Îl vedem în fiecare zi de luni până joi, la „Telejurnalul matinal”, de la TVR 1. Face echipă cu Laura Fronoiu şi ne aduce primele informaţii ale zilei pentru a ne oferi un start dinamic în fiecare dimineață. Când îşi bea prima cafea şi ce fel de cafea preferă, ce pasiuni are şi ce înseamnă pentru el sărbătoarea de Paşti ne-a povestit Marius Popa.
Prezentatorul matinalului de la TVR 1, Marius Popa, se trezeşte dis-de-dimineaţă şi îşi bea prima cafea undeva pe la 2, când unii abia s-au strecurat în pat să adoarmă, iar alţii visează de mult... „Recunosc, nu este deloc ușor să îți bei prima cafea undeva pe la 2 dimineața. Însă, acest lucru are farmecul lui. Cumva, încerc să mă bucur de liniștea nopții pentru a mă pregăti pentru matinal, dar folosesc acel timp și pentru mine. Este momentul în care mă încarc pentru ziua care urmează. Și am încercat să îmi păstrez rutina mea zilnică”.
Trezit din zorii zilei şi în lumina reflectoarelor de la 6 în fiecare zi, am putea crede că nu mai găseşte resurse şi pentru alte lucruri, dar ne-a asigurat că îşi face timp şi pentru el sau pasiunile sale:
„Încerc să alerg sau să fac mișcare în sala de sport zilnic. Încerc, în aceeași măsură, să îmi iau cel puțin o oră şi să o dedic cititului, al doilea sport favorit al meu. Aștept să vină cu adevărat primăvara, ca să pot să îmi iau bicicleta și să pot explora din nou Bucureştiul. Nimic nu se compară cu acel sentiment de libertate pe care îl am pe bicicletă. Cel mai greu pentru mine, ca persoană matinală, este să mă pot vedea cu prietenii. Și asta pentru că ei pot ieși din case cam la ora la care eu intru la somn”, zâmbeşte Marius.
Apelează, însă, cu încredere şi la cafea, pentru a fi fresh la primele ore... „Îmi place cafeaua și tot ritualul din jurul ei. Mare parte din viață am iubit cafeaua și atat. Simplă, fară zahăr sau alte minunății. Acum, recunosc, beau cappuccino, ca să îmi împac și stomacul, și pofta. Beau zilnic cam 3 cafele şi se întind pe toată dimineața”, ne-a mărturisit el.
„Telejurnal matinal începe la 6 fix, cu tot ce este nou și tot ce ai nevoie, ca să vezi și să trăiești noua zi. Iar pentru asta, și eu, și Laura începem pe la ora 2.00, cu documentarea și pregătirea subiectelor. De la 6.00, vă aşteptăm cu mai multe știri și mai multe subiecte Telejurnal Matinal Special, care ne dau de gândit și ne creionează ziua. Nu evităm niciun subiect dimineața la cafea, discutăm orice, de la SUA lui Trump, la burnout și cum ne facem mai simpatici colegilor de muncă”, mai spune Marius Popa.
Lui Marius Popa îi place să citească. „Atunci când o să fiu mare, îmi doresc o căsuță mică, musai la mare, unde să pot citi în tihnă. Acum, însă, îmi încep ziua cu tvrinfo.ro, apoi citesc mai toată presa mainstream internațională. Apreciez mult The Guardian, The Economist și stilul incisiv din Politico. Însă, în egală masură, citesc zilnic HotNews.ro, G4media.ro, Recorder, Libertatea sau defapt.ro. În rest, citesc orice îmi cade în mână. Zilele astea vreau să termin cartea Rusia, o ecuație complicată, semnată de Armand Goșu. Este o lectură obligatorie pentru a înțelege vremurile pe care le traversăm”, e de părere jurnalistul.
Marius Popa: „Pentru mine, Sărbătoarea de Paști este... liniște. Liniștea de a mă bucura de familie și de natură!”
Şi pentru că se apropie Paştele, am fost curioşi să aflăm cum se petrece Sărbătoarea de Paşti în locul de unde vine Marius Popa şi ce planuri are pentru mini-vacanţa de Paşti.
„Sărbătorile pascale sunt, pentru mine, legate de familie și bunici. Încă am norocul să mai am bunicile în viața mea. Mergem la biserică, apoi ne adunăm în jurul mesei. Nu apuc des să îmi văd familia, așa că, de Paști, încercăm să recuperăm acest timp pierdut. Cuvântul potrivit pentru Sărbătoarea de Paști, pentru mine, cred că este... liniște. Liniștea de a mă bucura de familie și de natură”, ne-a mai spus Marius.
De luni, 31 martie, „Telejurnalul matinal” începe mai devreme, la TVR 1 şi TVR INFO - de la 06.00 la 09.00 - pentru a oferi telespectatorilor un start informativ și dinamic în fiecare dimineață.
Cu o echipă de jurnaliști dedicați și un format adaptat nevoilor publicului, emisiunea prezintă telespectatorilor cele mai importante știri ale zilei, actualitatea internă și internațională, informații meteo esențiale, sport de pe întreg mapamondul și subiecte de interes general, toate într-un ritm alert, potrivit pentru începutul zilei.
Fie că sunt acasă, în drum spre serviciu sau își încep activitățile zilnice, telespectatorii vor putea fi informaţi încă de la primele ore ale dimineţii. „Telejurnalul matinal” devine astfel prima sursă de informație a zilei, un punct de reper pentru cei care vor să fie mereu la curent cu tot ce contează.
foto: TVR