Reprezentanţii Patronatului şi cei ai SPUSTv au convenit ca procesul de restructurare din TVR să respecte prevederile actualului CCM

TVR.RO | actualizat: Joi, 23 August 2012
Reprezentanţii conducerii TVR au dat curs invitaţiei lansate de Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor din SRTv (SPUSTv) de a participa la Adunarea Generală extraordinară de astăzi, 23 august 2012, unde au susţinut necesitatea luării unor măsuri urgente pentru redresarea economică a televiziunii publice.

La discuţii a participat şi domnul Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian.

Domnului Claudiu Săftoiu, Preşedintele-Director General al TVR, i s-a alăturat şi domnul Cristian Zgabercea, raportor principal al Grupului de lucru desemnat să elaboreze programul de redresare economică a TVR. Acesta a răspuns la întrebările privind Raportul realizat în vederea elaborării Programului de redresare economică a TVR.

În cadrul Adunării Generale, reprezentanţii conducerii TVR i-au informat pe angajaţii prezenţi la discuţii despre situaţia financiară a televiziunii publice, precum şi despre unele aspecte privind măsurile legate de reorganizarea TVR, având ca obiective performanţa şi eficienţa.

Reprezentanţii administraţiei TVR au informat membrii Adunării Generale a SPUSTv că în urma procesului de restructurare vor recurge la concedieri colective.

Claudiu Săftoiu a declarat că nu vor fi afectate drepturile salariaţilor stipulate în actualul Contract Colectiv de Muncă.

PDG al TVR şi reprezentanţii SPUSTv au convenit ca întreg procesul de restructurare să fie unul transparent, iar criteriile în baza cărora se vor opera concedierile să fie pe bază de competenţe şi rezultate.

Claudiu Săftoiu a arătat că scopul Programului de redresare al TVR este de a salva televiziunea publică, aflată în acest moment într-o situaţie critică.

Alternativa pentru ca TVR să nu devină instituţie bugetară sau, mai rău, să nu intre în insolvenţă este doar redresarea financiară, recredibilizarea televiziunii şi realizarea unor investiţii.

Reprezentanţii conducerii TVR s-au declarat satisfăcuţi de deschiderea manifestată de partenerii sociali şi îşi propun îmbunătăţirea relaţiei cu sindicatul reprezentativ din TVR.