REPORTAJ-ANALIZA

Majoritatea atleților ridică pumnii în semn de triumf după o victorie. În august, când Noah Lyles, un sprinter american, a câștigat medalia de aur în cursa de 100 de metri de la Jocurile Olimpice, și-a deschis palmele, cu încheieturile împreunate și degetele întinse, ca și cum s-ar fi pregătit să prindă o minge mare.

Gestul ar fi putut părea ciudat, dar fanii desenelor animate japoneze au știut imediat că Lyles, un admirator declarat al genului, făcea referire la o franciză populară, „Dragon Ball”.

Cândva un produs de nișă consumat doar la nivel național și „urmărit de oameni fără prieteni la școală”, după cum își amintește cu regret un producător veteran, anime-ul a devenit o senzație mondială.

În prezent, valoarea sa de export în Japonia, alături de alte produse, cum ar fi jocurile video, se apropie de cea a semiconductorilor sau a oțelului. Acum are mai mulți fani în afara țării decât în interiorul ei. Unii estimează că aproximativ 800 de milioane de oameni din întreaga lume sunt pasionați de anime, notează The Economist.

Conotația estetică

Cei care nu sunt familiarizați cu acest gen s-ar putea întreba ce este anime-ul. „Animație creată în Japonia” este definiția simplă oferită de Rahul Purini, directorul Crunchyroll, un serviciu de streaming de anime cu aproximativ 130 de milioane de utilizatori în 200 de țări.

Dar există și o conotație estetică: anime-ul este de obicei desenat de mână și bidimensional, spre deosebire de animația 3D fotorealistă care a devenit mai frecventă în afara Japoniei. Personajele seamănă adesea cu un Tintin hiper-cafeinizate, cu ochi neobișnuit de mari și expresivi, nas mic, păr ciudat și emoții ușor de descifrat.

Anime-urile tind să fie plasate în locuri nespecifice, cum ar fi orașe cu aspect vag european în unele filme ale lui Miyazaki Hayao, cel mai apreciat creator japonez. Contextul facilitează relaționarea cu publicul non-japonez; singura barieră este limba, iar animația este mai ușor de dublat decât filmele live-action.

În 2023, industria japoneză de anime a atins un nivel record, cu venituri de 339 de miliarde de yeni (2,3 miliarde de dolari), în creștere cu aproape un sfert față de anul precedent, potrivit Teikoku Databank, o firmă de cercetare. Anime-ul realizează acum aproape jumătate din profiturile sale în străinătate.

Doi factori

Titlurile anime ale Netflix au avut peste 1 miliard de vizualizări în 190 de țări anul trecut. Printre cele mai populare se numără „Demon Slayer”, despre un băiat orfan care se luptă cu demonii pentru a-și răzbuna familia, și „My Happy Marriage”, despre o tânără cu puteri magice care este subestimată de socrii ei.

Doi factori ajută la explicarea popularității globale în creștere a anime-urilor. Primul este streaming-ul, care a făcut anime-urile mai ușor de găsit și vizionat. Fanii nu mai trebuie să depindă de deciziile operatorilor de rețele sau să aștepte o săptămână pentru un nou episod.

Audiența anime-urilor a crescut în timpul pandemiei, când lumea a stat acasă luni de zile în fața ecranelor. În 2020, anime-urile au făcut pentru prima oară mai mulți bani în afara Japoniei decât în Japonia. De atunci, numărul spectatorilor a continuat să crească în Japonia și în întreaga lume. Cererea crescută produce o ofertă crescută. În 2023, studiourile de anime au licențiat aproximativ 300 de opere în regiuni precum America de Nord, Asia de Sud-Est și Europa de Vest.

În al doilea rând, publicul a devenit obosit și suspicios față de teoriile roz ale Hollywood-ului. După cum explică Susan Napier, profesor la Universitatea Tufts și expert în anime-uri, „tehnologia nu ne-a adus utopia pe care-o așteptam, iar lumea de după Războiul Rece a devenit mai periculoasă decât ne-am imaginat”, ceea ce face ca finalurile cu „fericiți până la adânci bătrâneți” să fie puțin plauzibile. Anime-ul este dispus să arate eroi uciși și personaje care suferă pierderi uriașe. În același timp, protagoniștii sunt adesea... drăgălași. „Lumea de afară este întunecată”, spune Napier, așa că publicul „își dorește acea drăgălășenie pufoasă”.

„Cool Japan”

Creșterea globală a anime-ului a fost posibilă prin propria sa evoluție. Cărțile japoneze de benzi desenate și romanele grafice, cunoscute sub denumirea colectivă de „manga”, au furnizat multă vreme materialul-sursă pentru anime.

Spre deosebire de benzile desenate din Marea Britanie și America, manga nu se adresează în primul rând sau în principal copiilor. Mii de manga noi sunt publicate în fiecare an, pe aproape orice subiect imaginabil, de la pornografie la reflecții despre război, ceea ce oferă anime-ului o gamă inepuizabilă de surse.

În urmă cu aproximativ 30 de ani, studiourile au început să producă mai multe anime-uri destinate fetelor, cum ar fi „Sailor Moon”, care era mai puțin axat pe lupte și roboți și mai mult pe povești și magie. Pe măsură ce baza de fani a îmbătrânit, creatorii au început să realizeze opere mai sofisticate, adesea cu teme pe gustul adulților. Miyazaki a câștigat un Oscar în 2003 pentru „Spirited Away”, o poveste barocă și fantastică despre o fată care își salvează părinții.

În aceeași perioadă, „Dragon Ball” și „Pokémon” atrăgeau o nouă generație de fani. Guvernul japonez a observat trendul și, în cele din urmă, a luat măsuri: în 2013, a lansat o inițiativă numită „Cool Japan”, în care a investit aproximativ 90 de miliarde de yeni pentru a impulsiona industriile creative japoneze în străinătate. A fost un eșec, din cauza investițiilor prost alese, dar acest lucru nu a împiedicat guvernul să încerce din nou: dorește să cvadrupleze valoarea industriei japoneze pe acest segment în străinătate până în 2033.

Natura minuțioasă a animației bidimensionale desenate de mână este o sursă de inspirație pentru creatorii din afara Japoniei. La începutul acestui an, Usman Riaz, un regizor pakistanez, a lansat un lungmetraj 2D cu o estetică inspirată din animații, intitulat „The Glassworker”, animat în întregime în Pakistan și cu vocea originală în urdu. Și viitorul film „Lord of the Rings”, „The War of the Rohirrim”, care va fi lansat în decembrie, este în același stil. Acesta este regizat de Kamiyama Kenji, care și-a petrecut cariera lucrând la anime-uri.

Alți creatori duc această estetică în direcții noi. „Blue Eye Samurai” de pe Netflix, despre o tânără care caută răzbunare în Japonia epocii Edo, a câștigat un Emmy pentru animație și s-a numărat printre cele mai populare zece produse ale serviciului de streaming în 50 de țări după premiera sa de anul trecut. Estetica sa somptuoasă și gore-ul aduc un omagiu unor regizori precum Quentin Tarantino.

Cu toate acestea, atragerea fanilor anime nu trebuie neapărat să implice animația: anul trecut, Netflix a lansat un serial live-action, „One Piece”, bazat pe populara manga cu același nume. Serialul original, lansat în 1999, a fost unul dintre cele mai populare branduri de anime din toate timpurile, cu 500 de milioane de exemplare ale cărților manga vândute.

Sursă foto: beeboys / Shutterstock.com