România încearcă, cu acte, să facă un muzeu al Holocaustului de aproape zece ani. Discuțiile sunt de peste 20 de ani în spațiul public. Acum, cu o parte de finanțare din PNRR, ar fi trebuit ca în 2026 să avem Muzeul Holocaustului din România la București, pe Calea Victoriei. Totuși, nici măcar o schelă nu a fost ridicată. Proiectul s-a blocat la hârtii, iar clădirea din anii '40, unde ar trebui să fie amenjat muzeul, se degradează pe zi ce trece.
Începând cu anul 2004, în spațiul public românesc s-a vehiculat înființarea unui muzeu al Holocaustului din România, unde oamenii să învețe despre o istorie care, până anul trecut, era predată la școală doar în trecere. Din 2016, proiectul a devenit oficial: Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHREW) a fost desemnat de Guvernul României să se ocupe de amenajarea muzeului. Și, de atunci, au început problemele.
Sediul inițial, care ar fi trebuit să fie pe Lipscani, în centrul Bucureștiului, a iscat un val de nemulțumire printre aleșii locali ai vremii, care au aruncat cu declarații antisemite în spațiul public: „zona plină de românism, vascularizată în istoria noastră” nu putea adăposti și un muzeu al memoriei, care ar fi pus în fața oamenilor o oglindă pe care refuzau să o accepte - că autoritățile române au fost responsabile pentru organizarea și executarea Holocaustului românesc, în care și-au pierdut viața sute de mii de evrei.
Din 2019, Institutul „Elie Wiesel” a primit o altă clădire pentru a amenaja muzeul: Palatul Banloch-Goodrich, aflat pe Calea Victoriei, la numărul 218. Starea clădirii, dezolantă: geamurile lipsesc, în mare parte, iar pereții exteriori sunt încărcați de graffiti-uri, nelipsind nici simbolurile Gărzii de Fier. Înăuntru, bucăți de perete și tencuială zac pe podele, iar pereții sunt murdari și vandalizați, după cum arată imaginile publicate recent pe pagina de Facebook a Institutului „Elie Wiesel”.
În această clădire, în primăvara anului 2026, ar trebui să funcționeze Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, pentru a beneficia și de cele 17 milioane de euro, alocate pentru proiect din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Eu nu cred că mai avem acum calendarul să ne înscriem pentru finalizarea acestui proiect”, arată, într-un interviu acordat tvr.ro, la finele lunii ianuarie 2025, directorul Institutului „Elie Wiesel”.
Alexandru Florian vorbește, în acest interviu, despre piedicile cu care s-a confruntat în amenajarea muzeului, care rămâne, până în prezent, doar pe hârtie. De când instituția a primit noua clădire, Primăria Generală a Capitalei i-a respins de două ori emiterea autorizației de construcție, nemulțumită de o serie de elemente arhitecturale - precum păstrarea unor scări interioare și vizibilitatea fațadei - iar, în prezent, între Institutul „Elie Wiesel” și autoritățile Capitalei nu există nici un fel de dialog.
Totuși, în ultima variantă de proiect transmisă spre avizare, respectivele scări sunt păstrate, iar fațada ar urma doar să fie flancată de un perete transparent din sticlă, prin care să fie asigurată și respectarea normelor de securitate la incendii, a punctat directorul Alexandru Florian.
Primăria București a transmis INSHREW că nu continuă comunicarea pe tema amenajării muzeului până când nu se lămurește statutul de proprietate al Palatului Banloch-Goodrich - din care Institutul „Wiesel” deține parterul și etajele, dar nu și garajul aflat la subsolul clădirii, care aparține companiei de stat Transelectrica, care promite de patru ani că va clarifica situația, a mai spus Alexandru Florian, în dialogul cu tvr.ro.
În replică, Primăria Municipiului București (PMB) a transmis, la solicitarea tvr.ro, că Muzeul Holocaustului nu a primit autorizații încă, atât din cauză că nu este lămurită situația juridică a clădirii, dar și pentru că proiectul depus nu ar respecta certificatul de urbanism.
„Analiza cererii va fi reluată imediat ce vor fi transmise documentele necesare, iar soluțiile tehnice vor fi revizuite pentru a se conforma reglementărilor în vigoare”, a spus Primăria Generală pentru tvr.ro.
Am contactat și compania Transelectrica pentru un punct de vedere referitoare la situația muzeului, însă nu am primit nici un răspuns până la publicarea acestui material.
_____
Muzeul Holocaustului - planșă cu proiectul câștigător. Sursă imagine: Institutul „Elie Wiesel”
_____
Muzeul Holocaustului, blocat de un garaj și de niște scări
TVR: Ce se întâmplă cu Muzeul de Istorie a Evreilor și al Holocaustului? Am văzut că proiectul a fost respins de două ori de Primăria Capitalei și, dacă nu se prelungește PNRR-ul, există riscul ca muzeul să nu se poată finaliza.
Alexandru Florian: Aici sunt două probleme. Este un blocaj actual, care persistă din 2022; avem un blocaj din partea primarului general al Capitalei și un blocaj din partea companiei Transelectrica, companie cu capital majoritar de stat.
În 2022, în baza unor discuții și înțelegeri cu Primăria, am crezut că vom depăși blocajul. Au fost două condiții pe care am crezut că le-am împlinit, unele legate de proiect - am modificat proiectul, l-am supus spre autorizarea de construcție în toamna lui 2024 și am primit un al doilea refuz al autorizării de construire, refuz care are două componente: o componentă - care vă spun drept că mă uluiește și la care nu mă așteptam și nici nu sunt de acord cu ea - este cea legată de proiectare. Deci, în continuare, Primăria a formulat observații la felul în care este proiectat imobilul actual să devină muzeu.
Noi, tot anul 2023 l-am dedicat unor întâlniri, să vedem exact ce vor, ce nu vor și să stabilim o linie de înțelegere, de la care să facem modificări în proiectul pe care l-am supus în toamna lui 2022 la aprobare și s-a respins. Ne-am înțeles pe solicitările lor, am făcut un nou proiect; acum, vedem că unele din ce s-au vorbit în 2023 nu s-au mai recunoscut în 2024 și apare că nu am fi ținut seama.
Și cealaltă componentă este legată de statutul de proprietate al întregului spațiu care trebuie să devină muzeu - acest imobil de pe Calea Victoriei 218. Este o construcție cu subsol, parter și opt etaje. La subsol, cea mai mare parte a subsolului - două treimi - se află în gestiunea, în administrarea, în proprietatea - nu se știe la ora actuală - a companiei Transelectrica.
Primăria a spus că, până nu se rezolvă clar situația proprietății și până când Institutul „Elie Wiesel” nu devine administrator pentru restul clădirii - adică o treime din subsol, parterul și toate etajele sunt proprietate domeniul public al statului, iar Institutul „Elie Wiesel” este administrator - Primăria nu va da autorizarea de construire. Am depus la proiect, în toamna lui 2024, o declarație notarială a Transelectrica, în calitate de reprezentant pentru garaj, care susține proiectul, și am făcut acest lucru în speranța că Transelectrica, între timp, parcurge toți pașii necesari să-și clarifice statutul. Într-adevăr, acolo nu vor putea începe lucrări de execuție, dar măcar puteam pregăti terenul. Nici un proprietar nu va investi banii într-un spațiu care este dedicat să devină muzeu.
Nici eu, ca administrator al 90% din tot ce este acolo, nu pot să investesc, să modific, să modernizez, să consolidez acel garaj, pentru că nu pot să cheltuiesc banii pentru o construcție care este în proprietatea sau administrarea altei persoane juridice sau fizice. E caz penal. Problema legată de proprietate este că Transelectrica, o companie care de acum patru ani pot să spun că și-a declarat susținerea pentru proiect și a spus că este dispusă să facă tot ce este necesar ca acest garaj de subsol să devină partea administrării de către Institutul „Elie Wiesel”, în mod inexplicabil pentru mine, probabil pentru ei este explicabil, dar nu sunt destul de transparenți, nu au reușit să-și afle statutul, dacă sunt proprietari sau dacă sunt administratorii acestui garaj.
Practic, la ora actuală, astăzi, nu au un act legal care să demonstreze că sunt proprietarii sau administratorii acelui garaj. În momentul în care vor avea acel act legal, lucrurile se vor mișca destul de lesne. Dacă sunt administratori, se va face o hotărâre de Guvern, se trece de la un administrator la altul, dacă sunt proprietari, trebuie văzuți pașii legali – o vânzare-cumpărare sau o altă procedură pentru ca Institutul „Elie Wiesel” să cumpere garajul de la Transelectrica. Problema este că ei, de patru ani de zile, deși spun că fac, nu clarifică și, până nu se va clarifica, Primăria nu vrea să discute nici chestiunile legate de arhitectură și suntem în acest blocaj.
TVR: Ce nemulțumiri are Primăria Capitalei?
Alexandru Florian: Am înțeles de la proiectanți că nemulțumirile sunt secundare, iar unele nu sunt reale, pentru că așa ne-am înțeles. De exemplu, Primăria a zis să păstrăm toate fațadele clădirii așa cum sunt. Și, în fața fațadei din spate se ridică, pe o porțiune, un perete de sticlă transparent, ca să se vadă fațada. Pentru că e o clădire foarte veche, ea nu îndeplinește nici o condiție, nici de securitate, nici în caz de incendii și, pentru a putea să creezi în spațiul unde te afli și să respecți standardele actuale, au trebuit făcute niște scări exterioare și s-a pus un perete de sticlă transparent. Ei spun acum că nu se mai vede fațada, deși le-am spus că așa va fi. Au vrut să păstrăm scările din interior, că sunt extraordinare, le-am păstrat, au spus că în proiect nu se vede cum le păstrăm, că se dărâmă nu-știu-ce, deși în proiect apare că scările acelea că se păstrează.
Ei spun că nu există proiectul prin care (se păstrează scările, n.r.) și le-am arătat o planșă unde se vede că sunt scările, deci sunt niște observații care - îmi pare rău să spun - sunt făcute cu rea-voință, nu cu sufletul deschis de a ajuta, mai ales că, atunci când le-am cerut să avem o întâlnire fizică și un dialog pe observațiile lor, ca să le reluăm (dialogul, n.r.), deci asta după luna octombrie, au refuzat și refuză în continuare; au spus că, până nu rezolvăm chestiunea cu garajul, nu mai avem ce să mai comunicăm. După părerea mea, este o situație în care, în primul rând, Transelectrica trebuie să ajungă la un rezultat, dar cât mai repede.
Spatele clădirii Banloch-Goodrich și curtea interioară. Foto: Flavia Drăgan
„Nu cred că mai avem calendarul să ne înscriem pentru finalizarea acestui proiect”
TVR: În condițiile în care sunt fondurile din PNRR, iar deadline-ul este 2026.
Alexandru Florian: O parte din fonduri – 17 milioane din cele 50 milioane (de euro, n.r.) - sunt din PNRR. Eu sunt sceptic că se mai pot accesa aceste fonduri. Problema nu este să cheltuiești 17 milioane, dacă încep lucrările de execuție. Vă dați seama, se lucrează pe etape. Chestiunea este că recunoașterea, adică aprobarea consumării finanțării din PNRR, se face de către Bruxelles numai cu obligația ca toată investiția să fie terminată în vara lui 2026. Nu că să cheltuiești banii din PNRR, ci să fie gata. Până în 2026, poate cheltuiești 17 milioane. Dacă termini investiția și deschizi muzeul în 2028, chiar dacă ai avut atunci fondurile, ți-i cere înapoi. Eu nu cred că mai avem acum calendarul să ne înscriem pentru finalizarea acestui proiect.
TVR: Guvernul României știe despre acest proiect, cu aceste probleme?
Alexandru Florian: Bineînțeles că știe, este proiectul Guvernului României, Institutul „Elie Wiesel” are o comunicare permanentă cu SGG (Secretariatul General al Guvernului, n.r.) și cu Cancelaria primului-ministru. Există o comunicare cu Transelectrica.
TVR: Numai cu Primăria Generală, nu.
Alexandru Florian: La ora actuală - v-am spus- ei au fost categorici, ne-au dat un răspuns în luna decembrie: atâta timp cât Transelectrica nu-și rezolvă problemele, nu mai avem ce să dialogăm. Degeaba se face o întâlnire, ei spun: la ora actuală sunt acolo doi proprietari, voi nu puteți să începeți acolo nici o lucrare. Chestiunea așa este, într-adevăr, până la urmă.
_____
Citiți din același dosar și: România nu-și mai poate reabilita criminalii de război, a decis CEDO în 2024. Cum a rămas hotărârea doar pe hârtie
_____
Primăria Capitalei spune că va emite autorizația după ce primește mai multe documente
Într-un punct de vedere remis la solicitarea tvr.ro, Primăria Municipiului București vorbește despre situația juridică neclară a imobilului, nerespectarea „în totalitate” a certificatului de urbanism emis și lipsa unui aviz expres din partea statului român pentru modificarea sau demolarea unor structuri ale clădirii. Totuși, PMB spune că va emite autorizația după ce Institutul „Elie Wiesel” îi transmite documentele cerute. Primăria Generală nu a făcut nici un fel de comentariu referitor la lipsa dialogului cu INSHREW.
Redăm mai jos punctul de vedere al PMB, remis la solicitarea tvr.ro:
„Primăria Municipiului București nu a emis încă autorizația de construire pentru proiectul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România din cauza unor aspecte juridice și tehnice care trebuie clarificate și completate de către solicitant.
În urma analizării documentației depuse, au fost identificate mai multe probleme care împiedică, în acest moment, emiterea autorizației:
1. Situația juridică a imobilului nu este clarificată
• Conform Legii nr. 50/1991, autorizația de construire poate fi emisă doar dacă solicitantul deține un drept real asupra terenului și construcțiilor implicate.
• Din documentația depusă, rezultă că anumite zone pe care se propun intervenții nu se află în proprietatea sau administrarea solicitantului. De exemplu, o parte din subsolul clădirii aparține CNTEE Transelectrica SA, iar pe acesta sunt edificate construcții care nu sunt în administrarea solicitantului.
• Există imobile care figurează în evidențele cadastrale ca aparținând unor entități terțe (SC IMPCM SA), ceea ce impune clarificări suplimentare înainte de aprobarea oricăror lucrări.
• Certificatul de urbanism emis anterior (nr. 1099/08.12.2023) impunea alipirea terenurilor și actualizarea documentației cadastrale la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), însă aceste condiții nu au fost încă îndeplinite.
2. Proiectul propus nu respectă în totalitate cerințele certificatului de urbanism
• În documentația tehnică depusă (D.T.A.C.), anumite prevederi impuse prin certificatul de urbanism nu sunt respectate.
• De exemplu, conform certificatului de urbanism, toate fațadele originale ale corpului A trebuie păstrate, inclusiv pereții de fațadă din axul C și ferestrele casetate, însă proiectul prevede demolarea unor elemente esențiale din aceste structuri.
• De asemenea, certificatul de urbanism prevede păstrarea scărilor interioare originale ale clădirii, însă documentația tehnică nu explică în mod clar cum pot fi păstrate aceste elemente dacă pereții perimetrali ai caselor de scară sunt complet desființați.
3. Lipsa unor documentații tehnice esențiale
• Pentru lucrările de demolare și desființare a unor componente structurale, legislația impune existența unei expertize tehnice detaliate, care să justifice necesitatea demolării și să stabilească măsuri pentru protecția elementelor care se păstrează, precum și a clădirilor învecinate. Această expertiză nu a fost prezentată.
• Nu a fost depusă documentația tehnică obligatorie pentru demolare (D.T.A.D.), care trebuie să fie verificată și semnată de experți tehnici atestați.
• Documentația nu conține planșe clare privind desființările, intervențiile și situația finală a clădirii, așa cum a fost solicitat prin certificatul de urbanism.
• Nu sunt detaliați pașii tehnologici pentru păstrarea fațadelor și a scărilor corpului A pe poziție, aspect esențial pentru conservarea valorii arhitecturale a clădirii proiectate de Octav Doicescu.
4. Lipsa unor avize și acorduri necesare
• Întrucât imobilul se află în proprietatea statului român, orice intervenție care presupune desființarea unor părți din clădire sau modificarea structurii existente trebuie să fie însoțită de un acord expres al statului. Acest acord nu a fost nu a fost depus la dosar.
Analiza cererii va fi reluată imediat ce vor fi transmise documentele necesare, iar soluțiile tehnice vor fi revizuite pentru a se conforma reglementărilor în vigoare. Emiterea autorizației de construire este condiționată de respectarea tuturor cerințelor legale, iar primăria rămâne deschisă colaborării cu beneficiarii proiectului pentru soluționarea acestor aspecte în cel mai scurt timp posibil”.
Mitul fascismului interbelic va continua să atragă diverși cetățeni, în ciuda argumentelor oferite
TVR: Faptul că nu avem acest muzeu și faptul că, până anul trecut, nu am avut nici în școli o materie prin care elevilor să li se arate clar cum a fost Holocaustul în România credeți că influențează într-o mare măsură felul în care oamenii sunt deschiși spre zona de extremă dreapta, de legionarism, spre valori acestea, adică nu reușesc să identifice niște mesaje și reacționează la ele fără să aibă simț critic? Ar fi ajutat mai mult să le avem?
Alexandru Florian: Teoretic, ipotetic, răspunsul de bun-simț este să afirmi că da, nu există instrumente de informare adecvate, nu există programe de educare adecvate care să deconstruiască mitul fascismului românesc interbelic, el va continua să aibă un anume magnet pentru diverși cetățeni. Pe de-o parte, teoretic, așa ar fi, pe de altă parte, din experiența pe care o avem, pot să spun așa: există întotdeauna într-o societate persoane care pot fi modelate prin educație, cunoaștere, îi poate scoate dincolo de prejudecăți, îi poate aduce pe drumul istoriei adevărate și, pentru aceștia, într-adevăr, școala, dar eu cred că în secolul ăsta al 21-a lea, în special modalitățile extrașcolare, de formare, muzele, rețele de socializare, youtube-ul, presa, dialogul, întâlnirile cu supraviețuitorii, dar nu mai prea sunt, că suntem la 80 de ani de la (Holocaust, n.r.), deci mijloacele acestea neinstituționalizate ale învățământului sunt utile pentru a duce istoria Holocaustului ca un subiect cu care să ne obișnuim și asupra căruia să reflectăm. Sigur că avem nevoie, dar sunt și oameni care au acea mentalitate din care nici un argument nu îi poate întoarce. Deci, chiar dacă le pui un document istoric, îl citesc și tot rămân la opinia lor și cu aceia nu avem ce face. Este o vorbă: „Cu extremiștii nu stăm la dialog”, că degeaba încerci să vorbești. Uneori, poți să și pierzi, din punct de vedere al imaginii.
Este nevoie de mijloace de comunicare noi pe acest subiect. Când am văzut cum TikTok are posibilitatea să facă oameni politici de nivel înalt, folosindu-se de niște mesaje false și accentuând prejudecățile noastre legate de istorie, ne-am gândit să vedem cum să facem să ieșim cu anumite mesaje chiar pe TikTok. E o chestiune destul de complicată, în afară că este și costisitoare, pentru că trebuie să ai capabilitatea, priceperea să faci mesaje scurte într-o anumită manieră ca să ajungă la publicul consumator. Odată ce ajunge, vom vedea care sunt efectele.
Puteți vedea aici și aici clipuri explicative realizate de elevii pasionați de istorie despre Holocaustul românesc, publicate și pe TikTok, într-un concurs lansat de Institutul pentru Studierea Holocaustului.
Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România - plansă cu proiectul câștigător. Sursă imagine: Institutul „Elie Wiesel”
Cum ar trebui să arate Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România
„Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România va răspunde necesității de a completa golul existent în societatea românească la nivel de cunoștințe pentru a înțelege ce înseamnă diversitate, multiculturalitate, iar, pe termen lung, prin activitățile sale, va contribui și la efortul de combatere a discriminării și antisemitismului.
Necesitatea acestui muzeu este cu atât mai mare cu cât se cunoaște faptul că, în perioada interbelică, în România a fost a treia comunitate evreiască, după Polonia și URSS. Este vorba despre o populație evreiască care se ridică la peste 4% din populația țării (759 mii de evrei). Astăzi, mai sunt maxim 5.000 de evrei.
Muzeul va promova istoria, cultura și tradițiile comunităților evreiești din România, pentru cunoașterea în plan intern și internațional a contribuției acestei minorități naționale la evoluția societății românești de-a lungul timpului. Populația României are prea puține cunoștințe despre acest lucru, iar evreul reprezintă, chiar și la nivel pozitiv, o stereotipie. Scopul muzeului este promovarea istoriei, a culturii și a tradițiilor comunităților evreiești din România.
Prin înființarea acestuia, se va pune accent pe derularea de activități educaționale, dorind astfel să prevenim într-un mod eficient orice derapaj care ar aduce atingere memoriei victimelor Holocaustului. Un alt aspect îl reprezintă faptul că în România a existat o diversitate foarte mare a comunităților evreiești – așchenazi (Moldova), sefarzi (sudul României), ultraortodocși (Maramureș) și neologi (Transilvania).
Crearea acestui muzeu este o acțiune extrem de complexă, care va îmbina colectarea documentelor, artefactelor de mari și mici dimensiuni, care să reflecte diversitatea istoriei comunităților evreiești din România, cu fotografii și medalioane a zecilor de personalități care au îmbogățit cultura, economia și tehnica românească. Dat fiind faptul că, în perioada interbelică, în România era a treia comunitate evreiască, după Polonia și URSS, crearea acestui muzeu reprezintă mai mult decât o necesitate”, se arăta în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern prin care au fost aprobați indicatorii pentru Muzeul Holocaustului.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 268,2 milioane lei, din care circa 180 milioane lei de la bugetul de stat și 87,8 milioane lei din fondurile PNRR.
Până în prezent, fără autorizație, nici unul din aceste obiective nu poate fi îndeplinit. În România, cel mai recent sondaj de opinie arăta că 37 la sută dintre români susțineau că Mișcarea Legionară a fost o mișcare patriotică și 54 la sută indicau spre Germania nazistă pentru declanșarea Holocaustului în România, Ion Antonescu fiind, pentru 45 la sută, „un mare patriot”.
_____
Citiți din același dosar și: Directorul Institutului „Elie Wiesel”, despre cazurile de extremism: Nu s-au clasat dosarele pentru că legea nu e bună. Haideți să înțelegem spiritul legii
Imagine principală: Palatul Banloch-Goodrich, unde ar trebui să fie amenajat Muzeul Holocaustului. Foto: Flavia Drăgan
