RECOMANDARI
Documentarul reconstituie viaţa Sfântului Paisie Aghioritul, de la naşterea sa în Farasa Capadociei, până la hotărârea lui de a se călugări în Sfântul Munte.
Seria biografică este filmată în Corfu, Konitsa şi la Muntele Athos. Ilustrează, în cele 9 episoade, importanţa identităţii naţionale şi spirituale a popoarelor balcanice şi evidenţiază valorile umane, având un puternic impact emoţional prin accentul dat evenimentelor istorice de la începutul secolului al XX-lea.
Primul episod din documentarul "Sfântul Paisie - din Farasa spre cer" (Agios Paisios: Apo ta Farasa ston ourano, Grecia, 2022) se difuzează în premieră joi, 19 decembrie, de la ora 20, pe TVR 2.
Sfântul Paisie s-a născut în Farasa, Capadocia, în 25 iulie 1924. A vizitat muntele Athos în anul 1949, după ce şi-a încheiat stagiul militar. Intra în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953. În anul următor era făcut rasofor şi a primit numele Averchie. În 1956, pleca la Mănăstirea Filotheu, iar în 1957 a fost făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie (reintregirea.ro/ Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia). Pe tot parcursul vieţii sale şi-a arătat sprijnul tuturor pelerinilor ce i-au cerut sfatul, devenind unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi părinţi din Muntele Athos.
Trupul său se odihneşte la Mănăstirea "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti, în apropiere de Salonic. În 2015, Sfântul Sinod a decis canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul și înscrierea în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe a Greciei având data de pomenire 12 iulie.
Regia: Stamos Tsamis
Distribuţia: Dimitris Xanthopoulos, Hristina Pavlidou, Drosos Skotis
Info: monastiriaka.gr, reintregirea.ro
ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP)
Foto: trailer documentar Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - Greek cinema