Astăzi începe Săptămâna Patimilor . Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, ne invită să ne reamintim și să retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, petrecând timp în post și rugăciune, cu smerenie.
Cum definiți cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii, Săptămâna Patimilor, care ține de la Florii până la Paște?
Săptămâna Patimilor este cea mai veche și profundă perioadă de post din istoria Bisericii Ortodoxe. Începe în Duminica Floriilor și se încheie în Noaptea Învierii. Aceasta nu este doar o rememorare a ultimelor zile ale Mântuitorului, ci și o chemare la introspecție, la pocăință și la o trăire mai profundă a credinței.
Postul Mare este format din două perioade:
Postul de 40 de zile, care reprezintă drumul omului spre pocăință, o perioadă de curățire sufletească și apropiere de Dumnezeu.
Săptămâna Sfintelor Patimi, în care accentul cade pe jertfa Mântuitorului și pe dragostea Sa nemărginită față de oameni.
Credit foto: Liana Baboș
În mijlocul Postului, Biserica ne pune înainte Duminica Sfintei Cruci, ca o mărturie a faptului că Hristos și-a asumat de bunăvoie Crucea pentru mântuirea noastră.
Săptămâna Sfintelor Patimi este o săptămână de introspecție, în care retrăim tragedia umanității, dar și speranța mântuirii. Îl însoțim pe Hristos pe Drumul Crucii, ne cutremurăm în Grădina Ghetsimani, acolo unde El se roagă și agonizează pentru păcatele lumii, și ascultăm cuvintele Lui pline de durere: "Eli, Eli, lama sabachthani?" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?)
Aceasta este clipa cea mai grea din viața Sa pământească. Nu moartea și suferința L-au înfricoșat, ci momentul depărtării Tatălui, pe care o ia asupra Sa pentru a ridica păcatul lumii.
Pentru noi, creștinii, Săptămâna Patimilor este o chemare la solidaritate cu Cel care ne-a mântuit, Cel pe care lumea L-a răstignit, dar care a biruit moartea. Alături de Maica Sa, de ucenicul iubit și de toți cei care au rămas fideli Lui, învățăm ce a făcut Hristos pentru noi și ce facem noi pentru El.
Pentru cei care sunt departe de credință, această săptămână este o ocazie de a reflecta asupra unui adevăr esențial: unde mai găsim un prieten care să moară în locul nostru, așa cum a făcut Hristos?
Răspunsul la această întrebare l-aș concentra în ideea trăirii zilelor cu smerenie, cu recunoștință și cu dorința de a ne apropia de Dumnezeu, pentru că, odată cu Învierea Domnului, să înviem și noi sufletește, îmbrăcați în lumina harului Său.
Credit foto: Liana Baboș
Care este caracteristica definitorie a acestei săptămâni?
Caracteristica definitorie a Săptămânii Patimilor este jertfa, nu a noastră, ci a lui Hristos, care a acceptat să pătimească și să moară pentru mântuirea noastră. Însă, ca următori ai Lui, suntem chemați să ne asumăm și noi crucea, așa cum a făcut Simon din Cirene, care L-a ajutat pe Domnul să ducă povara grea a Crucii.
În această săptămână, postul devine mai aspru, unii credincioși țin post negru trei zile, iar ultimele trei zile sunt dedicate rugăciunii intense și participării la slujbele bisericești. Cele mai profunde și emoționante slujbe din această perioadă sunt Deniile.
Ce sunt Deniile și care este importanța lor?
Denia este o slujbă de priveghere, o slujbă nocturnă în care retrăim momentele de suferință și jertfă ale Mântuitorului. Aceasta ne îndeamnă să rămânem treji în rugăciune și să veghem împreună cu Hristos, așa cum El Însuși i-a îndemnat pe ucenici în Grădina Ghetsimani:
"N-ați putut priveghea un ceas împreună cu Mine?" (Matei 26, 40)
În aceste slujbe, suntem chemați să ne unim cu durerea lui Hristos, Cel care a plâns cu lacrimi de sânge pentru păcatele lumii. El ne-a dăruit această jertfă supremă, iar noi, ca robi nevrednici, suntem chemați să veghem alături de El, să ne rugăm, să postim și să medităm la marea taină a iubirii Lui pentru oameni. Cum să nu participăm la aceste slujbe? Cum să nu priveghem? Cum să nu plângem, când Hristos a plâns pentru noi?
Credit foto: Liana Baboș
Ce semnificație are postul din perioada Paștelui și cât durează? De ce durează atât?
Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe. Acesta durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, ajungând la un total de șapte săptămâni de postire și pregătire sufletească pentru Învierea Domnului.
Durata acestui post are o semnificație profundă, fiind inspirată de exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, care, după Botezul în Iordan, a postit 40 de zile și 40 de nopți în pustie. Acolo, El a fost ispitit de diavol, dar a biruit toate încercările, arătându-ne că prin post, rugăciune și credință, putem învinge ispitele și slăbiciunile trupului.
Noi, creștinii ortodocși, suntem chemați să ducem aceeași luptă duhovnicească, să biruim păcatul, să respingem ispitele lumii și să-L primim pe Hristos în inimile noastre. Nu trebuie să repetăm greșeala celor care L-au răstignit, ci, dimpotrivă, să-L mărturisim ca Domn și Mântuitor.
În Săptămâna Patimilor, când Hristos își împlinește jertfa, vedem semnele cerești care au cutremurat lumea:
Soarele s-a întunecat,
Pământul s-a cutremurat,
Catapeteasma Templului s-a rupt în două,
Mulți dintre cei adormiți au înviat.
Aceste evenimente i-au făcut pe martorii răstignirii să exclame cu cutremur:
"Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!" (Matei 27, 54)
Astfel, Postul Paștelui nu este doar o perioadă de abținere de la anumite alimente, ci o călătorie sufletească de curățire, pocăință și apropiere de Dumnezeu, pentru ca, la Sfânta Înviere, să primim cu vrednicie lumina și bucuria biruinței asupra morții.
Credit foto: Liana Baboș
De ce se bate toaca în postul Paștelui? Ce este toaca?
Toaca este un instrument liturgic folosit în biserici și mănăstiri, alcătuit dintr-o scândură de lemn sau o placă de metal, care este lovită ritmic cu ciocănele de lemn. Sunetul ei are un caracter solemn și chemător, fiind folosit pentru a îndemna credincioșii la rugăciune și priveghere.
În Postul Paștelui, bătaia toacei are o semnificație profundă:
Chemare la rugăciune și pocăință: În perioada postului, creștinii sunt chemați să își îndrepte gândurile către Dumnezeu, să se îndepărteze de păcate și să participe la slujbele bisericești.
Simbol al patimilor lui Hristos: Sunetul ritmic al toacei amintește de loviturile biciului și de pătimirile Domnului pe drumul Crucii.
Biruința asupra păcatului și a morții: La mănăstiri, toaca este bătută cu putere, simbolizând chemarea credincioșilor la trezvie duhovnicească, la postire și priveghere, în așteptarea biruinței Învierii.
Amintirea vremurilor apostolice: Se spune că în vremurile de persecuție, creștinii nu aveau clopote și foloseau toaca pentru a se aduna la rugăciune, rămânând astfel un simbol al credinței neclintite.
Credit foto: Liana Baboș
Cum este celebrată în biserică Sfânta și Marea Luni? Ce se marchează în această zi?
În Sfânta și Marea Luni, Biserica ne amintește de două momente esențiale care prefigurează Patimile Mântuitorului: povestea lui Iosif cel preafrumos, vândut de frații săi, și blestemul smochinului neroditor, simbol al sufletului lipsit de fapte bune.
Iosif, fiul patriarhului Iacov, a fost vândut din invidie de frații săi și aruncat într-o fântână, apoi dus în robie în Egipt. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a purtat de grijă, ridicându-l la mare cinste, iar mai târziu, Iosif i-a salvat chiar pe frații săi de la moarte, fără să se răzbune pe ei.
Această istorie este o prefigurare a lui Hristos, care a fost vândut pe treizeci de arginți de Iuda, aruncat în groapa morții și coborât în iad, dar care, asemenea lui Iosif, a biruit moartea și a adus mântuire întregului neam omenesc.
Tot în această zi, Biserica ne amintește de momentul în care Iisus a blestemat smochinul neroditor, care, deși avea frunze, nu avea roade. Acesta simbolizează omul care doar aparent este credincios, dar care nu aduce roadele faptelor bune.
Prin acest exemplu, suntem îndemnați să ne cercetăm sufletele și să ne întărim în credință, pocăință și fapte bune, pentru ca și noi să fim vrednici de mântuirea pe care Hristos ne-o dăruiește prin Jertfa și Învierea Sa.
Care este pilda prezentată în biserică în Sfânta și Marea Marți și care este învățătura transmisă?
În Sfânta și Marea Marți, Biserica ne pune înainte pilda celor Zece Fecioare, o pildă rostită de Hristos înainte de Patimile Sale, prin care ne îndeamnă la veghe duhovnicească.
În această pildă, zece fecioare așteaptă venirea Mirelui, dar doar cinci dintre ele sunt înțelepte și își pregătesc untdelemn pentru candelele lor, în timp ce celelalte cinci, neînțelepte, nu au grijă să aducă untdelemn. Când Mirele sosește pe neașteptate, doar fecioarele înțelepte sunt gata să-l întâmpine, iar celelalte sunt lăsate afară, pentru că nu erau pregătite.
Mirele este Hristos, iar venirea Sa simbolizează Judecata de Apoi. Cele zece fecioare reprezintă sufletele noastre, iar untdelemnul din candele este lumina credinței și a faptelor bune.
Această pildă ne învață că nu este suficient doar să venim la biserică și să participăm la slujbe (privegherea), ci trebuie să fim pregătiți cu adevărat, prin post, rugăciune, milostenie, iubire și pocăință. Untdelemnul din candele simbolizează harul Duhului Sfânt, care luminează sufletele noastre și ne pregătește pentru întâlnirea cu Hristos.
Marea Marți este o zi de chemare la trezvie, o zi în care ni se amintește că trebuie să veghem neîncetat, pentru că nu știm ziua sau ceasul în care ne vom întâlni cu Mirele ceresc. Camara nunții este Împărăția lui Dumnezeu, unde doar cei pregătiți vor putea intra.
Astfel, să nu fim asemenea fecioarelor neînțelepte, ci să ne umplem candelele sufletului cu untdelemnul credinței și al iubirii, ca să putem păși cu bucurie în lumina Învierii lui Hristos.
Credit foto: Liana Baboș
Simbolul pocăinței adevărate este surprins în Sfânta și Marea Miercuri. Despre ce este vorba?
Sfânta și Marea Miercuri este ziua în care Biserica ne pune înainte imaginea femeii păcătoase, cea care, cu lacrimi de pocăință, a spălat picioarele Mântuitorului și le-a uns cu mir de mare preț.
Toți cei de față au privit cu uimire și judecată acest gest. Pentru ei era de neconceput ca Hristos, Cel fără de păcat, să accepte o asemenea apropiere din partea unei păcătoase. Însă Domnul le răspunde cu blândețe: „Simone, am intrat în casa ta, apă de spalat pe picioare nu Mi-ai dat, dar ea Mi-a spălat picioarele cu lacrimi. Tu nu Mi-ai uns capul, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îți spun: mult a iubit, și mult i se va ierta.”
Prin această faptă, femeia se luminează și primește iertare prin lacrimi și prin dragostea arătată lui Hristos. În contrast, Iuda, iubitorul de arginți, se smintește de acest gest, considerând că mirul a fost risipit și că ar fi trebuit vândut, iar banii dați săracilor. Însă, Hristos îi ia apărarea femeii:
„Nu faceți supărare femeii acesteia, căci spre îngroparea Mea a făcut aceasta. Adevărat vă spun că oriunde se va propovădui Evanghelia, se va spune și ce a făcut ea.”
În această zi, vedem două atitudini opuse: femeia păcătoasă care se pocăiește și se mântuiește, și Iuda, cel care, orbit de iubirea de bani, se întunecă tot mai mult, ajungând să-L vândă pe Hristos.
Astfel, Sfânta și Marea Miercuri este o zi a alegerii: urmăm calea pocăinței și iubirii sau calea trădării și împietririi sufletului? Faptele făcute pentru Hristos și pentru Biserică au valoare veșnică, iar Dumnezeu răsplătește fiecare gest de iubire și credință.
De ce ne amintește nouă creștinilor Sfânta și Marea Joi?
Sfânta și Marea Joi este o zi plină de profunzime, în care se împlinesc evenimente fundamentale pentru mântuirea lumii. Aceasta este ziua smereniei, iubirii și jertfei lui Hristos, ziua în care Mântuitorul le oferă ucenicilor și, prin ei, tuturor creștinilor, cea mai mare moștenire: Sfânta Euharistie.
Înainte de Cina cea de Taină, Hristos își încinge mijlocul cu un stergar și spală picioarele ucenicilor, arătând că adevărata măreție stă în slujirea aproapelui. Unii dintre ucenici, crezând că Mesia va fi un rege pământesc, doreau locuri de cinste lângă El. Dar Hristos le răspunde:
„Cel ce vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul tuturor.” (Marcu 10, 43-44)
Prin acest gest, Domnul ne învață că drumul spre Împărăția Cerurilor trece prin smerenie, iubire și jertfă.
„Dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.” (Ioan 13, 14)
În timpul Cinei, Mântuitorul le oferă ucenicilor hrana cea veșnică, transformând pâinea și vinul în Trupul și Sângele Său: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.” (Matei 26, 26) „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 27-28)
Aceasta este Taina Sfintei Euharistii, care se repetă la fiecare Sfântă Liturghie, făcându-ne părtași la Hristos și la viața veșnică.
Înainte de a merge spre Pătimire, Hristos se roagă Tatălui pentru ucenicii Săi, știind că vor fi încercați și ispitiți:
„Părinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum Noi.” (Ioan 17, 11)
Se roagă pentru ca Biserica să rămână unită și pentru ca iubirea lui Dumnezeu să fie prezentă în lume prin cei ce vor crede în El.
După Cina cea de Taină, Hristos merge în Grădina Ghetsimani, unde se roagă cu lacrimi de sânge, iar ucenicii, copleșiți de oboseală, adorm.
„Părinte, dacă este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta. Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu.” (Matei 26, 39)
Tot aici are loc trădarea lui Iuda, care, orbit de iubirea de arginți, Îl vinde pentru 30 de monede.
„Prietene, cu un sărut vinzi tu pe Fiul Omului?” (Luca 22, 48)
Astfel, în noaptea întunecată a istoriei omenirii, Hristos este prins ca un tâlhar, iar tragedia umanității atinge punctul culminant: Dumnezeu este trădat, vândut și dus spre moarte de cei pe care a venit să-i mântuiască.
Credit foto: Liana Baboș
Ce se prăznuiește în Sfânta și Marea Vineri?
Sfânta și Marea Vineri este ziua suferinței supreme a Domnului Iisus Hristos. Este ziua în care iubirea Sa nemărginită pentru omenire este dusă până la capăt, prin jertfa pe Cruce.
În această zi, Hristos este dus de la un tribunal la altul, fiind judecat pe nedrept de Ana, Caiafa, Pilat și Irod. În fața mulțimii înfierbântate, Pilat îl oferă pe Hristos spre eliberare, alături de tâlharul Baraba, dar poporul alege pe cel din urmă: „Răstignește-L! Răstignește-L!” (Luca 23, 21)
Hristos este condamnat și dat pe mâna soldaților, care Îl batjocoresc: „Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, și trestie în dreapta Lui; și îngenunchind înaintea Lui, Își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, Împăratul Iudeilor!” (Matei 27, 29)
Slăbit de bătăi, Hristos își duce crucea spre Golgota. Pe drum, întâlnește pe Maica Sa, pe femeile mironosițe și pe Simon din Cirene, care este silit să-I poarte crucea. Ajuns la locul osândei, Mântuitorul este pironit pe cruce, între doi tâlhari. „Și când au ajuns la locul numit al Căpățânii, acolo L-au răstignit pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.” (Luca 23, 33)
Chinuit de sete și durere, Hristos rostește ultimele Sale cuvinte: „Eli, Eli, lama sabactani?!” – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46)
În acel moment, pământul se cutremură, cerul se întunecă, iar catapeteasma templului se rupe în două:
„Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat.” (Matei 27, 51)
Înainte de a-Și da duhul, Hristos rostește: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu.” (Luca 23, 46)
Trupul Său este luat de pe cruce de Iosif din Arimateea și așezat în mormânt, iar o piatră mare este pusă la intrare.
Aceasta este ziua jertfei supreme, ziua în care Hristos ridică păcatele lumii, îndură suferința și moartea, ca omul să fie eliberat de păcat și moartea veșnică. În această zi de doliu și tăcere, Biserica retrăiește fiecare clipă a Patimilor, iar credincioșii participă la Prohodul Domnului, vegheând la mormântul lui Hristos, în așteptarea Învierii.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
Cum se termină ritualul bisericesc în Sfânta și Marea Sâmbătă? Care este semnificația acestei zile înainte de Înviere?
Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua tăcerii mormântului, dar și a biruinței nevăzute. Deși Mântuitorul pare a fi mort, El coboară la iad, unde zdrobește porțile întunericului și eliberează pe cei drepți care așteptau mântuirea.
„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (Crezul Niceo-Constantinopolitan)
Credit foto: Liana Baboș
Această zi are o taină adâncă: deși Hristos este în mormânt cu trupul, El este viu în duh și coboară în adâncurile iadului pentru a rupe legăturile morții.
„Pentru aceasta S-a vestit Evanghelia și celor morți, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să viețuiască, după Dumnezeu, cu duhul.” (1 Petru 4, 6)
Acolo, El îl zdrobește pe diavol și îl smulge pe Adam din robia morții, aducând lumină în întunericul cel veșnic. „Lanțurile cele de odinioară s-au frânt! Iadul se goleşte! Fiul Fecioarei îi eliberează pe cei ținuți în moarte!”
Sfântul Apostol Matei ne spune că, după moartea Domnului, mulți dintre drepții Vechiului Testament au înviat și s-au arătat în Ierusalim:
„Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.” (Matei 27, 52-53)
În biserici, slujba Sâmbetei Mari este una de așteptare și nădejde, în care credincioșii veghează alături de Mântuitorul pus în mormânt. La miezul nopții, preotul iese cu lumânarea aprinsă și vestește: „Veniți de luați Lumină!”
Aceasta este clipa trecerii de la moarte la viață, momentul în care lumina Învierii lui Hristos învinge întunericul morții și al păcatului.
Astfel, Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua în care se sting umbrele morții, iadul este biruit, iar lumina lui Hristos se revarsă peste întreaga lume, pregătind inimile credincioșilor pentru bucuria Învierii.
***
Alese mulțumiri Părintelui Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, care îl slujește cu smerenie și trudă pe Dumnezeu, dedicându-se și întrajutorării copiilor din familii nevoiașe și bătrânilor neputincioși. An de an, organizează tabere pentru copii în arealul frumoasei Mănăstiri Bobota, cufundată în mijlocul unei păduri plină de pace și frumusețe divină.
Așezământ pentru suflete necăjite / Mănăstirea Bbobota, județul Sălaj - Credit foto: Liana Baboș
Aici cultivă afine, ciuperci, prune ... și nu numai, oferindu-le cu dragoste oamenilor care au nevoie de ajutor. Construiește cu trudă așezământ pentru ei. Dacă drumurile vă poartă prin Ardeal, poposiți cu suflet la Mănăstirea Bobota pentru a vă încărca spiritual și pentru a mângaia, dacă puteți, sufletele celor încercați de viață.
***
Săptămână Patimilor să fie spre mântuirea noastră a tuturor!
***
Credit foto: Liana Baboș
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
