loader
Foto

Rolul plângerii penale

RECOMANDARI

Ce se întâmplă dacă faci plângere la Poliție? Care este termenul de introducere a plângerii prealabile? De ce probe ai nevoie, care sunt pașii de rezolvare și ce se întâmplă daca îți retragi plângerea? Sunt câteva dintre întrebările la care vom răspunde în ediţia de joi, 5 decembrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

 

De la ora 13:00, invitatul Mihaelei OLARU este Mircea RĂILEANU, procuror.

(w882) Oamenii si

Plângerea penală se depune la Secția de Poliție sau la Parchetul de pe lângă Judecătorie, Tribunal sau Curte de Apel, de la caz la caz, în funcție de infracțiuni, conform regulilor din Codul de Procedură Penală, de la locul săvârșirii infracțiunii, de la locul în care a fost prins suspectul, de la locuința suspectului sau de la locuința victimei. Dacă plângerea este adresată unui organ judiciar greșit, ea se va trimite organului competent de către Poliția sau Parchetul care a înregistrat-o.

(w882) Oamenii si

Dacă infracțiunea cu privire la care s-a depus plângerea penală se urmărește, conform legii, din oficiu, organele de cercetare vor proceda la punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia. Dacă, însă, plângerea penală are ca obiect o infracțiune pentru care se prevede expres că punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, lucrurile stau diferit. Astfel, în acest caz, persoana vătămată care a depus plângerea la Poliție va trebui să depună și o plângere prealabilă pentru ca organele de cercetare penală să poată pune în mișcare acțiunea penală.

(w882) Oamenii si

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Moderator av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională Raluca AMZĂR, Liliana VĂDUVA

Producător Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

 
Cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, redepusă de opoziţie

Cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis a fost redepusă, miercuri seară, de opoziţie.

De-a v-ați ascunselea cu soarele, la ”E vremea ta!”

De-a v-ați ascunselea cu soarele, la ”E vremea ta!”

publicat: Miercuri, 05 Februarie 2025

Ce se întâmplă cu calota de gheață din Groenlanda, care este situația după activitatea seismică intensă din Marea Egee, pentru ce este faimos ...

„A descifra esenţa unui loc este o experienţă polivalentă”

La 10 ani de „Cap compas”, Elena Dinu ne vorbeşte cu pasiune despre descoperirea lumii şi bucuria de a împărtăşi cu telespectatorii experienţele ...