loader
Foto

Limba română, credința și tradițiile românești prețuite peste ocean (I)

REPORTAJ-ANALIZA

Un grup de români din Connecticut, hotărâți să mențină vie cultura și tradițiile românești peste ocean, au înființat organizatia non-profit Românul Corp în 2011. Activitățile desfășurate de această organizație îi ajută pe copiii românilor născuți pe tărâm american să își cunoască mai bine originile.

 

Înființarea organizației non-profit Românul în Connecticut a permis crearea unei rețele sociale menite să ofere românilor proaspăt ajunși în America un mediu familiar, promovând cultura și spiritualitatea românească.

(w882) romani act

Mirela Panaitișor, Antonia și Dragoș Hău alături de membrii ai organizației Românul Corp

În 2018, bordul director al organizației a câștigat 3 oameni de nădejde, preocupați de păstrarea limbii române vii și a valorilor naționale peste ocean: Dragos Hău, soția lui, Antonia, și prietena lor Mirela Panaitișor. În calitate de voluntari, cei trei au contribuit la organizarea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri din 1918 în statul Connecticut. Evenimentul organizat pe 1 Decembrie 2018 a adunat sute de oameni şi a generat o serie de iniţiative culturale şi educaţionale de succes în cadrul comunităţii.

Dragoș este fizician la Universitatea Yale, din New Haven, statul Connecticut. Antonia este contabil profesionist şi lucrează la propria firmă, iar Mirela este profesoară de muzică și proprietar al școlii de muzică The New Old School of Music din West Hartford.

Dragoș, Antonia și Mirela au sporit cu tenacitate numărul voluntarilor organizației Românul menținând unită comunitatea românească din statul Connecticut şi din zona de nord-est a Statelor Unite ale Americii. Alături de alți voluntari, și-au dorit să consolideze potenţialul spiritual şi economic al comunităţii româneşti şi să contribuie la integrarea membrilor ei în societatea americană, fără a-şi uita originile, limba şi cultura.

Păstrarea valorilor culturale de origine este încurajată şi sprijinită la nivelul fiecărui stat pentru toate comunităţile etnice din SUA, iar românii au învăţat să folosească ingenios acest cadru legal generos.

Cu tenacitate, muncă și mult suflet, Dragoș, Antonia și Mirela, păstrează viu spiritul românesc departe de obârșia lor. Cum? Aflăm din mărturiile ce urmează.

(w882) Romanul

Copii din comunitate la Festivalul România Day on Broadway 2019

Cum ajutați voi integrarea românilor, proaspăt ajunși în Statele Unite, economic și social în societatea americană? Cum aflați despre problemele lor?

Dragoș: Connecticut e un stat mic, de mărimea Dobrogei, dacă e să comparăm cu zone cunoscute din România, dar este plasat între New York, poarta de intrare a Americii, și Boston, un oras cosmopolit.

Organizația Românul sprijină românii proaspăt ajunși pe tărâm american. De obicei suntem contactaţi telefonic, pe pagina de Facebook sau pe email de persoane care nu au rude, prieteni sau cunoştinţe în zonă.

Pe cei care ne întreabă de un loc de muncă îi punem în legătură cu alți români care au firme unde i-ar putea angaja. O parte, însă, vin direct la joburi oferite de companii, iar ceea ce caută este doar socializare. Studenții care vin din România au, de obicei, totul asigurat de universități. Dacă ne cer ajutorul, noi îi ajutăm cu rezolvarea unor probleme personale punctuale.

(w882) Dragos Mir

Dragoș Hău, Iuliana Roată, Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut (CT) - membrii ai organizației Romanul, împreună cu Ștefan Cordaș premiat la Romanian American National Heritage Award, Washington DC, noiembrie 2021

Colaborarea organizației cu Consulatul Onorific din Hartford a permis crearea unui ghid al noului venit în Connecticut, care include detalii privind pașii de început ai integrării într-o nouă societate. Ghidul se adresează românilor ajunși pentru prima oară în SUA, venind direct din România sau din alte părţi ale lumii, românilor care se mută în Connecticut din alt stat american sau din Canada, studenţilor cu orice tip de viză, inclusiv oamenilor de afaceri. Ghidul a fost scris pornind de la experienţe personale.

Mirela: Ajutăm la integrarea românilor aflați la început de drum în America și prin organizarea întâlnirilor comunitare și promovarea lor pe retelele de socializare. Astfel îi cunoaștem pe noii veniți și le oferim suport și încredere în depășirea problemelor cu care se confruntă.

(w882) hora

Hora la unul din festivalurile culturale internaționale din CT 2022

Ce programe educative, activități comunitare recreative, culturale și spirituale desfășurați pentru comunitatea românească din Connecticut?

Antonia: Sărbătorirea Centenarului Unirii în comunitate a fost primul eveniment important la organizarea căruia am contribuit. Am implicat copiii și tinerii talentați din comunitate, care au cântat în cor cântece patriotice, acompaniați la instrumente muzicale și au dansat împreună cu adulții în horă.

Evenimentele artistice au fost coordonate de Mirela Panaitișor și Iuliana Roată, un alt membru marcant al comunității noastre.

(w882) harta Roma

Copii români din Connecticut pregătind sărbătorirea Centenarului sub îndrumarea Antoniei Hău

În 2018 şi 2019 am organizat lecții de istorie a României cu copiii din comunitate.

În fiecare an, grupuri de artişti de muzică populară ne bucură comunitatea de români din statul Connecticut. I-am avut printre oaspeți pe Alexandru Bradățan și Fetele de la Botoșani, care au oferit spectacole unice, impresionante.

Încurajăm părinții și bunicii să aducă copiii la aceste evenimente oferind bilet gratis pentru cei sub 16 ani, posibilitatea de a activa ca voluntari și, bineînțeles, posibilitatea de a juca în hore, trăind spiritul românesc.

Mirela: Românii sunt deschiși la implicarea în proiecte de coeziune a comunității românești peste ocean. Un proiect important al nostru este Școala Românul care a atras un număr impresionat de copii și adulți dornici să învețe sau să își perfecționeze cunoștințele lingvistice.

(w882) muzica wor

De asemenea, prin intermediul școlii de muzică pe care o conduc, “The New Old School of Music”, am organizat cursuri pentru învățarea tainelor unor instrumente tradiționale românești (nai și fluier), recitaluri în care copiii românilor din comunitate au prezentat lucrări din operele unor mari muzicieni români: George Enescu, Paul Constantinescu, Ciprian Porumbescu, Ion Caianu, Constantin Dimitrescu, etc.

(w882) seniori da

Seară pentru seniori la The New Old School of Music, West Haven, CT, 2023

Adaug la capitolul evenimente și seara de karaoke, intitulată “Cântece de Odinioara”, seară dedicată persoanelor care suferă de Alzheimer. Zâmbetele și bucuria din ochii celor vârstnici la auzul acordurilor cântecelor de demult sunt dificil de descris în cuvinte. Spre marea noastră bucurie, dragii nostri care suferă de Alzheimer, au început să fredoneze refrenele cântecelor tinereții fără să sară vreun cuvânt. Pentru câteva ore, copiii și părinții lor au retrăit momente unice.

În 2022 s-a lansat, cu sprijinul Românul Corp, grupul Romanian Artist Connection RoArtConn. Inițiatorii proiectului sunt Adrian Panaitişor alături de mai mulți artişti plastici români din zonă. Organizația Românul le-a oferit suport material şi promovare pentru a fi cunoscuţi în lumea americană. Grupul are planificate câteva proiecte artistice de anvergură care vor aduce vizibilitate mai mare românilor americani din Connecticut.

Organizația Românul, Consulatul Onorific din Hartford si The New Old School of Music, au dezvoltat un parteneriat educațional cu Mark Twain International School (MTIS) din București. Scopul parteneriatului este de a-i ajuta pe copiii din comunitatea românească din Connecticut să se conecteze cu România. Parteneriatul este un prilej de a schimba idei, de a dezbate metode didactice de predare între profesorii de muzică ce predau la MTIS și cei de la The New Old School of Music.

Până acum am găzduit două vizite ale grupurilor de elevi și profesori de la MTIS, în care copiii s-au cunoscut, s-au jucat împreună si au legat prietenii. De la MTIS am primit o donație generoasă de cărți în limba română pe care le-am distribuit în comunitate. Le mulțumim pentru acest efort.

(w882) cursuri mu

Iuliana Roată, interpret de muzică populară,  Antonia Hău alături de părinți și copii sărbătorind Centenarul Marii Uniri în CT

The New Old School of Music și organizatia Românul au organizat un concert în care copiii implicați în programele de învățare a limbii române și a instrumentelor muzicale din CT, au avut șansa să interacționeze cu elevii școlii Mark Twain din Bucuresti.

Care este media participanților la evenimentele și programele organizate de voi?

Dragoș: Numărul participanţilor nu e important, trăirea evenimentelor contează. Am avut evenimente cu sute de participanţi, cum se întâmplă de obicei la 1 Decembrie, dar şi cu numai câteva zeci de participanţi. Oamenii se cunosc, comunică, promovează evenimentele noastre pe rețelele de socializare, iar cei care nu au putut veni la un eveniment anume, sigur vor ajunge la următorul.

Cine susține și coordonează fiecare program? Cum selectați resursa umană care dă viață acestor programe?

Mirela: Resursa umană suntem noi, toți cei care dorim să facem ceva în comunitate. Oricine are o iniţiativă fezabilă este bine primit în organizație. Românul este o formă de manifestare cu uşa deschisă pentru oamenii ce vor să construiască frumosul și autenticul.

Românul este membru fondator al FORA, Federația Organizațiilor Româno-Americane de pe teritoriul USA, prin care comunitățile româno-americane se sprijină reciproc. FORA reprezintă interesele membrilor săi, ai întregii comunități româno-americane în raport cu oficialități americane și oficialități din România și Moldova.

FORA este o organizație non-profit , independentă, fără apartenență politică sau religioasă.

Susținerea financiară vine din donații, sponsorizări sau granturi.

Mirela a făcut referire la Școala Românul. Cum a apărut această școală, aș vrea să știu mai detaliat ce proiecte derulați prin ea?

Dragos: Un moment de cotitură în activităţile noastre a fost legat de restricţiile covid, când a apărut izolarea fizică. Ideea organizării unei şcoli de limba română a apărut în decembrie 2020, iar la începutul lunii martie 2021 am oferit primele cursuri online de limba română, cu şase profesori şi peste 60 de copii care s-au înscris nu doar din Connecticut, ci şi din alte state. Antonia a coordonat aceasta școală de la început, împreună cu grupul de lucru din comunitate.

În contextul pandemiei, am considerat necesar să intervenim pentru a salva ce se putea în sfera păstrării limbii române, exersând-o la cursuri.

Am vorbit cu fiecare copil şi părinte din comunitate pentru a înţelege nevoile fiecăruia. Prin cursurile create au fost puse în practică elemente din teoria predării limbii moştenite (heritage language), care în acest caz se aplică celor care nu sunt complet străini de limba română, care, cel puțin, au auzit-o de la un părinte, dar fără să o folosească. Rezultatele nu au întârziat să apară.

(w882) Antonia co

Prima promoție a școlii de limba română - 1 Iunie 2021, Shelton, CT

Antonia: Cursurile de limbă română, predate online, sunt completate cu organizarea unei întâlniri non-formale la începutul verii, în jurul Zilei Internaționale a Copilului, 1 Iunie. Copiii și părinții se bucură de un picnic, cunoscându-se dincolo de ecranul calculatorului.

Mirela: Școala Românul a apărut ca o necesitate! Îmi amintesc de căutări asidue de cursuri de limba română pentru fiul meu care, în 2018-2019, și-a exprimat dorința de a învăța și îmbunătăți  cunoștințele de limba română pentru a putea comunica mai ușor cu verișorii si restul familiei din România. Cursurile de limba română online pregătite în România nu erau fezabile din pricina decalajului de fus orar. Așadar, am dat viață Școlii Românul.

Înainte de a da start proiectului nostru, o altă comunitate din Statele Unite ne-a împărtășit un studiu depsre “LIMBA MOȘTENITĂ” (The Heritage Language), concept pe care Școala Românul l-a integrat cu minuțiozitate în programă.

Antonia, care a acumulat multă experiență ca pedagog în România, împreună cu profesorii anagajați să predea la Școala Românul, au cristalizat programa și au avut în vedere principiile “Limbii Moștenite”.

Cum se derulează lecțiile Școlii Românul, cu care periodicitate? Cum stabiliți aceste programe?

Dragos: Toamna acestui an marchează deschiderea celui de-al VIII-lea semestru consecutiv de cursuri. Am avut sute de studenţi de diferite vârste, de la 4 la 60 de ani. Oferim cursurile de limbă română online, în weekend sau seara.

Clasele sunt organizate ținând seama de nivelul de înţelegere a limbii, abordând teme precum: familia, casa, alimentația, elemente de geografie şi istorie ale României etc.

Copiii care au vizitat România prezintă impresii despre călătoria lor, unde au fost, ce au văzut, totul cu scopul de a ajunge cât mai aproape de un limbaj viu şi funcţional pe care un copil nativ din ţară îl are în mod natural.

Părinţii sunt cei care trebuie motivaţi primii să îşi înveţe copiii limba română. Pentru aceasta am creat la un moment dat o campanie de conştientizare a acestui lucru.

Am informat audienţa că majoritatea copiilor din diaspora sunt și cetățeni români, așa cum este cazul multor copii cu origini romȃnești din Connecticut și din SUA. Este deci dreptul lor natural să aibă acces la învăţarea limbii române, acces care nu poate fi facilitat decât printr-o implicare timpurie, activă a părinților și a altor rude. Adesea, adolescenții și adulții din familii multiculturale ajung să regrete că nu sunt fluenți în limbile materne ale părinților.

Noi considerăm că, în viitor, acești copii vor putea contribui ca cetățeni bilingvi și multiculturali la întărirea legăturii care există acum între România și SUA.

Conștientizarea de către elevi a apartenenţei la spaţiul cultural și lingvistic românesc începe din familie și continuă în măsura în care este stimulată acasă și regăsită în mediul social extins, precum în cadrul evenimentelor culturale și educaționale din comunitate, de tipul celor organizate de Românul în Connecticut sau de organizații similare ale comunităților românești din SUA, grupate în cadrul Federației Organizațiilor non-profit Româno-Americane (FORA).

Iată, de exemplu, ce argumente şi tehnici am propus.

Folosiți româna acasă: ca regulă generală, copilul dumneavoastră trebuie să audă o limbă cel puțin 20-30% din timp pentru a o folosi! Când folosiți în mod regulat limba română, îi spuneți implicit copilului că este importantă! Citiți cărți, ascultați materiale audio sau vizionați filme în limba română!

Luați în considerare trimiterea copilului la cursuri de limba română online sau în persoană: nu este suficientă doar expunerea pasivă, adică audierea limbii române vorbite acasă; chiar dacă o aude și o vorbește, copilul nu va ajunge să citească și să scrie! Mergând la o școală unde învață limba structurat, copilul dumneavoastră va învăța să asculte, să vorbească, să citească, să scrie în limba română și să dezvolte abilități lingvistice de nivel superior într-un cadru academic.

Vizitați comunități și locuri în care se vorbește limba română: duceți copilul în locuri unde va putea vorbi și auzi limba română în comunitate (de exemplu, întâlniri informale între familii, restaurante, evenimente culturale comunitare, biserică, etc în care va auzi și folosi limba vie)! Integrați-vă copilul în comunitate pentru a-l învăța că expunerea la o altă limbă și cultură decât cea americană le oferă oportunități de a explora locuri noi și de a întâlni noi prieteni!”

(w882) copii stea

Prima promoție a școlii de limba română - 1 Iunie 2021, Shelton, CT (grupa de vârstă 7-14 ani)

Cum selectați copiii care participă la programele educaționale concepute de voi?

Antonia: Pentru cursurile de limbă română avem în vedere background-ul participanților la cursuri pentru a-i integra în clasele potrivite, așa cum spunea și Dragoș. Noi ne concentrăm pe bucuria fiecărui copil şi părinte care vrea să acceseze programele Școlii Românul. Apreciem faptul că fiecare român, care vine la un eveniment organizat de noi, aduce un prieten sau un coleg american, sporind puterea comunității si crescând vizibilitatea și relevanța noastră.

***

Ați parcurs prima parte a interviului cu românii Mirela Panaitișor, Dragoș și Antonia Hau despre cum sunt promovate limba și tradițiile țării de baștină pe tărâm american. Vă invităm să citiți a doua parte a interviului vineri, 27 septembrie, accesând secțiunea Reportaj și analiză a site-ului TVR.

***

Interviu realizat de Maria Grăjdan

 
Iuliana Marciuc: „Am simțit cu adevărat puterea Crăciunului și a cadoului celui mai important pe care îl primisem”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Sportivii ajung la performanță doar datorită talentului înnăscut?

Ideea că sportivii de performanță reușesc doar datorită talentului înnăscut este una frecvent discutată și adesea idealizată. Cu toate acestea, ...

Noul Guvern Ciolacu a depus jurământul la Palatul Cotroceni

Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii ...