RECOMANDARI
Subiectele fierbinţi ale zilei se dezbat în fiecare zi de luni până joi, de la ora 21.00, la Vorbeşte liber! . Emisiunea poate fi urmărită şi online pe TVR+
UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, este invitata lui Sorin Avram la emisiunea Vorbeşte liber! de astăzi, 8 iunie, la TVR 1. Votul moţiunii de cenzură, negocierile cu partidele iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis, audierea de azi a premierului României, Victor Ponta, în comisia juridică a Camerei Deputaţilor sunt câteva dintre subiectele pe care Sorin Avram le va aborda în discuţia cu Alina Gorghiu luni seară, la prima ediţie Vorbeşte liber! a săptămânii. Emisiunea Vorbeşte liber! se transmite în direct la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.00.
„Premierul Ponta nu mai este un partener credibil şi legitim nici pentru Parlamentul României, nici pentru Preşedintele României, nici pentru mediul de afaceri din România, nici pentru sindicatele din România. Nu mai este un partener credibil şi legitim nici pentru ţările membre ale Uniunii Europene şi nici pentru aliaţii noştri din NATO. Domnule Ponta, trebuie să plecaţi fiindcă ţineţi România pe loc, o dezechilibraţi şi o vulnerabilizaţi”, este mesajul Alinei Gorghiu către premierul Victor Ponta.
Liberalii au reacţionat vehement după declaraţiile lui Victor Ponta şi refuzul acestuia de a demisiona. Au anunţat că nu mai recunosc legitimitatea acestuia ca premier şi că vor boicota toate acţiunile politice la care va lua parte. Liderii partidului fac apel la membrii coaliţiei guvernamentale să voteze moţiunea de cenzură şi au anunţat că în ziua votului vor organiza proteste în toată ţara şi un lanţ uman în jurul Parlamentului.
Premierul Victor Ponta a anunţat azi, la ieşirea din şedinţa Comisiei juridice, că a solicitat comisiei să fie audiat la ora 16.00. Comisia juridică a aprobat în unanimitate ca votul în plen asupra cererii de începere a urmăririi sale penale să fie marţi, 9 iunie.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.
În talk-show-ul TVR 1, lideri politici şi lideri de opinie dezbat la rece faptele fierbinţi ale zilei. Moderată de jurnalistul Sorin Avram, emisiunea Vorbeşte liber! abordează problemele majore ale zilei, evenimentele-cheie ale momentului, care generează cele mai multe comentarii. Lideri de opinie, personalităţi publice de notorietate, subiecte fierbinţi se întâlnesc într-o dezbatere „plină de nerv, dar fără nervi şi care nu face jocurile nimănui” (Sorin Avram), de luni până joi, după Telejurnal, în direct la TVR 1.
Emisiunea este urmată, de la 22.00, de Biziday, cu Moise Guran, şi de late night show-ul Starea naţiei, cu Dragoş Pătraru, de la ora 22.50. Toate cele trei programe pot fi urmărite şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.