loader

România – Insulele Feroe, în direct şi exclusiv la TVR

Tricolorii joacă duminică, 29 martie, de la ora 19.00, a cincea partidă contând pentru calificarea la UEFA EURO 2016, în compania reprezentativei Insulelor Feroe, pe noul stadion de la Ploieşti. Partida este transmisă în direct de TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Meciul este disponibil online pe TVR+.

Pe 29 martie, echipa naţională a României joacă împotriva echipei Insulelor Feroe a cincea partidă din bătălia pentru UEFA EURO 2016. Meciul, transmis în direct şi exclusiv de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro duminică, începând cu ora 19.00, este comentat de Emil Hossu-Longin şi Marian Olaianos şi este precedat şi urmat, la TVR 1, de Studio Fotbal, emisiune moderată de Cristian Mândru. După miezul nopţii, Mihnea Ionescu şi Bogdan Tomulică vin cu rezumatele partidelor înregistrate în etapa de duminică.

„Este etapa care programează două meciuri foarte importante, pe lângă cel al nostru. Este vorba despre Irlanda de Nord-Finlanda şi Ungaria-Grecia. Este etapa care încheie jumătate din campanie. O victorie, obligatorie pentru noi, şi măcar un egal al Greciei la Budapesta ne-ar da şanse de peste 70% la calificare directă”, spune Emil Hossu-Longin, care comentează partida alături de Marian Olaianos.

România – Insulele Feroe este primul meci oficial jucat de echipa naţională pe noul stadion Ilie Oană din Ploieşti şi al doilea în oraşul prahovean, după 4-0 cu Luxemburg, în septembrie 2003. Adversarii românilor vin după cel mai important succes din istoria lor: scorul de 1-0 cu Grecia, la Atena.

În palmaresul all-time cu Insulele Feroe sunt înregistrate 4 meciuri, toate oficiale, încheiate cu 4 victorii ale naţionalei României, 15-1 golaveraj. Ultimul meci dintre cele două echipe s-a jucat în preliminariile CM 2010 şi a avut loc la Piatra Neamţ pe 14 octombrie 2009, scorul final fiind 3-1.

„Pentru partida de duminică, lipsesc din lotul reprezentativei României Tătăruşanu, Marica, Bogdan Stancu. Sunt majoritari actuali şi foşti jucători ai Stelei. Probabil, în formula de start, vor fi 8 fotbalişti care joacă sau au jucat în ultimii doi ani la campioana României. Sunt şi doi debutanţi în lot: Bogdan Vătăjelu, de la CSU Craiova şi Florin Andone, de la Cordoba”, adaugă Emil Hossu-Longin.

Din lotul convocat de selecţionerul Anghel Iordănescu pentru partida România-Insulele Feroe fac parte:

Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Silviu Lung jr. (Astra), Cristi Bălgrădean (CSU Craiova)

Fundaşi: Vlad Chiricheş (Tottenham), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (Toulouse), Răzvan Raţ (PAOK), Paul Papp (Steaua), Cristi Manea (Viitorul), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova), Laszlo Sepsi (ASA Tg. Mureş)

Mijlocaşi: Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Konyaspor), Mihai Pintilii, Dan Nistor (ambii Pandurii), Adi Popa, Andrei Prepeliţă, Alexandru Chipciu, Cristi Tănase (toţi Steaua), Claudiu Bumba (ASA Tg. Mureş)

Atacanţi: Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Florin Andone (Cordoba), Raul Rusescu (Steaua), Claudiu Keşeru (Al Gharafa).

 

Telespectatorii TVR pot urmări, în exclusivitate, toate cele zece partide jucate de „tricolori” pentru calificarea la UEFA EURO 2016: Grecia – România (7 septembrie 2014, încheiat cu scorul de 1-0), România – Ungaria (1-1, 11 octombrie 2014), Finlanda – România (0-2, 14 octombrie 2014), România - Irlanda de Nord (2-0, 14 noiembrie 2014), România - Insulele Feroe (29 martie 2015), Irlanda de Nord – România (13 iunie 2015), Ungaria – România (4 septembrie 2015), România – Grecia (7 septembrie 2015), România – Finlanda (8 octombrie 2015) şi Insulele Feroe – România (11 octombrie 2015). Toate meciurile sunt precedate şi urmate de studiouri de dezbateri.

(w882) Meciuri Na

TVR continuă o tradiţie începută în 1960, la preliminariile primului turneu european de fotbal. De atunci, TVR a transmis, o dată la patru ani, meciurile României în calificările pentru Campionatul European. Din 1960 până în prezent s-au disputat 14 ediţii, UEFA EURO 2016 fiind ediţia cu numărul 15. Toate meciurile României de calificare la UEFA EURO 2016 sunt transmise în direct şi exclusiv la TVR.

Logo

 
Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...

Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române

Descoperă magia sărbătorilor de iarnă alături de Televiziunea Română! Am pregătit programe speciale de Crăciun care vor captiva și vor aduce ...