REPORTAJ-ANALIZA
De ce anumite țări domină Jocurile Olimpice? Răspunsul s-ar putea afla în corelația dintre performanțele sportive și PIB. Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 au fost un exemplu în acest sens: primii șapte câștigători de medalii - Statele Unite, China, Japonia, Australia, Franța, Țările de Jos și Regatul Unit - se numără toți printre cele mai mari 20 de economii ale lumii.
„Acest lucru poate fi parțial atribuit demografiei: o populație mai numeroasă oferă o rezervă mai mare de talente sportive. Cu cât o țară este mai populată și mai dezvoltată, cu atât este mai probabil să câștige medalii olimpice”, notează Zaki Laidi, profesor de științe politice, într-o analiză Project Syndicate.
Însă acest lucru poate fi confirmat și empiric. Ponderarea numărului total de medalii câștigate de fiecare țară în funcție de valoare - trei puncte pentru aur, două pentru argint și unul pentru bronz - arată că cele 12 țări cu cel mai mare număr de medalii la Paris sunt toate economii avansate.
„Țările G7, care reprezintă 43,5% din PIB-ul mondial, au câștigat 33,8% din totalul medaliilor. Africa, cu o pondere de 3% din economia mondială, a obținut 3,7% din total. Iar America Latină, care reprezintă 7,3% din PIB-ul mondial, a obținut puțin sub 6% din medalii, dintre care 29% au revenit celei mai mari economii, Brazilia”, subliniază Laidi.
Politici eficiente și tradiții adânc înrădăcinate
Deși corelația dintre PIB și performanța olimpică este puternică, „aceasta este departe de a fi absolută”. Să luăm în considerare, de exemplu, Uniunea Europeană: deși reprezintă 17,5% din PIB-ul global, statele membre ale UE au câștigat aproape 30% din medaliile de la Paris.
Ce ne sugerează acest lucru? „Că dominația țărilor europene se datorează în parte politicilor lor sportive naționale eficiente și tradițiilor atletice adânc înrădăcinate. Desigur, Europa beneficiază și de faptul că multe sporturi olimpice au fost inventate aici”, este de părere profesorul Zaki Laidi.
Asia, la rândul său, este prea eterogenă din punct de vedere politic și cultural pentru ca performanțele sale olimpice să poată fi reduse la o singură explicație. În timp ce Asia și Oceania găzduiesc trei mari puteri sportive - China, Japonia și Australia - subcontinentul indian are un palmares olimpic relativ modest.
De fapt, subliniază Laidi, „India este poate cel mai izbitor exemplu al modului în care PIB-ul poate fi un indice slab al excelenței olimpice”.
Mai precis, „în ciuda unei populații de 1,4 miliarde de locuitori și a unei economii care reprezintă 7,9% din PIB-ul global în termeni de paritate a puterii de cumpărare, India s-a clasat pe locul 71 între țările medaliate la Jocurile Olimpice din 2024. Australia, cu doar 26 de milioane de locuitori, a obținut 5% din medalii, situându-se pe locul al patrulea”.
În mod previzibil, SUA și China au condus cursa pentru medalii din 2024, câștigând 12% și, respectiv, 10% din totalul medaliilor, în mare parte datorită puterii lor economice și mărimii populației. „Acestea fiind spuse, numărul de medalii obținute de America a fost mult mai mic decât ar sugera puterea sa economică, având în vedere că reprezintă aproximativ 20% din PIB-ul mondial”, notează Laidi.
Cultura atletică
Desigur, dezvoltarea economică și demografia nu sunt suficiente pentru a garanta succesul olimpic. Laidi argumentează: „Descătușarea potențialului atletic al unei țări necesită politici eficiente și infrastructură adecvată, motiv pentru care țări slab populate, dar foarte dezvoltate, precum Australia, își depășesc adesea așteptările, în timp ce țări dens populate, precum Nigeria, abia câștigă medalii.”
Cultura atletică joacă, de asemenea, un rol esențial. Țările africane, de exemplu, excelează în atletism, în special la alergarea pe distanțe medii și lungi, în mare parte datorită tradiției adânc înrădăcinate a Africii de Est de-a se antrena la altitudini mari.
„Alergarea la distanță nu necesită infrastructură sofisticată sau acces la facilități de antrenament de nivel înalt, ca alte sporturi olimpice precum înotul, scrima și gimnastica, care rămân dominate în mod covârșitor de țările occidentale bogate și de China. De exemplu, senzaționalul înotător francez Léon Marchand, care a câștigat patru medalii de aur la Paris, se antrenează în SUA. De asemenea, gimnasta algeriană Kaylia Nemour, medaliată cu aur, se antrenează în Franța”, scrie profesorul Laidi.
Disparitatea în ceea ce privește numărul medaliilor olimpice „oferă informații geopolitice valoroase, deși nuanțate”. La prima vedere, numărul de medalii din 2024 pare să reflecte „lumea noastră din ce în ce mai multipolară”. Cu 92 din cele 206 țări și teritorii participante care au câștigat medalii, Jocurile Olimpice de la Paris „ne-au arătat un peisaj global mai deschis și mai competitiv”.
Cu toate acestea, faptul că 50% din aceste medalii au fost concentrate între țările G7 și China, care împreună reprezintă 60% din PIB-ul mondial, „arată că mai este încă mult până departe”.
„Deși atât sportul, cât și economia mondială se îndreaptă către o mai mare multipolaritate, această schimbare ar putea fi mai lentă și mai limitată decât se așteaptă mulți”, conchide Zaki Laidi.
Credit foto: Anton Vierietin/Shutterstock
