loader
Foto

Galerie foto

Retrospectiva sezonului 2 „Omul anului”, înainte de etapa finală a campaniei

Pe 6 decembrie se încheie prima etapă de vot în campania „Omul anului”. Pe baza votului telespectatorilor și conform alegerilor juriului, din cei 40 de eroi propuşi, doar 12 se vor califica în etapa următoare: 7 - desemnați de public prin vot și 5 - aleși de juriu. Vineri, de la ora 18.15, la TVR 1, ne amintim cine sunt eroii sezonului 2 „Omul anului”.

 

Cea de-a unsprezecea emisiune dedicată campaniei „Omul anului 2024” este retrospectiva sezonului de toamnă, în care am cunoscut ultimii 20 de eroi pe care publicul i-a propus pentru titlul „Omul anului”. Telespectatorilor le sunt readuse în atenţie cele 20 de portrete ale eroilor celui de-al doilea sezon a campaniei care ne descoperă „eroii de lângă noi”, oamenii obișnuiți care fac fapte extraordinare, care ne-au impresionat și ne-au inspirat pe măsură ce i-am descoperit împreună, în ultimele 10 săptămâni. Sunt cei care fac și aduc binele oriunde pășesc, cei care schimbă încet și sigur lumea. Cei care au reușit, în moduri diferite, să-și depășească limitele pentru a dărui celor din jur o nouă șansă la viață! Cele 20 de portrete ale unor semeni ai noştri, care, cu siguranţă, vor rămâne întipărite în minte și în suflete, le vom putea vedea vineri, 6 decembrie, de la ora 18.15, la TVR 1.

(w882) Retrospect

Diana Dumitrașcu și Cristian Petru, jurnaliști apreciaţi ai Ştirilor TVR, sunt invitaţii Mădălinei Dobrovolschi și ai lui Bogdan Muzgoci, în ediţia retrospectivă a campaniei „Omul anului 2024”.

(w882) Diana Dumi

Omul anului mi se pare o sursă fantastică de inspirație pentru alții, care, poate, nu s-au hotărât încă să ajute sau nu știu să ajute, iar ajutorul acesta poate veni într-o multitudine de forme: fie că îi susții financiar pe acești oameni sau pe alții din comunitatea ta, fie că tu - la rândul tău - te implici, ori poate fi sursă de inspirație pentru autorități. Sunt modele de bună practică, pot fi replicate în comunități mai mici sau mai mari, în așa fel încât ajutorul să ajungă la cât mai mulți oameni! Sunt oameni care își rup din timpul lor, din energia lor și din resursele lor financiare ca să ajute!”, sugerează Diana Dumitrașcu în cadrul emisiunii.

(w882) Diana Dumi

Cristian Petru este de părere că „aici prezentați lucruri bune, oameni extraordinari, niște oameni care trebuie să fie exemple pentru alți oameni, dar și pentru autorități. E minunat să vedem că se face și bine! Eu cred că energiile bune aduc bine, iar binele aduce energii bune. Cu toții ne dorim să fim buni, cu toții ne dorim să schimbăm în bine viața unui om și cred că în fiecare zi putem să încercăm să facem asta, să nu trecem nepăsători. Trebuie să schimbăm câte puțin fiecare dintre noi, să aducem puțin bine în viața fiecărui om. Este extraordinar ce fac acești eroi pe care i-ați prezentat! Cred că-mi place tot binele pe care acești oameni au reușit să-l facă, bine pe care îl fac pentru alți oameni, nu pentru ei înșiși!

(w882) Cristian P

Pe 6 decembrie se încheie prima etapă de vot. Pe baza votului telespectatorilor, dar și pe alegerile juriului, din totalul de 40 de eroi, doar 12 se vor califica în etapa următoare: 7 - desemnați de public prin vot și 5 - aleși de juriu. Sâmbătă, 7 decembrie, în cadrul Telejurnalului, vom afla care sunt cei 12 finaliști care rămân în etapa finală a campaniei „Omul Anului 2024”. După dezvăluirea finaliștilor, voturile se vor reseta și, până la finalul zilei de 16 decembrie, telespectatorii pot să-şi voteze favoritul pentru marele titlu „Omul Anului 2024”! Ca și anul trecut, acesta va fi desemnat în cadrul galei finale, care va avea loc pe 31 decembrie, în noaptea trecerii dintre ani, pentru a intra în Noul An cu un model de bunătate și de curaj.

(w882) Omul anulu

Toate detaliile legate de campanie se găsesc pe omulanului.tvr.ro. Vă invităm să alegem împreună Omul anului 2024! Iată care sunt eroii sezonului 2 „Omul anului”:

Delia Vasiliu s-a dedicat unui proiect pentru dotarea secțiilor de terapie intensivă din maternități cu scopul salvării vieții bebelușilor născuți prematur.

Deși avea mâna ruptă, Matei Căbunea, de numai 14 ani, și-a smuls ghipsul şi a sărit în apă fără ezitare să-şi salveze prietenul de la înec.

Ancuța Iordănescu, prin „Asociația Copii pentru Viitor”, luptă pentru copiii și tinerii din medii defavorizate, după ce ea însăşi a ieşit din sărăcie prin forţe proprii.

Ionela Tudose-Ivan a transformat una dintre fostele case de protocol ale lui Ceaușescu în „Casa de protocol a oamenilor străzii”.

Medic de profesie, Ioana Vârtosu face imposibilul posibil, aducând hidroterapia ca metodă de alinare și recuperare pentru copiii cu probleme.

Un supererou pentru victimele războiului din Ucraina este Petru Gabor, „ Curierul speranței” care și-a riscat viața în misiuni umanitare în zonele de conflict.

Prin proiectul „Casa Share”, Bogdan Tănasă a reușit să construiască 35 de case pentru familii nevoiaşe.

Delia Botea, „Prietena celui mai bun prieten al omului”, a construit de la zero un adăpost dedicat în special câinilor bătrâni și bolnavi.

Raimonda Boian coordonează Asociația „O masă caldă”, oferind „Hrană pentru trup... şi suflet” oamenilor sărmani.

Fondatoarea Asociației „Părinte implicat”, Simona Podaru dezvoltă proiecte prin care copiii și adulții să comunice și să relaționeze mai bine.

Un adevărat erou este şi Florin Dobre, un polițist care a reuşit să salveze contracronometru un bărbat care căzuse cu mașina într-o prăpastie.

Ruxandra Căpușan este un adevărat înger pentru cei care trăiesc în satele izolate din Munții Apuseni.

Romeo Bolohan a fost primul student provenit din casele de copii din județul Suceava. Acum este el însuşi „Dascălul care predă speranța”.

Miki Ciobotaru luptă pentru integrarea persoanelor cu autism, demonstrându-ne că „Binele lucrează prin îngeri”.

Luciana Ludușan este o adevărată ambasadoare a tradițiilor românești în Italia, unde locuiește de mai bine de 30 de ani.

Iulian Angheluță a dus lumina în case uitate de lume și a schimbat viețile a mii și mii de copii și bătrâni.

Prin vlogging, Ovidiu Bob repovesteşte parcă scene din „Miorița”, adunând mărturii video despre viața deloc ușoară a ultimilor ciobani din stânele munților.

Filomela Salahoru predă de aproape 30 de ani elevilor cu dizabilități, dându-le încredere şi ducându-i pe culmile succesului.

„Eroi în calea apelor” sunt Andrei Neagu și Marian Ene, care au înfruntat pericolul viiturilor și au reușit să salveze 14 oameni.

Directorul „de școală nouă” Viforel Dorobanțu, dintr-un sat din Călăraşi, se laudă cu elevii cei mai interesaţi de şcoală şi dornici de învăţătură.

credit foto: capturi emisie „Omul anului​"

 

 

Logo

 
Maria Smarandache: „Renaştem, de fiecare dată, de Crăciun”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...