loader
Foto

Peste jumătate dintre elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti participă la „Care pe care”! Un nou sezon al emisiunii dedicate exclusiv limbii române, din 5 octombrie, la TVR 1

Al patrulea sezon „Care pe care” începe la TVR 1 în primul weekend de octombrie. Ruxandra Gheorghe-Negrea ne promite întâlniri cu concurenţi isteţi, buni cunoscători ai Limbii române şi dornici să scoată dezacordurile, pleonasmele şi chiar barbarismele din limbajul românilor. „Care pe care” e la TVR 1 sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00.

 

Peste jumătate dintre elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti s-au înscris la concursul „Care pe care”! Constantin Ion, profesorul de Română de la clasă, le-a vorbit copiilor despre emisiunea concurs de la TVR 1, iar ei, hotărâţi şi competitivi cum sunt, au trecut la fapte. Sunt elevii clasei a VI-a A, intensiv engleză, de la Şcoala Gimnazială Titu Maiorescu, iar simplul anunţ făcut de profesorul lor i-a convins să participe pentru a-şi testa cunoştinţele despre limba română, în noul sezon „Care pe care”, la TVR 1. Pe aceştia şi mulţi alţi concurenţi îi vom vedea sâmbăta şi duminica, la „Care pe care”. Noul sezon al emisiunii concurs dedicate exclusiv limbii române începe pe 5 octombrie, la TVR 1.

(w882)

(w882)

A venit toamna, iar toamna se numără... fiecare emisiune cu specificul ei. De exemplu, la „Care pe care”, concurenţii, dar şi telespectatorii numără pleonasmele, dezacordurile, barbarismele din limba noastră cea de toate zilele, Limba română. Şi le corectează pentru ca toată lumea să rămână cu lecţia învăţată imediat după emisiune.

(w882)

„Din păcate – recolta de buruieni lingvistice e tot mai bogată. Pe stradă, pe internet, în televiziune. Daaaaa… Însă, la Care pe care tăiem răul de la rădăcină! Pornim împreună un nou sezon al singurei emisiuni concurs dedicate limbii române corecte! Vor fi 22 de ediții în care cei care și-au făcut un titlu de onoare din apărarea limbii române se vor duela în cuvinte ascuțite. Vă aşteptăm, ca şi până acum, sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00, la TVR 1! Ne întâlnim pe 5 octombrie, la prima ediție a sezonului 4 Care pe care”, ne lansează Ruxandra Gheorghe-Negrea invitaţia de a petrece după-amieze de weekend cu rost alături de TVR 1.

(w882)

Şi în sezonul 4, patru concurenţi se întrec în cinci runde, iar noi, telespectatorii învățăm lucruri necunoscute până acum despre și din limba română și gramatică. „Vânătoarea de greşeli” continuă şi în sezonul 4 „Care pe care”, protagonist - tot simpaticul Dorin zidaru´, interpretat de actorul Marius Florea Vizante. Problema este că, până acum, niciun concurent nu a reușit să îi vâneze lui Dorin zidaru´ toate greșelile din intervențiile sale la „Care pe care”. „Prin urmare, în noul sezon am decis să le facem concurenților misiunea ceva mai ușoară. Dorin zidaru´ va veni în fiecare ediție cu o scrisoare pentru șeful de bloc sau pentru profesorul copilului lui, cu un anunț de angajare sau cu o reclamaţie... Tot felul de probleme din tumultoasa viață a omului. El va citi scrisoarea, biletul, anunțul sau ce o să fie, iar concurenții trebuie să vâneze doar greșelile din aceasta porțiune a intervenției lui Dorin”, ne explică Ruxandra Gheorghe-Negrea.

(w882)

(w882)

Un profesor de engleză din Oradea (38 de ani), o tânără (26 de ani) scriitoare şi consilieră dezvoltare personală, din judeţul Braşov şi doi bucureşteni - un inginer software (32 de ani) şi un tehnician telecomunicații (51 de ani) sunt primii concurenţi care intră în arena cuvintelor corecte. Care dintre cei 4 e cel mai iscusit în cuvinte, expresii, proverbe din limba română vedem sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 16.00, la TVR 1, în prima ediţie a noului sezon „Care pe care”.

(w882)

(w882)

Iar duminică, tot despre goluri... la capitolul gramatică este vorba. Vin în studioul emisiunii „Care pe care”, pentru a face ordine printre cuvinte și expresii: un maistru specialist în reparații locomotive CFR, din Ploiești, un fost jandarm proaspăt pensionar (41 de ani), din Zărneşti şi, din nou, doi bucureşteni: un comerciant de plante medicinale (în vârstă de 55 ani) şi o doamnă consultant leasing (în vârstă de 46 de ani). Pe 6 octombrie, de la ora 16.00, la TVR 1, vedem cine va ajunge la finalul ediției să ridice cărțile mult râvnite, DOOM 3 și DEX.

Şi în acest sezon, echipa emisiunii „Care pe care” o are alături pe Adina Dragomirescu, director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” al Academiei Române. Adina Dragomirescu este consultantul de specialitate al emisiunii și autoritatea supremă în concursul de la TVR 1. Referința în emisiunea „Care pe care” este DOOM3 ediția 2021 - care va fi primit de câștigătorul ediției. Tot câştigătorul primeşte DEX ediția 2016, ambele fiind oferite de Editura Univers Enciclopedic.

(w882)

Vorbirea corectă ne ajută să comunicăm mai eficient și să ne înțelegem mai bine între noi. Pentru cei care vor să se bucure de lecții altfel de limba română, toate ediţiile emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR.

„Care pe care” e singura emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc. Titlul programului face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greșeli în vorbirea curentă, dar, în același timp, este un indicator către competiția de limba și literatura română care are loc în platoul de televiziune: „Care pe care”. În fiecare ediție a concursului, patru concurenți se întrec în cinci runde spectaculoase. Parafrazând celebrul vers „Limba noastră-i o comoară”, în această emisiune, limba română poate să fie o adevărată comoară pentru cei 4 concurenți, fiecare rundă aducând premii tentante în bani. Iar câştigătorul ediţiei îşi poate dubla suma.

 

Logo

 
Românii și cărțile. Bărbații citesc mai degrabă în scop profesional; femeile, mai mult de plăcere

În prezent, bărbații citesc mai mult în scop profesional, în timp ce femeile folosesc lectura mai degrabă ca mijloc de relaxare, arată datele din ...

„Perfect Nadia” - Definiţia perfecţiunii în gimnastică

Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, primind prima notă de zece ...

Peste jumătate dintre elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti participă la „Care pe care”! Un nou sezon al emisiunii dedicate exclusiv limbii române, din 5 octombrie, la TVR 1

Al patrulea sezon „Care pe care” începe la TVR 1 în primul weekend de octombrie. Ruxandra Gheorghe-Negrea ne promite întâlniri cu concurenţi ...