loader
Foto

Un bărbat care suferă de amnezie a rămas „captiv” în 1980. „Restul vieții s-a evaporat”

REPORTAJ-ANALIZA

Un italian trăiește captiv într-o „buclă temporală”, fiind convins că se află în anul 1980. Explicația? În urmă cu cinci ani, bărbatul a fost izbit de o mașină, iar în urma accidentului a rămas cu amnezie. Cazul său – considerat unic și inexplicabil – a uimit lumea medicală.

 

Luciano D'Adamo, în vârstă 68 de ani, bucătar la o școală din capitala Italiei, a fost acroșat de un autoturism în 2019, în timp ce ducea gunoiul de la cantină.

Trezindu-se la spital aproximativ o oră mai târziu, el le-a spus medicilor că accidentul a avut loc la 20 martie 1980, când plecase de acasă pentru a-și vizita iubita. Luciano insista că are 23 de ani, dar când s-a uitat în oglindă a încremenit de spaimă. „Am văzut un om bătrân, nu pe mine. Am început să țip și asistentele au încercat să mă calmeze. Eram îngrozit, era ca într-un film de groază”, a explicat el, potrivit cotidianului britanic The Times.

Anii de tratament de atunci nu au reușit să îi împrospăteze memoria. Amintirile sale sunt limpezi până în acea zi fatidică de martie din 1980, dar „nu-mi amintesc nimic despre următorii 39 de ani. Niciun eveniment, nimic din ceea ce am trăit, niciun om”.

Chiara Incoccia, un neuropsiholog care l-a tratat pe D'Adamo la spitalul Santa Lucia din Roma, a declarat că amnezia cauzată de traume poate șterge amintirile recente sau toate amintirile, însă nu a auzit niciodată până acum de 39 de ani complet șterși din memorie până la o anumită zi. „Acest caz este uimitor și probabil unic”, a declarat ea pentru Il Messaggero.

Primul vizitator al lui D'Adamo în spital a fost soția sa, pe care nu a recunoscut-o. Unul dintre fiii săi i-a spus: „Bună, tată, ce mai faci?” D'Adamo își amintește că se gândea: „Cine este nebunul ăsta? Are în jur de 30 de ani, cum poate fi fiul meu, când eu am 23 de ani?”

„Am aplaudat ca și cum ar fi fost în direct”

În anii care au urmat după accident, soția sa a încercat să recupereze cei 39 de ani din bezna memoriei prin fotografii și înregistrări video. Dar, în cel mai bun caz, D'Adamo își amintește doar flash-uri, imagini vagi, printre care și nașterea celor doi fii ai săi. O altă amintire este cea a unui penalty marcat într-un meci de fotbal.

Descriindu-i golul fiului său Simone, băiatul a realizat că este vorba de un gol celebru marcat de Francesco Totti în semifinala câștigată de Italia în fața Olandei la Campionatul European din 2000.

Făcând o retrospectivă a evenimentelor din ultimele patru decenii, D'Adamo a sărbătorit, ca și cum s-ar fi aflat în mașina timpului, cele două titluri de campion câștigate de echipa sa de suflet, AS Roma, începând din 1980, și a urmărit o înregistrare a victoriei Italiei în finala Cupei Mondiale din 1982. „Am aplaudat ca și cum ar fi fost în direct”.

El a spus că a învățat cum să folosească internetul pentru a fi la curent cu sfârșitul Războiului Rece, moartea papilor, împușcarea lui John Lennon și atacurile de la 11 septembrie 2001.

La ieșirea din spital, a fost uimit să vadă un ecran cu săgeți în mișcare în mașina fiului său. „Fiul meu a spus că era ca o hartă a străzilor, dar vie”, a explicat D'Adamo.

„Reconstruiesc totul, sunt foarte curios. Mă duc pe Google și caut ca să înțeleg. Dacă ar exista doar enciclopedii, aș fi mai puțin informat”, a spus el.

Luciano încă mai aleargă pe scări, câte trei trepte pe rând, așa cum făcea când avea 23 de ani, însă vârsta îi joacă feste, tăindu-i rapid suflarea.

Un caz similar a avut loc în Manchester în 2008, când Naomi Jacobs, în vârstă de 32 de ani, s-a trezit din somn fără nicio amintire a celor două decenii anterioare și a crezut că are 15 ani. Însă amintirile i-au revenit după opt săptămâni.

D'Adamo a declarat că, cu unele excepții, efortul de a-și reconstrui trecutul a fost unul cumplit. „Am descoperit că mama mea a murit și nu am nicio amintire despre înmormântarea ei”.

„Sunt luptător, am un caracter frumos, dar am trăit doar o treime din viața mea. 39 de ani sunt în beznă. Am învățat că singura viață trăită este cea amintită. Restul vieții s-a evaporat”.

 
Maria Smarandache: „Renaştem, de fiecare dată, de Crăciun”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...