loader
Foto

Galerie foto

Marilena Preda Sânc: ”Cred că artistul are această capacitate de a reflecta realitatea”

RECOMANDARI

Marilena Preda Sânc este artistă vizuală şi profesoară la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă şi membră fondatoare a Asociaţiei Române a Femeilor de Artă. Premiile şi distincţiile cu care a fost recompensată de-a lungul carierei nu fac decât să confirme o performanţă şi o prezenţă semnificativă în expoziţiile şi simpozioanele de artă contemporană din România şi de peste hotare.

 

Atelierul Marilenei Preda Sânc este, fără îndoială, un laborator în care artista exersează, de mai bine de 40 de ani, starea de libertate. Pentru că, indiferent de conjunctură, artistul este, prin definiţie, un om liber.

(w882)

Marilena Preda Sânc exprimă în imagini un gând, un sentiment, o atitudine despre contextul în care există şi se manifestă. Este modul său de a fi artistă.

Cariera artistică înseamnă un parcurs lung, complex, cu multe sacrificii şi obstacole. Pentru noi, cei care am terminat facultatea în anii ’80, a fost dificil, de ce să nu recunoaştem. Erau puţine galerii, nu exista o piaţă de artă, publicul nu era informat despre noile tendinţe ce se manifestau în arta contemporană, încă din anii 1960 – 1970. Nu aveam acces la informaţii”

Dar, chiar şi în această atmosferă sumbră şi controlată, artiştii, criticii de artă, Uniunea Artiştilor Plastici - care deţinea sălile de expoziţii – organizau, peste tot în ţară, expoziţii ce au rămas ca reper pentru scena culturală românească. Amintesc marile expoziţii colective de la Sf. Gheorghe din 1981, Craiova - 1984, Baia Mare - 1987, Oradea şi sigur că mai sunt şi altele.

Apoi, aveau loc multe expoziţii de grup şi personale, tabere de creaţie, simpozioane de sculptură sau critică de artă. Era o viaţă foarte dinamică, dar restrânsă la nivel naţional. Deschiderea care s-a produs după 1990 a însemnat, în primul rând, libertate, putinţa de călători în scop documentar, contacte cu artiştii şi galeriile din străinătate, o presă de specialitate la îndemâna fiecăruia, integrarea noastră în acest flux în timp real, participarea la marile manifestări expoziţionale internaţionale, adică viaţa noastră ca artişti profesionişti”, a explicat artista Marilena Preda Sânc.

(w882)

Marilena Preda Sânc s-a dovedit a fi dintotdeauna o voce puternică şi singulară. Îndrăgostită de tehnica picturii în ulei, nu s-a dat în lături nici de la experimentele novatoare. Ea este recunoscută ca una dintre cele mai prolifice şi originale creatoare contemporane, un artist interdisciplinar care uzează nu doar de tehnicile tradiţionale, ci şi de arta video, instalaţii, performance-art, cărţi – obiect, mail art, colaj - în cele mai neaşteptate alăturări de materiale sau de intervenţia pe fotografie.

Aflată printre liderii generaţiei ’80: Marilena Preda Sânc este artistă vizuală şi profesoară la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă şi membră fondatoare a Asociaţiei Române a Femeilor de Artă. Premiile şi distincţiile cu care a fost recompensată de-a lungul carierei nu fac decât să confirme o performanţă şi o prezenţă semnificativă în expoziţiile şi simpozioanele de artă contemporană din România şi de peste hotare.

(w882) Marilena P

Fiecare artist îşi caută o identitate proprie. O tipologie a imaginii, un fel de a lucra. Este un proces care necesită mult timp, multe acumulări. Până găseşti ceea ce te reprezintă – cel puţin pentru mine – înseamnă mult exerciţiu. Eu am serializat multe dintre temele pe care le-am dezvoltat de-a lungul anilor, dar nu am rămas cantonată într-un singur mod de exprimare. Am simţit mereu nevoia să experimentez în mai multe moduri şi medii, pentru a nu cădea în monotonie şi repetitivitate. De exemplu, seria Body Art şi cărţile-obiect din anii ’80 au fost scenariile pentru performance-urile din 1993. Sau lucrări care au început de la un videoart – « The Globe» (Globul) - s-a continuat ulterior cu o serie de obiecte cu titlul «Globalizare»”, a explicat artista.

Încă din studenţie, când tradiţionalismul, de bună factură de altfel, era singura direcţie de studiu şi de cercetare, Marilena Preda Sânc a exersat şi experimentat. „Primele experimente le-am încercat chiar asupra propriului corp. Fotografii peste care interveneam în diferite feluri. Era prin 1983 când nu se puteau expune nuduri pe simeze. Apoi, am început colajele - prin 1986-87, cărţile – obiect din 1981 – 82, mail-art. Iar primele încercări video datează de prin 1992, cu o cameră video şi cu televizorul de la mine de acasă. Făceam proiecţii şi intervenţii pe propriul corp. Iar în 1993 am realizat primul filmuleţ. Colaborarea cu FAV (Fundaţia Arte Vizuale), ucenicia cu Vivi Drăgan, colaborarea cu Eugen Ciocan sau Alexandru Solomon au însemnat foarte mult. Mă interesau efectele cinematografice, dar în spiritul unei picturalităţi a cadrului. Apoi, performance-urile filmate deveneau o operă în sine. Am colaborat cu mulţi coregrafi şi tineri dansatori minunaţi. Toţi eram foarte entuziasmaţi”.

(w882) Marilena P

Şi, chiar dacă acele căutări erau mai puţin acceptate sau înţelese atunci de critici sau de colegi, ea a perseverat. „Mi-a plăcut mereu să trec dintr-un mediu în altul pentru o anumită temă, ca să văd cum pot s-o dezvolt, dacă devine mai consistentă ca mesaj sau cum evoluează mesajul în sine”.

Mediile artistice atât de variate pe care le foloseşte în marile cicluri de lucrări şi pe care le reia, iar şi iar, de fiecare dată altfel, sunt „materie şi vehicul al comunicării, spaţiu locuit de mesaj, un demers artistic coerent şi continuu, o provocare, o introspecţie sinceră a propriei fiinţe, un dialog subtil cu ceilalţi, o poziţie revendicativă faţă de societate, un activism asumat şi responsabil faţă de mediu”.

(w882) Marilena P

Lucrează atât figurativ, cât şi nonfigurativ, în desen, pictură, tehnici fotografice şi mixte. Influenţată de postmodernism şi de libertatea pe care i-o conferă artistului contemporan tradiţia şi construcţia/deconstrucţia imaginii, şi-a îndreptat atenţia spre conceptualitate. A continuat mereu să sondeze principalele teme ce au preocupat-o dintotdeauna: natura, peisajul urban, spaţiul cosmic, eco-art, corpul uman. Toate reflectă un tip foarte personal de raportare la atitudinea şi implicarea pe care trebuie s-o aibă artistul astăzi, poate mai mult ca altădată, în problemele ce împovărează societatea contemporană: „Cred că artistul are această capacitate de a reflecta realitatea. La mine coexistă starea de solitudine/introspecţie cu cea de implicare/reacţie la ce se întâmplă în jurul meu”.

Criticul şi istoricul de artă Alexandra Titu făcea o observaţie de o dureroasă actualitate asupra percepţiilor pe care Marilena Preda Sânc le avea asupra crizei profunde în care ne aflăm şi a consecinţelor nebănuite pentru viitor, în calitate de artistă-militantă. Seria de lucrări „Remaping the world” reflectă „comentariul asupra stării de criză politică, degenerată în conflict armat în Balcani, ca şi răspândirea conflictelor armate. Acestea generează o impresionantă serie de reprezentări ale globului terestru agresate cu violenţă. Transpunerea unor porţiuni ale planiglobului pe obiecte ale inventarului domestic tradiţional indică perspectiva feministă a seriei de reprezentări, care sunt investite cu acest mesaj neliniştitor al destabilizării cotidianului pacific, normal”.

Seriile de mare întindere – unele datând chiar de la debutul său, cuprind preocupări relevante pentru etapele cercetării şi experimentelor plastice, dar şi pentru convingerile sale ecologiste şi feministe, la care s-a racordat, în primă fază, instinctiv, iar, după anii ’90, până astăzi, cu conştiinţa că face parte dintr-o mare comunitate artistică şi civică.

Cicluri precum „Module - Reconfigurări de piesaj”, începute încă din anii ’80, în care reinventează şi remodelează o imagine a lumii văzute; „Peisajul urban” - o proiecţie reprezentativă a spaţiului de locuire; „Cosmice. Tectonice” - ce pun faţă în faţă teritoriile necunoscute, o magie a descoperii, a transformării, a trecerii şi a lumilor alternative; „Eco-Art. Corp. Natură” - în care intervenţia asupra propriei persoane deconspiră militantismul feminist – se află într-o conexiune ce conferă discursului său plastic unitate de concepţie şi coerenţă de expresie.

Acum, Marilena Preda Sânc îşi descoperă noi valenţe ce corespund cu atât mai mult noilor media. Şi-a diversificat gama de opţiuni cu editarea de imagine pentru filme de autor, cu impact vizual şi de mesaj, cu inserţii din realitate şi comentarii, perseverând în egală măsură în tematica ce a consacrat-o. Ediția Biografii necesare dedicată Marilenei Preda Sânc s-a difuzat sâmbătă, 10 august, de la ora, 17.30, la TVR 2.

Realizator și producător Ileana Ploscaru Panait

 

 

 
”Se spune că oamenilor li s-au dat cuvintele ca să-și ascundă gândurile, mie mi s-au dat cuvintele ca să nu mi le ascund”

Este filosof, scriitor şi eminescolog. A publicat cea mai mare carte de poeme care s-a scris vreodată în lume. Mihaela Olaru vă invită să ...

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

Televiziunea Română, premii la Gala Radar de Media

publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2024

În fiecare an, Gala Premiilor Radar de Media celebrează profesioniştii din media prin intermediul voturilor cititorilor publicaţiei. Printre ...

Istorii de bun gust: Marile familii

Istorii de bun gust: Marile familii

publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2024

În ultimele sute de ani, câteva familii au condus România. Au fost elita aristocratică a țării. Strămoșii lor bogați, culți, rafinați, școliți ...