loader
Foto

Galerie foto

Oana Pellea: „Sunt foarte critică cu mine, foarte. Dar nu intru în panică, pentru că mai este și mâine un spectacol!”

RECOMANDARI

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00, TVR Cultural va difuza un intreviu-eveniment realizat de jurnalista Ana-Maria Onisei cu actrița Oana Pellea.

 

Cu seninătatea și generozitatea care o caracterizeză, întâlnirea cu actrița Oana Pellea este de fiecare dată o bucurie și o emoție pentru iubitorii de teatru și film. Este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe contemporane, cu o carieră de peste 40 de ani, iar personajele cărora Oana Pellea le dă viață au o forță incredibilă. În interviul-eveniment acordat jurnalistei Ana-Maria Onisei pentru TVR Cultural, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15:00, o să o descoperim pe Oana Pellea atât prin prisma rolurilor pe care le-a interpretat, cât și ca artist implicat în problemele societății românești sau ca fiică a inegalabilui actor, Amza Pellea. Anul acesta, actrița Oana Pellea a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER.

Cel mai recent one-woman-show pus în scenă de Oana Pellea: „Evadarea tăcută” de Lena Constante, a avut premiera la sfârșitul anului 2023, la Sala Atelier a Teatrului Național din București. Povestea despre supraviețuire, libertate interioară și rezistența în închisorile comuniste, bazată pe experiențele dramatice trăite de artista plastică, scriitoarea și etnografa Lena Constante s-a bucurat de un succes răsunător în țară și a primit invitația de a susține două reprezentații speciale în luna septembrie în Luxemburg, la Théâtre des Capucins.

Despre modul în care a fost gândită punerea în scenă pentru „Evadarea tăcută” și imaginea în care actrița stă pe un scaun simplu și cu o multitudine de microfoane din jur, Oana Pellea, care a cunoscut-o pe scriitoarea Lena Constante prin intermediul regizorului Liviu Ciulei, a explicat: „Au fost mai multe imagini care m-au bântuit, și asta a fost cea mai puternică. În primul rând mi-aș dori ca această poveste să stârnească atenție. În al doilea rând, e o părere de rău pentru că viața Lenei Constante nu este cunoscută așa cum ar merita să fie. În al treilea rând, agresivitatea – pentru că e o imagine foarte agresivă, umbrele microfoanelor apar ca gratii de celulă... Cred că Lena Constante și-ar fi dorit – și spune și în carte – ca povestea ei să fie ascultată, auzită, știută.”.

Ana-Maria Onisei: Există un proiect de intorducere a istoriei comunismului în școli, circulă această idee...

Oana Pellea: Din 2025. Mă bucur! Sper să-l apuc. (Râde) Să-l apucăm. Sunt foarte curioasă cum va fi primit acest proiect. Nu-i poți acuza pe tineri că n-au apetență la aceasta perioadă, trăiesc într-un vârtej zilnic de informații. Dar nu-l poti construi pe AZI dacă nu-l cunoști pe IERI.  Tocmai de aceea am făcut spectacolul, că, poate, încet, încet tinerii vor dori să afle adevărul... Și dacă un singur tânăr pleacă din sală cu dorința de a citi cărțile Lenei Constante... spectacolul tot și-a atins scopul. Recunosc, sunt foarte greu de citit. Foarte dureros de citit, dar e un sentiment de catharsis la final. E o demonstrație a unui spirit. Un spirit ce are forța de a „folosi” iadul în care trăiește pentru a-și regăsi Raiul din sine. Eu am senzația că ambele cărți – și, sper -, și spectacolul înfățișează un iad care explodează în lumină. Asta am vrut!

Știu că v-ați dorit să faceți un turneu cu spectacolul și în țară. Și n-a ieșit, și erați supărată – pe bună dreptate.

Nu sunt supărată, sunt întristată. Am vorbit cu o agenție de spectacole în vederea unui turneu național cu „Evdarea tăcută”, mi-a dat argumentul refuzului, mi-au spus: „Nu e comedie și lumea vrea comedie.” E un foarte mare adevăr, lumea caută comedie, lumea e saturată de problemele pe care le întâlnim și de propriile probleme, pot înțelege asta. Dar viața noastră nu e doar comedie. Frica lor era că nu se vând bilete, eu am spus că sigur se vor vinde bilete. Dar nu a ajuns asigurarea mea...Mi-aș fi dorit să fie văzut de cât mai mulți oameni, de cât mai mulți tineri...

Profund legată de părinții săi, despre care a amintit întodeauna cu multă iubire și respect, Oana Pellea a povestit în interviul acordat pentru TVR Cultural despre unul dintre cel mai importante momente pe care le-a trăit alături de tatăl său, marele actor Amza Pellea, care a cucerit publicul în rolurile interpretate în filme precum „Dacii”, „Osânda”, „Nea Mărin Miliardar” sau „Mihai Viteazu”.

„Întotdeauna am senzație de gol după un spectacol. E o poveste frumoasă cu tata, care m-a întrebat după primul rol, când m-a văzut pe scenă: „Ei, cum te simți acum?”. Și-am zis: „Nu știu de ce, simt un gol . Și el a zis: Asta e!”.

Ana-Maria Onisei: Cum v-ați descrie?

Oana Pellea: Păi, de unde să știu? (Râde) Pe drum! Pe o trecere sunt. Toți suntem. Depinde de fiecare dintre noi să ne facem trecerea asta cât mai frumoasă.

Aveți momente când ziceți: Aici nu e bine?

Da, de multe ori. Sunt foarte critică cu mine, foarte. Dar nu intru în panică, pentru că mai este și mâine un spectacol Sunt un om timid, sunt un om introvertit. Și pe scenă trebuie să fii altfel. Nu pot explica ce – și nu cred că nimeni poate explica alchimia asta care se petrece cu un actor. Nu e pe explicat. E un foarte mare dar, care trebuie slujit cu muncă, cu smerenie, cu dragoste.

(w882) TVR

 
Românii își decid viitorul și valorile. De ce ar trebui să ieșim la vot la prezidențiale și parlamentare

Septimius Pârvu, expert în bună guvernare în cadrul Expert Forum, și Elena Calistru, președinta organizației Funky Citizens, explică, pentru TVR, ...

Rugby-ul românesc la Centenarul primei medalii olimpice

Rugby-ul românesc la Centenarul primei medalii olimpice

publicat: Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024

Rugby-ul are o lungă istorie de succes şi în ţara noastră! În urmă cu 100 de ani, România lua chiar o medalie olimpică, iar de la debutul Cupei ...

”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...