RECOMANDARI
„Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule?", "Mozart Steps", „6/49", „Noul locatar", "West Side Story”... Seria de emisiuni dedicate spectacolelor jucate în Festivalul Naţional de Teatru se vede la TVR 3 de luni, 10 octombrie .
Înaintea deschiderii ediţiei din acest an a Festivalului Naţional Teatru, TVR 3 difuzează o serie de 5 episoade despre o ediţie anterioară a competiţiei teatrale. În săptămâna 10-16 octombrie, regizori, actori, scenografi, compozitori, coregrafi, manageri povestesc telespectatorilor cum au gândit şi realizat spectacolele şi ce înseamnă prezenţa lor în cel mai important festival de teatru românesc. Emisiunea va putea fi urmărită la TVR 3 şi TVR+ de luni până vineri, de la ora 21.30.
Seria de emisiuni ne prezintă o chintesenţă a celor mai bune spectacole prezentate la ediţia din 2014 a Festivalului Naţional de Teatru. „De fapt, ceea ce vedem este interiorul, modul în care se naşte un spectacol şi, până la urmă, un festival de o asemenea anvergură”, ne spune Lucia Constantinescu, producătorul seriei de emisiuni de la TVR 3.
Fiecare episod ne spune povestea a câte 5 spectacole ,abordate din perspectiva amintită mai sus. Ediţiile au fost filmate de Casa de Producţie TVR, producător Lucia Constantinescu, regia artistică – Andrei Măgălie.
Episodul 1, pe care îl vedem luni, de la 21.30, aduce în atenţia telespectatorilor spectacolele: „Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule?" - un regal cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă, "Mozart Steps"- de Gigi Căciuleanu, "6/49", de Alex Maftei, „Noul Locatar", în varianta de la Baia-Mare şi expoziţia de costume de teatru a Doinei Levintza. Colecţia de costume apare în toate cele 5 episoade, la finalul fiecărui episod, astfel încât telespectatorii pot vizualiza întreaga expoziţie.
Episodul 2 (marţi, 11 octombrie, ora 21.30) cuprinde imagini şi poveşti din culise despre „Tartuffe sau Impostorul" de Victor Ioan Frunză, "West Side Story" - prima producţie proprie a FNT, „Actorul Ion Manu" - expoziţie cu documente şi fotografii despre actorul Ion Manu, „Revizorul" şi fragmente din expoziţia Doinei Levintza.
În cel de-al treilea episod, aflăm despre piesele „Viaţa-i mai frumoasă după ce mori", de Mihai Maniuţiu, „Amalia respiră adânc", de Alina Nelega, „Profu' de religie" - regia Bobi Pricop, „Sânziana şi Pepelea", de Alexandru Dabija şi expo Doina Levintza. Miercuri, 12 octombrie, ora 21.30.
Episodul 4, de joi, 13 octombrie, ne poartă în culisele spectacolelor „De vânzare" – de Alina Nelega, „Trilogia Manea" – de Tompa Gabor, "Mazl Tov & Justice for all", de la Teatrul Evreiesc şi „În trafic".
„Donka - o scrisoare către Cehov" - spectacol invitat în Festival, „Furtuna", de la Teatrul Naţional Bucureşti, „Trilogia belgrădeană" a lui Cristi Juncu şi „Vorbe, vorbe, vorbe" - un recital extraordinar Ion Caramitru şi Adrian Naidin sunt cele spectacolele a căror emoţie o vom simţi în episodul 5, difuzat de TVR 3 vineri, 14 octombrie, tot de la 21.30.
În săptămâna 10-16 octombrie, rememorăm o ediţie anterioară a Festivalului Naţional de Teatru, în aşteptarea celei din acest an. Festivalul Naţional de Teatru 2016 are loc în perioada 21-30 octombrie.