Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de romani. Din Scriptura aflăm că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj aduce cuvânt de învățătură prin interviul de azi, în așteptarea Marii Învieri.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
Cum este biruită moartea prin jertfa lui Hristos pe cruce?
Moartea este consecința păcatului: „Dacă veți mânca din pom, cu moarte veți muri.” Acest lucru l-a înfăptuit Adam prin mâncarea din pom, îmbrăcându-se astfel în moarte. Însă a venit noul Adam, care este Hristos. El, neavând sămânța morții de la Adam, a primit moartea în locul nostru, transformând-o astfel într-o punte spre viață.
Hristos primește moartea de bunăvoie, nu ca o consecință a păcatului, ci din iubire pentru oameni, pentru a o nimici și a reda omului viața veșnică. Prin moartea Sa pe cruce, El a biruit moartea, nu evitând-o, ci asumându-și-o deplin, astfel încât ea să nu mai fie o ruptură definitivă de Dumnezeu, ci o trecere spre Înviere.
Omul, îndepărtat prin păcat, se îmbracă în moartea Lui, care nu mai este o pedeapsă, ci devine dătătoare de viață, deschizând calea spre comuniunea veșnică cu Dumnezeu.
Credit foto: Liana Baboș
Cum a fost umanitatea lui Iisus în fața morții, moartea Lui nefiind una naturală?
Hristos, deși adevărat Dumnezeu, a fost și adevărat om, împărtășind pe deplin condiția umană, inclusiv suferința și moartea. Totuși, moartea Sa nu a fost una naturală, ci asumată de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Spre deosebire de oameni, care se tem de moarte din cauza necunoscutului și a despărțirii de viață, Hristos nu s-a temut, pentru că știa că aceasta este voia Tatălui și calea prin care avea să ridice pe cel căzut.
El nu a fugit de moarte, ci a îmbrățișat-o cu iubire și smerenie, transformând-o dintr-un sfârșit tragic într-un act de biruință asupra păcatului și morții. Suferința Sa nu a fost pentru Sine, ci pentru noi, pentru ca prin moartea Lui să avem viață veșnică. Astfel, moartea nu L-a învins pe Hristos, ci El a biruit-o, deschizând omenirii calea spre Înviere.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
Ce semne miraculoase au apărut când Iisus și-a dat duhul și care este semnificația acelor semne?
Când Iisus și-a dat duhul pe cruce, au apărut semne miraculoase care au marcat sfârșitul unui vechi și începutul unui nou capitol în istoria mântuirii.
Catapeteasma Templului s-a rupt în două. Acesta este un semn clar că legea veche, simbolizată de Templu și de jertfele aduse acolo, s-a încheiat. Ruptura catapetesmei arată deschiderea drumului direct către Dumnezeu prin Hristos, fără niciun alt mijlocitor. Acum, oamenii pot avea acces direct la divinitate, prin jertfa Mântuitorului, începând un nou legământ între Dumnezeu și om.
Pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat. Aceste semne ne arată că întreaga creație a resimțit grozăvia momentului, iar pământul însuși a tremurat în fața nedreptății la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu. Natura întreagă a plâns pentru crima comisă de oameni împotriva Celui nevinovat.
Trupurile celor adormiți au înviat. Acesta este un semn clar al biruinței lui Hristos asupra morții și al începerii unui nou popor ales. Aceste învieri ale celor adormiți sunt prefigurări ale Învierii generale și ale mântuirii aduse de Hristos tuturor celor care cred în El. Astfel, aceste semne arată începutul unui nou legământ, în care moartea nu mai are putere asupra celor care sunt în Hristos.
Credit foto: Liana Baboș
Ce ar trebui să nască moartea lui Iisus în sufletul oricărui creștin? Cum putem birui noi moartea?
Moartea Mântuitorului Hristos ar trebui să nască în sufletul fiecărui creștin un sentiment profund de recunoștință, pocăință și transformare interioară. Jertfa Lui este o chemare la o viață nouă, o viață trăită în Hristos, care ne îndeamnă să renunțăm la păcat și la vechile obiceiuri care duc la moartea sufletului.
Prin moartea și Învierea Lui, Hristos a biruit moartea și păcatul, deschizându-ne calea spre viața veșnică. Astfel, moartea Lui în sufletele noastre ar trebui să aducă Învierea, o transformare profundă, prin care ne desprindem de legăturile păcatului și ale morții, îmbrăcându-ne în viața și iubirea Lui.
Creștinismul, început la Botez, ne învață că, prin unirea noastră cu Hristos, devenim „îmbrăcați în Hristos.” Dacă suntem cu adevărat în Hristos, nu mai trăim în moarte, ci trăim în viața Lui. Botezul ne înnoiește, ne face părtași la moartea și Învierea Lui, iar printr-o viață trăită în comuniune cu El, putem birui moartea spirituală și putem ajunge la viața veșnică.
Așadar, prin credința noastră în Hristos, prin pocăință și printr-o viață întru iubire și adevăr, putem birui moartea și trăi în lumina Învierii.
Trupul lui Hristos de pe cruce a fost uns cu arome și înfășurat în giulgiu de Iosif din Arimateea si Nicodim, iar pe cap a purtat o mahrama, implinind datina iudaica a înmormântării. Iisus, însă nu a rămas în groapă. Ce ne vestește nouă acest lucru?
Trupul Mântuitorului Iisus a fost înfășurat în giulgiu și uns cu arome, iar capul Său a purtat o mahramă, împlinind astfel tradiția iudaică a înmormântării. Însă, spre deosebire de orice alt om, Iisus nu a rămas în groapă. Acest fapt ne vestește un adevăr profund: moartea nu are stăpânire asupra Lui, iar Hristos a biruit moartea, deschizându-ne calea spre Viață veșnică.
La a doua Înviere, mormintele noastre, la fel ca al Lui, vor rămâne goale, iar trupurile noastre vor învia întru slava lui Dumnezeu. Aceasta nu este o înviere simplă, ci una duhovnicească, prin care trupurile noastre vor fi transformate și vor deveni nepieritoare, în conformitate cu învățăturile creștine despre judecata de apoi. Acesta este semnul că moartea și stricăciunea, ca urmare a păcatului, nu vor mai avea stăpânire asupra noastră.
„Cum zice cântarea... Cum poate Fi supus stricăciunii cel nestricacios…” Stricăciunea este o consecință a păcatului, dar Hristos, fiind fără de păcat, nu putea trece prin ea. El a biruit moartea și stricăciunea, iar trupul Său nu a cunoscut putrezirea, pentru că El este viața.
De asemenea, trupul Maicii Domnului a fost ridicat la ceruri, pentru că a fost sfințit de întruparea Domnului Hristos. Ea, fiind aleasă de Dumnezeu, nu a cunoscut nici ea stricăciunea , ci a fost preluată în slava cerurilor, ca o mărturie a purității și sfințeniei ei.
Acest lucru ne vestește despre biruința finală a lui Hristos asupra păcatului și morții și ne cheamă la o viață în Hristos, care ne va duce la Învierea veșnică.
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj / Credit foto: Liana Baboș
Care este primul moment al ceremoniei din Vinerea Mare, știind că aceasta este zi aliturgică?
Primul moment din Vinerea Mare este Vecernia, care se remarcă prin scoaterea Sfântului Epitaf. Aceasta este o rânduială solemnă, în cadrul căreia icoana Mântuitorului mort pe cruce este scoasă cu mult respect din biserică și așezată pe o masă, simbolizând astfel punerea lui Hristos în mormânt.
În Grecia, în Vinerea Mare, Domnul Hristos este coborât fizic de pe cruce și pus pe masa Sfântului Altar cu Sfântul Epitaf. Acesta este un moment de profundă trăire duhovnicească, plin de sfințenie, evlavie, durere și dor, dar și de bucurie, pentru că, prin moartea Lui, Hristos a biruit moartea și ne-a deschis calea spre viața veșnică.
Scoaterea Sfântului Epitaf simbolizează îngroparea Mântuitorului, dar și pregătirea pentru Învierea Lui. În acest moment, credincioșii își exprimă durerea pentru jertfa Lui, dar și speranța Învierii care va urma. „Ne îngropăm astăzi cu El, și mâine înviem împreună cu El” – acesta este mesajul central al acestui moment liturgic, care ne adâncește în misterul mântuirii adus de moartea și Învierea lui Hristos.
Această ceremonie, deși este una aliturgică și adâncă în durere, ne amintește că, prin moartea Sa, Hristos a deschis poarta Învierii și a biruinței asupra păcatului și morții.
Ce semnificație are prohodul cântat în fiecare biserică în seara Vinerii Mari?
Prohodul cântat în fiecare biserică în seara Vinerii Mari este o cântare solemnă de slavă și mulțumire adusă de poporul credincios Mântuitorului, în semn de recunoștință pentru jertfa Sa pe cruce. Acesta este un moment în care credincioșii se unesc într-o rugăciune de doliu, dar și de speranță, împărtășind durerea Maicii Sfinte, a mironosițelor, a lui Iosif din Arimateea, a lui Nicodim și a ucenicului iubit, care plâng alături de Hristos.
Prohodul ne cheamă să plângem împreună cu aceștia, să ne alăturăm durerii lor pentru Mântuitorul mort pe cruce, dar și să ne deschidem inimile pentru a înțelege mai adânc iubirea Lui sacrificială pentru noi. În acest moment, nu doar că ne închinăm trupului Lui, dar și îi sărutăm mâinile și ne apropiem de El cu respect și iubire, simțind harul și lumina pe care le aduce jertfa Sa.
Prohodul este un gest de comuniune spirituală, în care Hristos, în iubirea Sa nesfârșită, nu rămâne dator credincioșilor care își aduc omagiul Lui. În schimb, El ne răsplătește cu harul divin, oferindu-ne lumina Învierii, care ne va umple sufletele și ne va înălța la viața veșnică.
Astfel, Prohodul nu este doar un imn de durere, ci și unul de speranță, care ne amintește că, prin moartea Sa, Hristos a adus mântuirea și viața veșnică tuturor celor ce cred în El.
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj
De ce se înconjoară biserica cu Sf. Epitaf?
În Biserica Ortodoxă, înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf are loc în Vinerea Mare și simbolizează procesiunea de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Această rânduială amintește de punerea Sa în mormânt și este un act de cinstire și de comuniune cu suferințele Lui.
Semnificațiile procesiunii:
Reprezentarea îngropării lui Hristos – Credincioșii și clericii ies din biserică purtând Sfântul Epitaf .
Simbol al trecerii prin moarte spre Înviere – Procesiunea simbolizează că moartea lui Hristos nu este un sfârșit, ci o trecere spre biruința Învierii.
Împărtășirea cu jertfa Mântuitorului – Credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf la finalul procesiunii, ca un gest de smerenie și binecuvântare.
Această tradiție solemnă pregătește sufletește credincioșii pentru slăvita Înviere din noaptea de Paști.
După procesiunea din jurul bisericii, ce se întâmplă cu Sfantul Epitaf?
După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat cu mare respect pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Acest act are o profundă semnificație liturgică și simbolică, legată de moartea și învierea Mântuitorului.
Așezarea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă reprezintă simbolic îngroparea Domnului în mormânt, așa cum Iosif din Arimateea și Nicodim L-au pus în mormânt de pe cruce. Este un gest de adâncă evlavie și reverență față de jertfa Mântuitorului, semnificând momentul în care trupul Lui, murind pentru păcatele noastre, este așezat în mormânt, așteptând Învierea.
Până la Înălțare, Sfântul Epitaf rămâne pe Sfânta Masă, iar acest lucru ne amintește de starea de „mormânt” a Domnului, dar și de așteptarea Învierii. Este un semn al adâncirii noastre în realitatea morții și Învierii lui Hristos, așteptând cu bucurie învierea Lui, care va transforma moartea într-o cale spre viața veșnică.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
În final, vă rog transmiteți un gând pentru fiecare creștin care așteaptă Învierea lui Hristos.
În această perioadă de pregătire pentru Învierea lui Hristos, să așteptăm cu inimi pline de speranță și credință. Învierea este lumina care alungă întunericul și bucuria care răsare în mijlocul durerii. Așa cum Hristos a înviat, ridicând păcatele noastre și omorând moartea, tot așa să ne deschidem inimile pentru această binecuvântare divină.
Fie ca lumina Învierii să ne aducă pace, liniște și o înnoire duhovnicească în sufletele noastre. Să trăim această perioadă cu recunoștință pentru jertfa Mântuitorului și cu nădejde în viața veșnică ce ne așteaptă prin Înviere!
***
Alese mulțumiri Părintelui Arhimandrit Mina, Exarh al manastirilor din Episcopia Salajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, care îl slujește cu smerenie și trudă pe Dumnezeu, dedicându-se și întrajutorării copiilor din familii nevoiașe și bătrânilor neputincioși. An de an, organizează tabere pentru copii în arealul frumoasei Mănăstiri Bobota, cufundată în mijlocul unei păduri plină de pace și frumusețe divină.
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj / Credit foto: Liana Baboș
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj / Credit foto: Liana Baboș
Aici cultivă afine, ciuperci, prune ... și nu numai, oferindu-le cu dragoste oamenilor care au nevoie de ajutor. Le construiește și așezământ unde să trăiască aproape de Dumnezeu. Dacă drumurile vă poartă prin Ardeal, poposiți cu suflet la Mănăstirea Bobota pentru a vă încărca spiritual și pentru a mângaia, dacă puteți, sufletele celor încercați de viață.
***
Credit foto: Liana Baboș
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
