loader
Foto

TVR și Crucea Roșie, alături de sinistrați

Televiziunea Română, alături de Ministerul Apărării și în parteneriat cu Crucea Roșie, dau o mână de ajutor celor aflați în nevoie în această perioadă. „Împreună facem bine” este apelul lansat către publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar. Un apel pentru ca toți românii să își unească forțele în sprijinul sinistraților.

 

MApN sprijină TVR în acest demers şi a pus la dispoziție un cort de campanie unde sunt aşteptaţi zilnic între orele 8.00 şi 20.00 toți cei care pot oferi donații. Intrarea în curtea Televiziunii se face din strada Ermil Pangrati, numărul 28. Cei interesaţi pot dona materiale de construcţii de toate tipurile, dar şi lopeţi, mături, găleţi, saci de gunoi de toate mărimile, mănuşi, detergenţi, bureţi şi lavete.

Primul transport cu ajutoare a plecat vineri dimineață din curtea Televiziunii Române către județul Galați, acolo unde oamenii au nevoie de ajutor.

Voluntarii Crucii Roșii, ajutați de militari, duc în satele inundate alimente, încălțăminte, paturi și saltele noi, materiale de curățenie și de construcție.

„Până la acest moment am avut distribuție de materiale și echipamente în județul Galați, în valoare de peste 110 mii de euro, contând în materiale de primă necesitate, alimente și produse de igienă și alte lucruri”, a declarat Marius Ion, directorul departamentului Logistică, Achiziții și Operațiuni Crucea Roșie Română.

Conturile bancare puse la dispoziţie de Crucea Roşie pentru strângerea de fonduri sunt următoarele:

RO52BREL0002001321830119 – LEI

RO31BREL0002001321830206 - EURO

RO90BREL0002001321830308 – USD

Companiile şi persoanele fizice care doresc să ofere donaţii în produse pot contacta Televiziunea Română la numărul de telefon/Whatsapp: 0731 355 775 sau la adresa de e-mail: relatiicupublicul@tvr.ro.

Raed Arafat, șeful DSU a vorbit la emisiunea Prim Plan de la TVR Info despre implicarea din partea autorităților locale, a comunității, dar și a protecției civile, pentru a preveni tragedii similare celor petrecute în zonele inundate din județul Galați, unde 7 oameni au murit în timpul dezastrului.

Oricine se poate trezi în situația sinistraților din Galați, a spus șeful DSU și, din acest motiv, fiecare familie trebuie să-și ia câteva măsuri, printre care asigurarea cu apă şi alimente pentru 72 de ore, pentru ca oamenii să reziste în caz de dezastru.

 

Aflați mai multe detalii despre această campanie pe TVR INFO.

 

 
Folclorul românesc, vedetă pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai frumoase spectacole din cadrul ediției cu numărul 49 a Festivalului Internațional „Cântecele ...

Antonio Colamonici: Am crescut împreună cu lotul României de canotaj

„Mai important decât medaliile este faptul că eu şi echipa României am crescut împreună. În viitor nu este vorba numai despre medalii, scopul ...

Premieră la Concursul „Enescu”: Șase muzicieni participă la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru. Intrarea la repetiții, gratuită

Între 23 și 26 septembrie, șase tineri dirijori vor participa la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru, ...