loader
Foto

”De la marginea lumii”, o filă din ”Dosar România”

RECOMANDARI

România nu are adulți cu autism. La 18 ani, copiii cu autism dispar din evidenţele statului. Posibile soluţii pentru adulții cu autism sever au fost trimise, periodic, autorităților, începând cu 2010, fără a se schimba, însă, nimic de atunci. În acest reportaj, cinci mame și-au spus povestea, fără a acoperi nimic din drama pe care o trăiesc în fiecare zi.

 

Alina Amza ne-a propus o temă delicată, ascunsă de mulţi ani de percepţia colectivă. Dacă pentru copiii diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera autismului se caută soluţii, se discută în emisiuni televizate, se înfiinţează asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale, se încearcă integrarea lor în societate, nu acelaşi lucru se întâmplă cu ei odată ce au atins majoratul.

Pentru prima dată, cinci mame au vorbit despre copiii lor, astăzi ajunşi aproape de vârsta adultă, tineri care nu au niciun viitor, nu pot fi integraţi în niciun sistem, singura şansă la o viaţă demnă fiind doar familia lor, atât cât a mai rămas din ea. Radiografia întregului fenomen a fost prezentată de Alina Amza în documentarul „De la marginea lumii”.

Sâmbătă, 30 august, de la ora 21, pe TVR Info, revedeți acest material din seria de emisiuni ”Dosar România”, un proiect de publicistică de Răzvan Butaru.

foto: pixabay

 
Raportarea corectă la standarde înalte în sport

Raportarea corectă la standarde înalte în sport

publicat: Marţi, 18 Martie 2025

Un antrenor profesionist știe că mesajul cheie de transmis sportivilor este că efortul primează înaintea victoriei și disciplina este mai ...

Datoria publică a României se apropie de 1.000 de miliarde lei

Datoria publică a ajuns la un nou record: se apropie de o mie de miliarde de lei.

Dantura sănătoasă face zâmbetul frumos

Dantura sănătoasă face zâmbetul frumos

publicat: Marţi, 18 Martie 2025

Dantura poate fi un indiciu al stării de sănătate. Dinții sănătoși, igienizați corespunzător permit și un zâmbet cuceritor. Gingiile sănătoase ...