Un copil victimă a hărțuirii se va lupta cu sentimentele de vină și rușine, va ajunge să fie foarte retras, să refuze mâncarea și să aibă probleme cu somnul. Dacă aceste comportamente persistă mai mult de trei săptămâni, părinții ar trebui să se îngrijoreze și să încerce să afle prin ce trece copilul lor, arată psihologul Mihaela Dinu, coordonatoarea programelor privind copilul victimă a violenței în cadrul ONG-ului „Salvați Copiii”.
Un episod de hărțuire netratat în copilărie va urmări persoana și la maturitate: există tendința revictimizării - persoana va accepta comportamente abuzive din partea partenerului de viață, dar și tendința de a se izola social sau de a deveni promiscuă sexual ori dependentă de substanțe.
Pentru ca un copil să poată identifica o situație de hărțuire sexuală, este nevoie de prevenție: părinții să discute cu copilul despre consimțământ și atingeri necorespunzătoare.
Cum definim hărțuirea. Semnele că o persoană este victima hărțuirii
Hărțuirea sexuală se referă la tot ceea ce lezează identitatea copilului: de la imagini care i s-ar putea arăta, până la atingeri, ori să fie martor al unor astfel de incidente. Hărțuirea are un impact emoțional negativ asupra copilului și îi creează o stare de disconfort emoțional, de jenă, rușine și vină, explică, pentru tvr.ro, psihologul Mihaela Dinu.
Hărțuirea se produce întotdeauna când există un dezechilibru de putere: persoana mai puternică abuzează persoana cu un statut inferior sau cu o vulnerabilizare mai mare.
O serie de indicii comportamentale, care îi pot arăta unui părinte că un copil trece printr-un episod de hărțuire sunt: retragere socială, schimbare a imaginii de sine, vinovăție, tendința de a nu mai avea relații sociale, de a evita sau a refuza să meargă în anumite locuri, să vorbească cu anumite persoane, să facă anumite activități. Pot apărea accese de plâns, dereglerări ale somnului - fie insomnii, fie doarme foarte mult, dereglări din sfera apetitului – mănâncă mult ca să-și aline emoțiile negative, fie refuză mâncarea.
În cazul adolescenților, indicii mai frecvente sunt: retragerea socială, evitarea, insomniile – tulburări ale somnului, coșmaruri sau somn fragmentat, adoarme greu, se trezește greu.
Dacă aceste schimbări în rutina copilului persistă mai mult de două-trei săptămâni, adulții din viața copilului ar trebui să investigheze ce se întâmplă: „Nu ne îngrijorăm la cele mai mici semne, pentru că pot fi simple schimbări de dispoziție, dar, dacă lucrurile persistă și sunt adunate, atunci da, ar trebui să ne îngrijoreze”, adaugă psihologul Mihaela Dinu.
Un copil hărțuit se va retrage în el, iar abuzatorul va încerca să îl convingă că totul se petrece sub forma unui joc, unui secret sau va formula amenințări – să nu spună cuiva, pentru că va păți ceva rău el sau cineva drag lui.
Când abuzatorul copilului este un profesor sau un părinte, poate apărea sindromul Stockholm. De aceea, copiii trebuie să spună prin ce trec măcar grupului de prieteni, dacă nu au un alt adult de încredere care să îi poată îndruma. Sursă foto: Shutterstock
Părinții trebuie să discute cu copiii despre consimțământ
„Este important să învățăm copilul să spună «Stop!», «Nu-mi place», «Nu vreau», «Mă deranjează». Am întâlnit, în rândul copiilor, să îmi spună că nimeni nu zice «Stop!», cum să zic eu asta? Deci ar trebui să îi învățăm să pună acele limite: «Nu-mi place», «Nu vreau», «Mă duc să spun unui adult».
Să nu cadă în acea capcană de a păstra secretul - asta ar fi o primă încurajare, în privința copiilor mici. Indiferent de reacțiile sociale, să îi încurajăm să spună ce îi deranjează către adulții de încredere și aceștia să îi asigure că, indiferent ce s-a întâmplat, sunt alături de el și vor rezolva problema. Este important să nu îl facă să se simtă vinovat.
Apoi, este partea de educație sexuală, cu privire la cine are voie să pună mâna, unde are voie să pună mâna. Să îl învățăm ce înseamnă atingeri corespunzătoare / necorespunzătoare, atingeri bune / atingeri rele. De exemplu, atingerile bune înseamnă un pupic pe obraz, o atingere pe umăr, o strângere de mână, acestea nu ne dau de gândit, însă atingerile rele – lovit, atingerea sau mângâierile într-o zonă intimă de către ceilalți, acolo trebuie să spună «Stop!», să spună cuiva, pe cât posibil, să plece din locul unde se întâmplă. Practic, ne întoarcem la ceea ce se numește prevenție și educație”, arată psihologul Mihaela Dinu.
Când copiii nu au informații despre semnele abuzului, rămân blocați în situația de hărțuire
În cazul copiilor mai mari, aceștia trebuie să spună prin ce trec: „Să nu accepte secretul sau amenințarea; chiar și că spun unui prieten de aceeași vârstă, care poate are mai mult curaj și spirit să spună mai departe organelor competente sau unui adult de încredere.
Riscul este să intre într-un cerc vicios, se numește „sindromul Stockholm” – e adevărat că îl întâlnim mai mult în abuz, dar îl putem extinde și către abuz sexual, în care adolescentul tinde să confunde rolurile – dacă există o autoritate sau un rol de îngrijire, în momentul în care există și comportamente abuzive, nu-și mai dau seama că se întâmplă, pentru că se suprapun rolurile.
Și nu e bine să creadă că cineva cu o autoritate – un profesor sau un părinte cu rol de îngrijire - se transformă în abuzator. Și este foarte greu să scape din acest cerc.
De aceea, ne întoarcem la educație sau la prevenție, dacă ar (re)cunoaște aceste semne, ar ști să identifice că sunt într-o astfel de situație. Lipsa unor astfel de informații îi face să rămână într-o astfel de situație. Se blochează, este un blocaj emoțional și nu știu cum să iasă fără ajutor din afară”, continuă psihologul.
Tulburarea de stres posttraumatic, frecventă în cazurile de hărțuire
În urma unui episod de hărțuire sexuală, în funcție de durata și intensitatea lui, victimele au nevoie de consiliere psihologică de lungă durată, de la șase luni la câțiva ani.
„Sunt repercusiuni care se pot întinde pe tot parcursul vieții”, explică psihologul Mihaela Dinu.
Adesea, în timpul unui episod de hărțuire, victimele pot „să înghețe”: intervine frica și devin catatonice. „Am întâlnit multe situații în care abuzatorul a încercat să se justifice în felul acesta, să spună că a fost consimțit. Că nu s-a mișcat nu înseamnă că a vrut să rămână acolo. Nu s-a mai mișcat pentru că, din punct de vedere neuronal, nu a mai putut face asta. Să rămâi statuie, cu privirea țintuită, asta nu înseamnă accept”, atrage atenția Mihaela Dinu.
Tulburarea de stres posttraumatic (PTST) este frecventă în cazurile de hărțuire. O regăsim când abuzul este cu un impact emoțional mare și o regăsim imediat după eveniment, explică psihologul.
Mihaela Dinu, psiholog la organizația „Salvați Copiii”. Sursă foto: Salvați Copiii
La PTST se pot adăuga, ca probleme psihologice, depresia, anxietatea, scăderea stimei de sine, sentimentele de vinovăție, iar în materie de comportamente deviante, Mihaela Dinu vorbește despre autoagresiuni, consumul de substanțe, vagabondaj și prostituție.
După un episod de hărțuire, un copil poate avea tulburări de învățare, de alimentație, de somn, somatizări – „dureri de cap, de burtă, gol în stomac, fluturași în stomac, acuză dureri ale diferitelor membre”.
Incidentul netratat în copilărie va continua să urmărească o persoană toată viața: ea poate experimenta, ca adult, izolarea socială, promiscuitatea sexuală, revictimizarea – „poate cădea victimă unui abuz emoțional din partea unui soț sau partener de viață, va accepta un comportament abuziv”, explică psihologul.
Cum putem fi alături de o victimă a hărțuirii sexuale
Pentru a-i fi alături unei persoane care a trecut printr-un episod de hărțuire, trebuie să simtă că o sprijim necondiționat, să o asigurăm că nu este vina ei și că, dacă întâmpină orice dificultate, suntem alături de ea. Ar fi indicat să ne arătăm disponibilitatea să o ascultăm atunci când se simte pregătită să vorbească și să nu o forțăm să povestească atunci când vrem noi. Să încercăm să o îndrumăm să caute ajutor de specialitate, este sfatul Mihaelei Dinu, psiholog la „Salvați Copiii”.
Resurse utile
- Telefonul Copilului – 116.111. Apel gratuit unde se oferă consiliere copiilor. Disponibil de luni până vineri, între orele 10.00 și 20.00.
- 119 – Număr unic național, destinat raportării și prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijență și altor forme de violență asupra copilului. Este confidențial, gratuit și funcționează 24/7.
- Linia telverde pentru victimele violenței – 0800.500.333. Este un serviciu gratuit, disponibil 24/7. Oferă ajutor specializat victimelor violenței domestice, victimelor traficului de persoane, victimelor discriminării, dar oferă și sfaturi martorilor sau celor care doresc să ajute o persoană aflată într-o astfel de situație.
- Centrul Barnahus, proiect derulat de Salvați Copiii în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6
- Linia de raportare a conținutului de pe Internet care poate fi periculos sau dăunător pentru un copil, proiect derulat de „Salvați Copiii”
