Infractorii, precum traficanții de droguri, reprezintă un segment profitabil pentru comunicațiile criptate, departe de ochii forțelor de ordine. La începutul erei smartphone, acest lucru a dat naștere unei industrii de nișă a telefoanelor securizate pe care grupările de crimă organizată le foloseau pentru a-și desfășura activitatea.

Apoi a apărut Anom, o companie-paravan fondată de FBI pentru a oferi servicii de telefonie securizată. De fapt, o uriașă capcană întinsă crimei organizate. Povestea spectaculoasă a acestui plan are ingredientele unui thriller hollywoodian.

Mai întâi, puțină istorie. În iunie 1970, CIA punea în aplicare o strategie îndrăzneață. În parteneriat cu BND, agenția de spionaj a Germaniei, spionajul american cumpăra în secret Crypto AG, o firmă elvețiană care era pe atunci cel mai mare furnizor mondial de mașini de cifrat. Dispozitivele sale erau utilizate de peste 120 de țări pentru a criptografia comunicațiile diplomatice și militare sensibile.

Timp de aproape 50 de ani, America, după ce trucase subtil aparatele, putuse citi multe dintre aceste mesaje. „A fost lovitura de stat a secolului în domeniul informațiilor”, se lăuda CIA într-un raport.

Operațiunea „Scutul troian”

În 2018, FBI a împins lucrurile mai departe cu operațiunea „Scutul troian”, excepțional documentată în cartea „Dark Wire” („Firul întunecat”) a  jurnalistului Joseph Cox, specializat în tehnologie.

Operațiunea a fost camuflată în aplicația Anom, care promitea infractorilor o serie de avantaje uluitoare, cum ar fi mesaje care se ștergeau automat și posibilitatea de-a trimite note vocale care ascundeau vocea adevărată a utilizatorului. În realitate, toate datele erau direcționate către un server din Lituania administrat de FBI.

Rezultatul? O explozie de informații. FBI a procesat până la 1 milion de mesaje pe zi în 45 de limbi. Urmarea? Peste 1.000 de persoane arestate și confiscarea a sute de arme de foc. A fost cea mai mare misiune clandestină de aplicare a legii de până în prezent.

Joseph Cox a documentat la firul ierbii întreaga poveste, ajungând în contact cu mulți dintre cei căzuți în capcana FBI, unii gangsteri internaționali. Iar relatarea acestei saga este pe măsura operațiunii. Lorzi ai drogurilor care mărturisesc crime înfiorătoare, crezând că mesajele lor odioase sunt la adăpost de brațul legii. Un agent povestește în carte că „râdeam în sinea mea, în timp ce tipii ăștia din nu știu ce țară străină vorbeau despre FBI”.

Maximilian Rivkin, cunoscut drept „Microsoft”, un poliglot sociopat suedez, plănuia crime în croată, engleză, spaniolă și suedeză. „Și-a ornamentat planurile de asasinat cu emoticoane - inimă și OK”, spune Cox, citat de The Economist. La un moment dat, Rivkin a solicitat o reducere pentru a plasa o „comandă generoasă” de crime.

Mărimea „caracatiței penale”

Însă, dincolo de aceste aspecte de umor grotesc, „Dark Wire” pune degetul și pe o chestiune delicată de etică. „FBI nu avea nicio problemă în a permite desfășurarea unor infracțiuni dacă asta însemna colectarea de informații despre altele”, subliniază Cox.

În aproximativ 150 de ocazii, FBI a trebuit să intervină pentru a opri potențiale asasinate, transmițând detalii despre comploturi criminale autorităților locale din întreaga lume, de multe ori deghizând sursa informațiilor.

Ceea ce i-a bulversat pe anchetatori a fost mărimea „caracatiței penale”.

„Când am discutat cu procurorii și cu agenții implicați, aceștia se declarau năuciți de amploarea corupției publice la care avuseseră acces prin această aplicație, mă refer la oficiali guvernamentali, angajați ai aeroporturilor și din marile porturi... De obicei, genul de oameni pe care nu-i vezi arestați... În mod normal, arestările îi vizează pe marii criminali, pe șefii de cartel. Dar aici îi vedem pe cei care scapă din plasă”, declara recent Cox în podcast-ul AI Inside.

„Facebook pentru traficanții de droguri”

Agenții FBI trebuiau să dezvolte Anom și să-și lanseze produsul pe piață fără a scăpa vreun indiciu despre natura afacerii. Au intrat în parteneriat cu o firmă care dezvoltase deja telefoane criptate și au găsit o fabrică în Hong Kong pentru a recondiționa telefoanele Android și a instala codul Anom. Însă cum au reușit să aplice o rețetă de succes acestei afaceri?

„Cred că o mare parte fusese improvizată, ca să fiu foarte sincer, pentru că nimic de genul acesta nu mai fusese făcut până acum la o asemenea scară. La început a fost un mic grup de agenți din San Diego, cu procurorul Andrew Young. Practic, își propuneau să continue până când cineva îi va opri.

Aveau un fel de schiță sau un șablon, deoarece chiar înainte de-a începe Anom, [FBI] închisese o altă companie numită Phantom Secure. Au învățat care sunt ingredientele unei aplicații criptate sau ale unei companii de telefonie criptată. O astfel de companie are nevoie de o infrastructură foarte fiabilă și de cartele SIM foarte scumpe pentru date în roaming. Trebuie să ai asistență pentru clienți, trebuie să ai caracteristici interesante”, a explicat Cox într-un interviu oferit platformei Inc.

FBI folosea dealeri de droguri drept distribuitori și permitea accesul doar pe bază de invitație. Până la finalul operațiunii, erau 12.000 de telefoane în circulație.

„Practic, FBI a creat cel mai bun produs tehnologic pentru crima organizată, cu toate aceste caracteristici. Mă ocup de această industrie de aproape 10 ani. Anom a început ca o aplicație normală de mesagerie: puteai trimite text, puteai trimite fotografii, chestii de genul ăsta. Dar s-a transformat rapid în ceva asemănător unei rețele sociale pentru infractori. Agenții FBI puteau urmări, de asemenea, graficul social al infractorilor. Practic, devenise o Facebook pentru traficanții de droguri. Chiar FBI a caracterizat-o așa. Toți acești infractori își făceau treaba conectându-se între ei și invitându-se reciproc. Practic, ei au creat singuri rețelele pe care, în mod normal, forțele de ordine ar fi trebuit să le creeze cu migală”, subliniază Joseph Cox.

Concluzia?

Cartea lui Joseph Cox pune, de asemenea, întrebări mai profunde despre natura secretului, a vieții private și a legii.

În prezent, criptarea „end-to-end” - metoda de încifrare a mesajelor astfel încât acestea să pară confuze pentru oricine le interceptează pe firul discuției - este disponibilă pe scară largă în aplicații precum WhatsApp, iMessage și Signal.

Comunicațiile criptate sunt menite să păstreze confidențialitatea conversațiilor private, dar dacă infractorii se orientează către instrumente de comunicare criptată destinate consumatorilor obișnuiți, precum Signal sau WhatsApp, acestea ar putea deveni o țintă atractivă pentru infiltrarea forțelor de aplicare a legii. Care pot fi, așadar, implicațiile pentru utilizatorii de comunicații securizate?

Răspunsul jurnalistului? „Faptul că ne punem această întrebare acum este o consecință a acestei operațiuni. Să luăm exemplul Wickr, o aplicație de mesagerie criptată care este atât o aplicație pentru consumatori, cât și una pentru întreprinderi. Dacă Wickr ar deveni o țintă, ar fi în pericol și informațiile comerciale? Cred că Anom aduce în discuție sistemele în care putem avea încredere și cele în care nu putem.”

Sursă foto: Shutterstock

Articol de Liviu Stan