De 17 ani, Penitenciarul Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure locuri de detenție din perioada comunistă, așteaptă să devină muzeu. Ultimul tren, prin finanțarea din PNRR, în valoare de 44,3 milioane lei, din valoarea totală a proiectului, de 67,4 milioane lei. Pentru a beneficia de fondurile europene, „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat ar trebui să devină muzeu până în iunie 2026.
La finele lunii octombrie, președintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICCMER), politologul Daniel Șandru, a semnat ordinul prin care încep demolarea construcțiilor parazitare și săpăturile pentru cercetarea arheologică preventivă în curtea fostei închisori de la Râmnicu Sărat, un pas important în realizarea memorialului dedicat victimelor comunismului din România. În 11 noiembrie, a început demolarea construcțiilor parazitare, ridicate în perioada în care fostul penitenciar a fost transformat în depozit de legume.
„Acest proiect este proiectul zero al mandatului meu. Dacă acest proiect nu va putea fi dus la capăt, responsabilitatea îmi parvine doar mie. Si voi fi responsabil, pentru că este un proiect în care pedagogia memoriei se află în prim-plan. (…) Eu vă spun acum aşa: atât cât ţine de mine, Memorialul se va face”, arăta prof. univ. dr. Daniel Șandru, în primăvara anului 2022, după preluarea mandatului în fruntea IICCMER.
De ce Râmnicu Sărat a devenit „Închisoarea tăcerii”
După lucrările care ar trebui să dureze 17 luni, în incinta fostei închisori, exemplu al represiunii extreme la care au fost supuse elitele politice ale României sub dictatura comunistă, ar trebui să fie amenajat memorialul dedicat victimelor, cu instalații de sunet, lumini și expoziții. Totodată, proiectul include și un centru educațional despre ce a însemnat comunismul în România, dedicat în principal tinerilor.
Memorialul „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România. Schiță pusă la dispoziția tvr.ro de către IICCMER
De ororile petrecute la Penitenciarul Râmnicu Sărat se leagă numele torționarului Alexandru Vișinescu, condamnat tardiv, în 2015, la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. El a murit în închisoare, în 2018. Între anii 1956 și 1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Vișinescu a instituit un regim de exterminare a deținuților politici, se notează în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată, în urma dovezilor strânse de IICCMER.
În urma deciziilor lui Vișinescu, numai cinci deținuți politici au scăpat în viață la închiderea penitenciarului, în 1963, la scurtă vreme după ce în celula cu numărul 33 s-a stins din viață Ion Mihalache, vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc, implicat în înfăptuirea Unirii de la 1918.
Vișinescu scria, într-o notă înaintată către Consiliul Securității Statului, din 1967, că la Râmnicu Sărat au fost închiși „foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile P.N.Ţ. și P.N.L., foști conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre M.A.I. după 23 august 1944; foști conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate“, conform rechizitoriului procurorilor.
Aici, consultați fișele matricole ale personalităților închise la Râmnicu Sărat.
„Chiar dacă nu era prevăzută în mod expres exterminarea deţinuţilor politici, regimul de detenţie instituit prin actele normative menţionate (reducerea raţiilor alimentare, izolarea, regimul de carceră, interzicerea legăturilor cu familia, a dreptului de a primi pachete), dar şi prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor și a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistență medicală adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv deținuților, condiții de detenție inumane, rele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți), conţine premisele săvârșirii unor asemenea fapte”, notau procurorii în rechizitoriu.
Imagine din interiorul fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat. Sursă: memorialulramnicusarat.ro
Din rechizitoriul procurorilor, aflăm că deținuții politici închiși la Râmnicu Sărat nu mâncau mai mult de 5-600 de calorii pe zi, iar meniul consta în ciorbă pe bază de arpacaș, varză, cartofi și, câteodată, fasole. Când un deținut era „la izolare”, cel mai adesea pentru că era prins comunicând sub orice formă cu ceilalți prizonieri – vorbitul le era interzis deținuților – primea două zile ciorbă fără mămăligă și o zi mămăligă fără ciorbă. În rechizitoriu, se notează și că, în cazuri extreme, deținuții primeau două zile apă caldă și doar a treia zi ciorbă. Bătaia era la ordinea zilei; deseori chiar comandatul Vișinescu aplica această pedeapsă. Nici un gardian nu avea voie să intre singur în celula unui deținut politic: mereu trebuiau să fie două persoane. Astfel, Vișinescu voia să se asigure că nimeni nu va discuta cu vreun deținut și nu va încerca să îl ajute.
Ziua, deținuții nu aveau voie să se așeze pe pat, fiind obligat să stea în picioare în celulă sau pe scaun, cu fața la vizetă, pentru a putea fi supravegheați în permanență de gardian.
O dată sau de două ori pe săptămână, deținutul era scos la plimbare, care dura circa 20 de minute, într-una din cele două curți ale penitenciarului. În timpul plimbării, deținutul era obligat să meargă cu capul în jos, cu mâinile la spate și cât mai departe de ferestrele celulelor, pentru a nu fi văzut de ceilați deținuți și pentru a nu intra în legătură cu ei.
Nimeni nu avea voie să se apropie de geam, să comunice cu cineva sau să facă vreun zgomot care s-ar fi putut auzi dincolo de ușa celulei. De aici, și numele pe care mulți foști deținuți i l-au dat penitenciarului: „Închisoarea tăcerii”. În memoriile foștilor deținuți, citim inclusiv că unii dintre ei nu mai știau să vorbească, după atâția ani de tăcere.
Fișa matricolă de penitenciar a lui Ion Mihalache. Sursă document: memorialulramnicusarat.ro
Coposu: „Toți deținuții erau bătuți metodic. Nu a scăpat nici Mihalache, la 82 ani; nu a fost scutit nici Pogoneanu, care era paralizat pe jumătate”
Între țărăniștii care au fost închiși la Râmnicu Sărat au fost și Ion Diaconescu și Corneliu Coposu. S-a păstrat în memoria publică mărturia lui Corneliu Coposu, care, când a ajuns la Râmnicu Sărat, cântărea 112 kilograme, iar la ieșire, 51 kilograme: „Eu, care am cunoscut toate pușcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de deţinuţi, din care nu au scăpat decât 5, erau supravegheaţi de 60-70 de gardieni și câteva sute de ofiţeri de Miliţie și Securitate, care făceau experienţe pe «cobaii politici». Râmnicu Sărat a depășit prin duritate toate vestitele închisori: Zarea de la Gherla, Zarea de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniștii. Mai ales prin metodele aplicate, de o barbarie absolut incredibilă. (...) Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă și de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Ion Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu (Victor), fost director în Ministerul de Externe, care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat“.
Boxa acuzaților, în urma Înscenării de la Tămădău, din 14 iulie 1947. În imagine: Nicolae Penescu, secretar general al PNȚ, care se va dezice de Iuliu Maniu, însă nu va scăpa de pușcărie; col. Ștefan Stoika, văr cu Lucrețiu Pătrășcanu, și Ion Mihalache, vicepreședinte al PNȚ (primul din dreapta). Liderul țărăniștilor, Iuliu Maniu, a murit închis la Sighet. După Înscenarea de la Tămădău, PNȚ a fost scos în afara legii. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc, cota 9
Și liderul țărănist Ion Dianconescu a evocat regimul de exterminare instaurat de Vișinescu la Râmnicu Sărat, spunând că „măsurile de izolare, neîntâlnite nici la Securitate, depășeau orice închipuire, deţinutul nu trebuia să mai vadă nici o altă fiinţă omenească, în afară de gardianul din tură care își îndeplinea serviciul matinal, fără să-ţi adreseze nici un cuvânt. Cei care serveau mâncarea erau niște plantoane de drept comun, dar, în cinci ani și jumătate, cât am stat acolo, n-am zărit pe nici unul, nici măcar o dată (...). Dotările celulei constau dintr-un pat de fier cu o saltea de paie primitivă și o pătură, o sobiţă de tablă și două tinete de lemn pentru apă și necesităţile fiziologice. Fereastra era foarte sus și cu obloane, astfel că nu se putea zări nimic afară. Urmare la acestea, un bec electric puternic lumina permanent celula zi și noapte”.
„La Râmnicu-Sărat am fost pedepsit de două ori că am bătut în perete cu izolare foarte severă, în primele două zile primeam un castron cu apă caldă pentru toată ziua şi în ziua a treia căpătam hrana obişnuită. De asemenea, o dată la trei zile se primea o mâncare obişnuită a penitenciarului. În cadrul pedepsei se ridica tot ce însemna aşternutul de pat şi dormeai în noaptea respectivă pe plasa metalică a patului. Izolarea se dădea pe baza unui raport al gardianului şi se putea aplica de la 0 la 7 zile. În afară de aceste pedepse cu izolare nu cunosc alte cazuri însă ştiu de cazul lui A., coleg de celulă, care a cerut să nu i se pună sare la mâncare, însă a fost refuzat. Ca urmare a refuzului, el a declarat greva foamei, însemnând cam 3 zile, iar în a patra zi era alimentat forţat prin intermediul unui furtun pe gât, iar cu o pâlnie îi turna un lichid. Pentru el, a însemnat o suferinţă, fapt care a dus la decesul lui după 40 de zile”, este una din mărturiile consemnate în rechizitoriu.
Celulele de la Râmnicu Sărat. Sursă imagine: memorialulramnicusarat.ro
Birocrația a întârziat, în ultimii doi ani, realizarea muzeului dedicat victimelor comunismului
„Sprijin politic este”, a arătat, în interviul pentru tvr.ro, președintele IICCMER, Daniel Șandru, explicând că de vină pentru drumul anevoios al transformării fostei închisori comuniste în muzeu, în mandatul său, este birocrația – „birocrația în sens weberian, nu în sens peiorativ”. Șandru a precizat că nu dorește să facă referire la ce s-a întâmplat cu proiectul memorialului în afara mandatului său.
Prof. univ. dr. Daniel Șandru, politolog și președintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Sursă imagine: IICCMER
„Nu a existat o tentativă de blocaj politic, indiferent de culoarea politică a miniștrilor. Am avut susținerea permanentă a SGG (Secretariatul General al Guvernului, în subordinea căruia se află IICCMER, n.r.) și a Cancelariei Primului-Ministru și o susținere permanentă din partea autorităților locale, mai ales din partea Primăriei Râmnicu Sărat, care are tot interesul, dându-și seama de impactul estimat pentru viitor, estimat la 20.000 de vizite pe an, nu mai puțină din partea Ministerului Culturii și Institutului Patrimoniului .
Problema, deci, nu a fost de natură politică, ci una de natură birocratică, în măsura în care, în contractul inițial pe care l-am semnat, ghidul PNRR prevedea că instituții publice precum IICCMER și Institutul „Elie Wiesel” (care se ocupă de realizarea Muzeului Holocaustului, n.r.) sunt obligate să lucreze împreună cu structura de implementare – CNI (Compania Națională de Investiții, n.r.). Banii vin prin MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), de la PNRR, 9 milioane de euro, la care se adaugă 3,3 milioane euro, garantate de statul român, prin credite de angajament, dar banii nu ajung la beneficiar, ci se duc la structura de implementare. În contract, era prevăzut așa, pentru că așa era și în ghid, numai că, dintr-o lipsă de comunicare asupra căreia nu mă pot pronunța, a birocrației MIPE, birocrație în sens weberian, nu o folosesc în sens peiorativ, și cea de la CNI, lucrurile au trenat o perioadă până când, la solicitările noastre repetate și cu sprijin și voință politică, s-a eliberat o ordonanță în 25 aprilie 2024, prin care de iure și de facto CNI a fost recunoscută ca parte tripartită în sensul de structură de implementare și pentru noi și pentru Institutul „Elie Wiesel”.
În perioada asta, din zilele de la Paște și până în prezent, am semnat protocolul cu CNI și din calendarul acțiunilor care trebuie realizate, IICCMER a luat acțiunile pe care le poate gestiona, la nivel de achizitii publice: supravegherea cercetării arheologice preventive, pe care am contractat-o cu Muzeul Județean Buzău deja, pe 21-22 august s-a trasat perimetrul pentru săpături arheologice, acum, când vorbim, ne aflăm în proceduri de achiziții pentru săpături arheologice preventive și demolarea construcțiilor parazitare.
În paralel, colega noastră, managerul de proiect, arhitecta Cătălina Bulborea, lucrează cu cei de la MIPE și cu cei de la CNI pentru actualizarea devizului, pentru configurarea parametrilor, astfel încât indicatorii tehnico-economici – care au evoluat, s-au schimbat si prețurile – să poată să treacă prin comisiile tehnice de la Ministerul Dezvoltării și SGG - și cu ajutorul colegilor de la Guvern, să elaborăm hotărâre de Guvern conform legii 500/2002, pentru că proiectul depășește 100 milioane lei – că asigură creditele.
Concret, ce sper eu este ca, odată achizițiile terminate și contractele semnate, să demareze săpăturile arheologice și demolarea construcțiilor parazitare”, a explicat Daniel Șandru, în dialogul cu tvr.ro, la începutul lunii octombrie, atrăgând atenția și asupra faptului că nu se știe ce se va găsi în urma săpăturilor arheologice preventive din curtea închisorii.
Schiță a memorialului, pusă la dispoziția tvr.ro de către IICCMER. Consultați și site-ul dedicat Memorialului „Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat aici.
Totodată, președintele IICCMER a mai arătat că speră ca, „cel mai târziu la final de noiembrie – început de decembrie, CNI să poată declanșa licitația, iar calendarul proiectului recalculat și al construcției să fie pentru o perioadă de 17 luni, astfel încât să ne înscriem în termenul prevăzut de PNRR, 30 iunie 2026”.
Referitor la acoperișul care s-a prăbușit într-o parte a fostei închisori, pentru care și predecesoarea lui, Alexandra Toader, anunțase că urma să ceară fonduri pentru reparații, Daniel Șandru a precizat că „ni s-a spus că ajungem în situația de dublă finanțare, dacă avem și fonduri prin PNRR și bani de la Guvern”.
Președintele IICCMER a mai precizat și cum a reușit ca proiectul de amenajare a muzeului să fie restrâns de la 36 la 17 luni: „Am convenit cu cei de la CNI să dubleze numărul muncitorilor și, în același timp, am obținut avizul de la Ministerul Culturii (pentru că și zidul este parte a monumentului istoric, n.r.) să spargem o bucată din zidul din spate al închisorii, care va fi ulterior refăcut, pentru ca pe acolo să intre camioanele care vor lucra la restaurare, iar prin față vor fi săpăturile pentru centrul educațional”.
17 ani de încercări
Penitenciarul Râmnicu Sărat, care și-a petrecut o bună parte din existență transformat în depozit, din 1963 până în anii ‘90, a ajuns în grija IICCMER în anul 2007, când s-a și discutat pentru prima dată despre transformarea sa în muzeu.
În 2016, fosta închisoare a fost inclusă pe lista monumentelor istorice de interes național (categoria A), iar în primăvara acestui an a ajuns pe lista indicativă de țară pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de Fortul Nr. 13 Jilava, Închisoarea Pitești, fostul penitenciar de la Făgăraș și fostul penitenciar de la Sighetu Marmației.
Au fost alese aceste cinci foste închisori comuniste pentru că „ilustrează cel mai bine modul în care a funcționat regimul concentraționar comunist, prezervând și onorând memoria miilor de victime care au suferit și au murit nevinovate, pentru faptul că s-au opus acestui regim totalitar. Instaurat în 1945, după ce comuniștii au preluat puterea în România, aceste «case ale morții» urmăreau «reeducarea» prin tortură a deținuților, pentru a corespunde «idealurilor» comuniste. În România au fost 44 de închisori și 72 de lagăre de muncă forțată.
La Fortul 13 Jilava ajungeau în arest toți cei care se opuneau regimului comunist, în așteptarea sentințelor prin care erau condamnați la ani grei de temniță. Penitenciarul Râmnicu Sărat, supranumit „închisoarea izolării totale” sau „închisoarea tăcerii”, a fost unul dintre cele mai dure penitenciare, fiind folosită metoda dezumanizării prin izolare. La Penitenciarul Pitești, a fost folosită tortura ca metodă de reeducare. La Făgăraș, comuniștii au modificat o fortăreață medievală pentru a deveni pușcărie pentru militari, în timp ce la Sighetu Marmației au fost închiși cei mai influenți lideri politici care s-au opus comunizării României”, se arată în pledoaria României pentru admiterea celor cinci locuri de detenție pe lista indicativă a UNESCO.
Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă: IICCMER
„Pe timpul detenției la Râmnicu Sărat, fiecare prizonier era închis singur în celulă, fiindu-i interzis să vorbească cu ceilalți deținuți și chiar și cu gardienii. La Râmnicu Sărat au fost închiși membri ai partidelor politice, membri ai clerului din Biserica Greco-Catolică și Romano-Catolică și alți disidenți. Penitenciarul a fost închis în 1963. Supraviețuitorii au fost trimiși în alte închisori sau au fost plasați în arest la domiciliu, fiind urmăriți de Securitate până la finalul zilelor”, se mai arată în prezentarea fostului penitenciar, pe site-ul UNESCO.
În 1964, închisoarea a fost trecută în administrarea Ministerului Agriculturii, fiind transformată în depozit pentru fructe și legume. După Revoluție, clădirea a fost privatizată, iar zece ani mai târziu, a fost răscumpărată de Consiliul Județean Buzău și dată în administrare Ministerului Culturii. În 2007, a trecut în administrarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
În 2021, în mandatul Alexandrei Toader, fostă membră CNSAS, IICCMER anunța că, potrivit unui raport al Curții de Conturi, în mandatul predecesorului ei, teologul Radu Preda, au fost cheltuiți peste 1,8 milioane lei pe studii și lucrări de proiectare, care nu s-au concretizat în investiții.
La preluarea mandatului de către Alexandra Toader, toate avizele și certificatele de urbanism expiraseră și nu fuseseră ceruți bani pentru lucrări de reabilitare și amenajare, mai spunea IICCMER într-un comunicat de presă, la vremea respectivă.
La vremea respectivă, institutul a depus o sesizare la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru prejudicierea bugetului de stat.
Pe de altă parte, contactat de tvr.ro, teologul Radu Preda a declarat că sesizarea depusă de fosta conducere a IICCMER la DNA a fost doar o măsură administrativă, pe care conducerea unei instituții de stat trebuie să o ia în urma unui raport al Curții de Conturi. Preda a arătat că firma cu care a lucrat la vremea respectivă era „moștenită” și doar au fost prelungite contractele, în speranța că se va realiza muzeul.
„N-am ce ascunde și nici ce să justific, mai mult decât ce am spus procurorilor. Cine mă cunoaște își dă seama că nu stă de vorbă cu un infractor. Curtea de Conturi este formată din oameni care văd numai cifre și numai pagube, este cea mai comunistă instituție a statului român, face pierdută urma indivizilor care aduc pagube bugetului de stat, în timp ce pe cei mărunți îi toacă la nervi și la timp. A fost o măsură administrativă care putea fi mai elegant îmbrăcată. Eu nu am cheltuit nici un leu în folos personal sau în folosul vreunei firme, iar cei cu care am lucrat mi-au livrat toate documentele. Noi eram convinși că facem ce trebuie și că așa trebuia făcut. Chiar am dorit să facem ceva. Este memoria instituțională care arată că cineva acolo a pus problema corect, că nu a fost dusă la capăt, nu este vina mea”, a declarat Radu Preda, pentru tvr.ro.
În ianuarie 2022, Alexandra Toader și-a dat demisia din funcție, după ce, anterior, într-o scrisoare deschisă, angajații IICCMER, acuzau mai multe nereguli - de la sistarea unor proiecte, la rotirea cercetătorilor pentru efectuarea unor sarcini de curățenie în institut. Pe de altă parte, Toader susținea, când și-a anunțat demisia, că s-a lovit de „piedici constante” din partea unor instituții și de „atacuri virulente” la adresa vieții private.
Între timp, DNA a precizat, într-un răspuns pentru tvr.ro, din luna octombrie 2024, că a început urmărirea penală in rem (pentru faptă) în urma plângerii făcute de IICCMER în urmă cu trei ani.
Europa Liberă estima, în 2022, că cel puțin 800.000 de euro fuseseră cheltuiți până atunci pentru achiziția închisorii, a terenului, pentru reparații și proiecte.
După preluarea mandatului de către Șandru, în martie 2022, IICCMER a reușit să obțină din nou avizele pentru reabilitare și avizul pentru construire.
