loader
Foto

Cariere de succes - Antonia Florea: un viitor promițător înseamnă studiu și muncă

REPORTAJ-ANALIZA

A absolvit Facultatea de Inginerie în Limbi Străine la Universitatea Politehnică București și un master în managementul afacerilor în industrie (2012-2016). După o scurtă experiență profesională în România, a ales să lucreze ca specialist în achiziții la compania Aldi Sud KG în Salzburg, Austria.

 

Antonia, o tânără ambițioasă, cu educație aleasă, cunoscătoare a limbilor germană și engleză, ne povestește cum și-a proiectat până acum ascensiunea profesională și ce planuri de viitor are.

Am aflat că în timpul anilor de studii la Universitatea Politehnică București te-ai preocupat și de realizarea unor internship-uri (2014-2015). Deci ai valorificat timpul alocat studiilor completându-l cu programe de internship, fiind un model pentru mulți tineri din România. Unde le-ai făcut, care au fost sarcinile tale și la ce ți-a folosit fiecare internship?

Într-adevăr am făcut diferite internshipuri, mi-a plăcut să mă implic în cât mai multe activități în afara programului de studiu de la facultate pentru că am vrut să am o experiență cât mai vastă și diversificată, să cunosc cât mai mulți oameni și să mă expun cât mai mult diferitelor medii de lucru.

Am făcut diferite internshipuri în special pe perioada verilor, în vacanțele dintre anii de facultate, la început, ca să nu îmi încarc programul de învățat prea mult.

Am început cu un internship la o banca cunoscută în București, unde am desfășurat activități administrative și arhivistice. Apoi am fost la o firma de asigurări unde am ajutat la crearea unei baze de date în sistemul lor. Am adăugat stagiul de practică obligatoriu din facultate pe care l-am făcut la CFR unde am ajutat la elaborarea diverselor documente și editarea lor.

De departe cel mai interesant internship a fost cel de la o companie cunoscută de audit unde am lucrat cu diferite tipuri de documentații pentru clienții companiei. A fost prima mea experiență într-o companie multinațională, am accesat una dintre cele BIG FOUR companii în audit.

Am apreciat fiecare experiență pe care am trăit-o în fiecare firmă.

(w882) Antonia Fl

Ai început să lucrezi la scurt timp de la finalizarea studiilor academice. În ce a constat experiența ta profesională în România? Ce ai făcut concret?

Primul job a fost într-o companie multinațională, în departamentul de achiziții pentru eficientizarea soluțiilor technice pentru clădiri. Am considerat că poate fi un bun start care poate sumariza ceea ce studiasem în facultate, și anume atât domeniul technic cât și cel economic.

Parcursul meu în această compania a început cu procesarea comenzilor pentru diferite țări, respectiv pentru diferite locații unde aveau loc proiectele de eficientizare a sistemelor HVAC și nu numai. Fiind cunoscătoare de limba germană, am lucrat în special cu țări precum: Germania, Austria și Elveția.

După aproximativ 2 ani și jumătate am fost promovată și aria mea de activități s-a rezumat în special la negocierea de contracte, dar și de materiale care erau necesare pentru aceste proiecte din diferite țări.

Am fost implicată în proiecte de achiziție, extinzându-mi cunoștiințele profesionale și personale. Prin delegații am cunoscut îndeaproape proiectele și oamenii cu care lucram foarte mult în mediul online.

Care din experiențele profesionale din România ți-a marcat existența profesională cel mai mult și cum?

Șansa de a lucra de la început în companii multinaționale m-a ajutat să evoluez și să îmi formez aptitudini de a relaționa cu diferite medii culturale și sociale. Fiecare experiență m-a construit și m-a ajutat să devin ce sunt azi.

Cum ai reușit să ocupi locurile de muncă din România? Care sunt pașii pe care i-ai urmat? Cât de dificil a fost procesul de angajare?

Am aplicat pe platformele online la aceste locuri de muncă și am urmat diferite interviuri și procese de recrutare pentru acestea: interviuri cu HR-ul companiei, teste de inteligență, de limbă, interviu cu un manager din cadrul echipei și apoi cu managerul departamentului.

Am avut emoții constructive la fiecare nouă etapă de interviu și totul a decurs foarte bine.

Cum ai descrie mediile profesionale din România în care ți-ai desfășurat activitatea?

Companiile multinaționale sunt, din experiența mea, medii deschise spre nou, internaționale și care încearcă să iasă din tiparele „obișnuite”, cunoscute la companiile de stat.

Colegii erau de asemenea tineri, media de vârstă era la un nivel de mijloc, astfel încât experiența a putut fi împărtășită și cu noii colegi, am avut parte de mediu tânăr și dornic de muncă.

Din punct de vedere al beneficiilor, oferta era de asemenea vastă: de la cupoane de masă, abonamente pe mijloacele de transport în comun, abonament la sălile de sport, asigurarea medicală privată etc., suficient cât să te atragă și să fie un factor important în a te reține în companie.

Un mare dezavantaj este acela că multinaționalele în care am lucrat încearcă să imite modelul american de structură și de mod de lucru ducând de multe ori și la burnout. Se folosește destul de mult micro-managementul, deși este o companie multinațională unde așteptarea este de macro-management și cu accentul pe dezvoltarea angajatului.

De ce ai ales să pleci din țară? De ce Austria?

Am ales să plec din țară pentru că ajunsesem la un nivel la care îmi cunoașteam deja limitele și știam că pot face mai mult. Mi-am dorit să fiu și mai mult implicată în proiectele pentru care lucram, iar viețuirea mea într-o țară pentru care am derulat proiecte îmi întărește această convingere.

Micro-managementul din cadrul echipei mele, în România, nu mi-a permis să urc unde aș fi vrut. Cred că dacă nu plecăm din țară la timp, m-aș fi limitat foarte mult ca evoluție profesională.

Posibilități de creștere ar fi existat doar în cazul în care aș fi mers la altă companie, cum de altfel se obișnuiește deja în Români: să schimbi multinaționala o dată în medie la 2 ani, ceea ce nu îmi doream pentru mine.

De ce Austria? Pentru că este țara cu unul din cele mai bune standarde de trăi din Europa.

Cum ai ajuns să lucrezi la Aldi Sud KG în Salzburg, o companie al cărei obiect de activitate este retail-ul?

Am căutat poziții în același domeniu, al achizițiilor pentru că aveam deja o experiență de câțiva ani. Am avut în vedere și perioada pandemiei cu Covid în care am realizat că retailul este un domeniu de activitate care nu avea să fie afectat, dimpotrivă era în creștere continuă.

Cu ce te ocupi la Aldi acum?

În prezent mă ocup de achiziții de produse pentru lanțul de magazine Aldi, pentru toate țările în care acesta se află, începând cu licitații, scrierea de contracte cu furnizorii, verificarea specificațiilor produselor, dar și de negocieri.

Care sunt provocările cu care te confrunți sau te-ai confruntat în activitatea desfășurată la Aldi?

Provocări pot exista în fiecare zi, dar nu mă preocupă ele, ci modul în care le pot transforma în oportunități.

Cum ai descrie cultura organizațională a acestei companii?

Cultura organizațională a companiei Aldi este orientată spre internațional și deschisă la nou și inovație. Departamentul în care lucrez este unul nou format, cu oameni veniți din toate colțurile lumii.

Este interesant procesul de înnoire a echipei în sensul că poate fi solicitant să înglobezi o multitudine de culturi care să lucreze după aceleași principii. În retail trebuie să existe mereu creativitate și capacitate de incluziune.

Lucrezi pe achiziție de produse specifice categoriei pentru tările din grupul Aldi. Ce principii adopți în relaționarea cu experți în business din alte țări?

Profesionalism, deschidere la idei noi, adaptarea la nevoile partenerilor de negociere, respect, încredere.

Cum percepi evoluția economică a Austriei comparativ cu cea a României, ca tânăr om de business?

Austria este o țară cu o populație aproximativ la jumătate față de România, dar este o țară mult mai dezvoltată, cu atenție sporită pentru confortul cetățenilor ei. Orice taxă plătită de cetățeanul Austriei se reflectă în calitatea serviciilor.

Austria se menține în vârful ierarhiei țărilor cu o economie dezvoltată, cu ordine și disciplină, cu lucruri bine făcute la timp. Desigur, urmează și ea „trendul” inflației, dar nu la cote așa mari ca cele ale României.

Ce îți oferă Austria comparativ cu România ca tânăr profesionist aflat la început de drum?

Austria are o piață de muncă mai deschisă tinerilor, atât datorită firmelor mari, de renume mondial, prezente în țară, dar și datorită firmelor cu capital austriac.

Există oportunități pentru toți tinerii, fie că au ales să urmeze calea studiului aprofundat, academic, urmând o facultate, fie că au decis să facă o „școală de meserii” și, în urma practicii, să își găsească o poziție pe măsura pregătirii într-o firmă.

Spre deosebire de Austria, în România, mulți tineri urmează o facultate și este foarte posibil să nu muncească deloc în domeniul studiat, alegându-se doar cu o diplomă.

În Austria tinerii sunt mai conștienți de realitatea înconjurătoare, își cunosc limitele și nu sunt puțini cei care aleg să urmeze doar o școală de meserii și apoi să intre direct pe piața muncii.

Acest lucru este încurajat și nu este deloc rușinos să muncești, fiecare face ce i se potrivește.

Cum a decurs procesul de adaptare a ta la cultura și civilizația austriacă, tu venind dintr-o țară latină?

Aș putea spune că, împreună cu soțul meu, am trecut printr-un proces de adaptare destul de ușor și rapid. Amândoi suntem vorbitori ai limbii germane. Este un aspect foarte important pentru integrarea rapidă în societatea austriacă.

Desigur, mai lucrăm la dialect. Suntem cunoscători ai obiceiurilor și tradițiilor austriece, astfel încât este ușor pentru noi să înțelegem și ne regăsim în cultura acestei țări.

Faptul că ne-am mutat în Austria în timpul pandemiei a fost un minus pentru noi, trăind o perioadă lungă de timp izolați, neavând contact direct cu colegii sau alți oameni. Dar am recuperat ulterior și am intrat într-un ritm normal de conviețuire.

Care este cea mai mare reușită a ta profesională de până acum și în ce a constat?

Cea mai mare reușită profesională ține de decizia de a mă muta în Austria și a începe o carieră în retail. Experiența de a avea un nou job într-o altă țară m-a scos din zona de comfort și m-a făcut să mă autodepășesc, să învăț să mă adaptez la nou și să gândesc „outside the box”, lucru pe care nu l-aș fi reușit în România.

Este un mediu de lucru mult mai competititv și solicitant decât în România și trebuie să fii organizat și pregătit să îi faci față.

Ce planuri de viitor ai?

Momentan planul este să rămân în Austria și să mă dezvolt în direcția retail-ului.

Ce sfaturi ai pentru tinerii din România care vor să se realizeze profesional la nivel internațional, dincolo de granițele țării?

Acumularea experienței în afară granițelor țării de orice fel, fie cu scop turistic, educațional sau profesional îmbogățește orice individ. Îl ajută să își depășească limitele, să învețe să se descurce pe cont propriu într-un mediu mai puțin cunoscut și să se adapteze pe parcurs la schimbările care vor avea loc în viață.

Lucrul în afara țării proprii oferă o perspectivă diferită asupra profesiei și vieții în general.

Curiozitate, deschidere spre nou și provocare, implicare, seriozitate, pasiune, studiu și muncă sunt câteva din principiile pentru care eu militez atunci când vine vorba de îndrumarea unui tânăr spre un viitor promițător!

***

Mulțumiri Antoniei Florea pentru interviul acordat pentru TVR! Seriozitatea, tenacitatea și preocuparea pentru lucrul bine făcut cu siguranță o vor ajuta să de dezvolte profesional. Antonia este un model de urmat pentru mulți dintre cei care vor să își construiască o carieră de succes!

***

Interviu realizat de Maria Grăjdan

 
Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...

Anul Nou începe cu stil! Concertul de Anul Nou 2025 al Filarmonicii din Viena, în direct la TVR 1

Ca de obicei, în prima zi a noului an, Concertul de Anul Nou de la Viena este transmis în direct de principalul post al Televizounii Române. Ne ...