După 11 ani de la cea mai recentă reorganizare a Televiziunii Române, managementul SRTv a elaborat şi aprobat o nouă structură de organizare care elimină disfuncționalitățile, se aliniază realităților din piața media, răspunde aşteptărilor publicului şi obligațiilor legale. Este un moment decisiv în reformarea TVR, care vine după o lungă perioadă de analiză a situației curente și a oportunităților pe care această decizie le generează.
Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat, totodată, noul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF) al SRTv - un instrument esenţial care descrie structura organizaţiei, cu atribuţii, competenţe, responsabilităţi, niveluri de autoritate şi relaţionare -, numărul maxim de posturi din SRTv şi statul de funcţii. Ultima modificare a Regulamentului datează din anul 2012.
„Reorganizarea Televiziunii Române este un act de responsabilitate, un demers care urmărește exclusiv interesul publicului, prin crearea unui cadru propice dezvoltării instituției și, implicit, creșterii relevanței TVR în spațiul media”, a declarat Dan-Cristian Turturică, Președinte-Director General al SRTv. „TVR are puterea de a-și îndeplini rolul în societate, însă dinamica evoluției mass-media impune o reformare și o adaptare a serviciului public de televiziune. Este un pas firesc și obligatoriu pentru ca SRTv să continue să își îndeplinească misiunea publică în acord cu standardele actuale, cu aşteptările românilor şi cu provocările pe care le prezintă un context global din ce în ce mai turbulent”, a mai precizat PDG al TVR.
Prin noua structură organizatorică, mai suplă și mai bine adaptată erei digitale, conducerea televiziunii publice își propune eficientizarea fluxului de lucru, creșterea performanţei prin reaşezarea structurilor, alocarea responsabilă a resurselor, cheltuirea judicioasă a banului public și punerea în valoare a celei mai importante componente a sa – oamenii.
Reorganizarea nu presupune concedieri, ci vizează crearea unui nou sistem de relații între structuri şi între oameni care să încurajeze colaborarea, să stimuleze creativitatea, dar și să crească gradul de responsabilitate în folosirea resurselor umane, financiare și tehnice. Noua organigramă va crea cadrul necesar dinamic pentru ca TVR să performeze la adevărata sa capacitate.
În termen de cel mult 90 de zile lucrătoare de la data aprobării structurii organizatorice şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SRTv, Departamentul Resurse Umane va repartiza posturile şi personalul din structura organizatorică actuală în noua structură organizatorică aprobată.
Prin hotărârea Consiliului de Administrație adoptată astăzi, 14 decembrie 2023, SRTv răspunde şi cerințelor Legii nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung şi pune în aplicare deciziile Curții de Conturi.