Partidele din Preliminariile Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 sunt în direct la TVR 1 şi TVR HD joi, 5 octombrie, de la ora 21.45 şi duminică, 8 octombrie, de la 19.00. Ambele partide sunt precedate şi urmate de ediţii speciale Repriza a treia.
Ultimele două partide ale tricolorilor din preliminariile Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 se joacă în prima săptămână de octombrie şi sunt transmise în exclusivitate de TVR. Primul meci, cu Kazahstan, se dispută pe 5 octombrie, la Ploieşti, iar al doilea - în deplasare, la Copenhaga, pe 8 octombrie. Ambele partide vor fi transmise de TVR 1 şi TVR HD, prima, începând cu ora 21.45, cu comentariul lui Dragoş Bocanaciu şi al lui Marian Olaianos, iar a doua, de la ora 19.00, îl va avea la microfon tot pe comentatorul sportiv Marian Olaianos.
Cu ultimele două partide din preliminariile pentru Cupa Mondială FIFA Rusia 2018, România începe pregătirile pentru Euro 2020. Înfrângerea din Muntenegru a risipit şi ultima şansă de calificare la Mondialul de anul viitor. Federaţia Română de Fotbal a renunţat la germanul Cristoph Daum şi l-a instalat pe Cosmin Contra*. Fostul antrenor al lui Dinamo îşi va face debutul ca selecţioner în direct la TVR 1 şi TVR HD pe 5 octombrie, ora 21.45 , în meciul cu Kazahstan. Partida se va juca la Ploiesti, pe stadionul Ilie Oană.
„Kazahstan a pierdut toate cele 4 meciuri pe care le-a jucat în 2017, dar este o echipă imprevizibilă. Nu trebuie să uităm că în aceste preliminarii, Kazasthan a reuşit remize cu Polonia şi cu România. Dacă în meciul de la Ploieşti, Naţionala României este favorită, 3 zile mai târziu, la Copenhaga, şansele reprezentativei noastre sunt extrem de reduse. Danemarca lupta în continuare şi are şanse mari de calificare. În ultimul meci jucat acasă, Danemarca a zdrobit Polonia cu 4-0. În tur, la Cluj, România şi Danemarca au terminat la egalitate, 0-0”, ne reaminteşte Marian Olaianos situaţia înaintea celor două meciuri transmise de TVR.
Partida de la Copenhaga va fi transmisă de asemenea în direct de TVR 1 şi TVR HD duminică, 8 octombrie, de la ora 19.00.
România - Kazahstan şi Danemarca - România vor fi precedate şi urmate, de la orele 21.00 (respectiv 18.35) şi 23.45 (respectiv 20.55) de ediţii speciale Repriza a treia, transmise în direct şi moderate de Costin Deşliu. După miezul nopţii, la TVR 1 şi TVR HD, vor fi rezumatele tuturor partidelor disputate în grupa noastră şi în celelalte grupe de calificare. Duminică, la TVR 1, Telejurnalul de seară va începe mai târziu, adică la ora 21.00.
Din grupa E de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018 fac parte, alături de reprezentativa României, naţionalele Poloniei, Danemarcei, Muntenegrului, Armeniei şi Kazahstanului. TVR transmite în direct şi în exclusivitate toate meciurile Naţionalei de fotbal a României din preliminariile CM FIFA Rusia 2018.
*Cosmin Contra are 41 de ani, este născut la Timişoara şi este primul dinamovist instalat ca selecţioner după 25 de ani. Ultimul a fost Cornel Dinu. Contra a jucat 73 de meciuri pentru reprezentativa României şi a marcat 7 goluri. A participat la două turnee de Campionat European, în 2000 şi 2008. A jucat pentru Poli Timişoara, Dinamo Bucureşti, Alaves, Milan, West Brownich Albion şi Getafe. Şi-a început cariera de antrenor la Poli Timişoara, în 2010.