GRĂBEŞTE-TE ÎNCET – România, 1981

Regia: Geo Saizescu

Cu: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Cornel Vulpe, Stela Popescu

Comedie. Viorel, un bărbat veşnic grăbit, mai ales la volan, accidentează un pieton ciudat: un tânăr aiurit care merge pe mijlocul străzii. După ce, iniţial, fuge de la locul faptei, şoferul se întoarce, dar nu-şi mai găseşte victima. Ca din senin, însă, tânărul accidentat reapare în viaţa eroului, bulversându-i familia cu încurcături comico-sentimentale.

Ora 20:00

B.D. LA MUNTE ŞI LA MARE - România, 1971

Regia: Mircea Drăgan

Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani

Comedie. Căpitanul Panait îşi mobilizează din nou echipa pentru anihilarea unei reţele periculoase de traficanţi de droguri şi recuperarea unei icoane valoroase, făcătoare de minuni. Dar aceasta din urmă nu poate face nicio minune pentru Gogu, Trandafir şi Patraulea, care o încurcă şi de data asta cu vigilenta Brigadă Diverse.

Ora 22:00 FILMUL DE ARTĂ

LEGENDA PIANISTULUI DE PE OCEAN (THE LEGEND OF 1900 – Italia, 1998)

Regia: Giuseppe Tornatore

Cu: Tim Roth, Pruitt Taylor Vince, Bill Nunn

*Globul de Aur 2000 pentru cea mai bună muzică de film (Ennio Morricone)

*5 premii David di Donatello

*Premiul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună imagine

Dramă. În prima zi a anului 1900, Danny, fochist la bordul unui vapor transatlantic, găseşte un nou-născut abandonat în sala de bal a navei şi decide să-l adopte. Născut şi crescut pe ocean, fără să pună vreodată piciorul pe uscat, băiatul – pe care tatăl adoptiv l-a poreclit „1900” – învaţă să cânte la pian şi devine un muzician desăvârşit. Deşi i se duce vestea de-a lungul şi de-a latul Americii, misteriosul „1900” refuză să părăsească singura lume pe care o cunoaşte. Până când, la un moment dat, bătrânul vapor la bordul căruia a cântat decenii de-a rândul este retras din circulaţie.

Logo

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...