RECOMANDARI
Toamnă pe strada Biserica Amzei. Nici nu ne gândeam că multe dintre culorile acestea prăfos aurii sau siluetele arborilor aflaţi în plină dezgolire de frunze, chiar miresmele de pâine caldă venite dinspre o brutărie celebră din piaţa din apropiere aveam să le regăsim într-o formă sublimată în pânzele şi desenele Marianei Cîmpeanu.
Amfitrion: Ileana Ploscaru Panait – artist vizual şi realizator TV
Invitat: Mariana Cîmpeanu – pictor şi desenator, profesor universitar, preşedinte şi co-fondator al Fundaţiei ’’Catharsis Art’’
Am făcut mai întâi un popas în centrul atât de aglomerat de la Piaţa Romană, într-o vilă interbelică ce este de multă vreme o galerie de prestigiu. Aici ne aştepta prietena noastră care tocmai punea la vedere două tomuri groase de desene, ilustraţii de fapt ale unui volum de versuri apărut de curând. Şi, cum timpul nu aşteaptă, ne-am concentrat asupra lucrărilor expuse pe simeze pentru a avea răgazul de a poposi cât de curând şi la atelier.
Ileana Ploscaru Panait: Ordinea exemplară din atelierul tău reflectă o anume stare de spirit pe care o cultivi pentru a avea o minte limpede când te apuci de lucru. E un ritual impus?
Mariana Cîmpeanu: Ordinea şi curăţenia mi le-a impus mama încă din copilărie. Înainte de orice, mama făcea curăţenie în casă. Totul trebuia să strălucească. Asta imprima respect şi armonie. Şi nu se abătea de la acest principiu. Dar, ca să mă întorc la atelier, îmi doresc ordinea asta pentru că altfel nu pot lucra. Nu pot intra într-un spaţiu răvăşit şi să încep ceva nou. M-ar bulversa. Aşa mă echilibrez eu. Iar înainte de a mă apuca de lucru, rostesc o rugăciune ca să-mi pun în armonie sufletul cu ceea ce urmează să aştern pe pânză. Este în firea lucrurilor!
Ileana Ploscaru Panait: Este o disciplină interioră pe care ţi-ai cultivat-o?
Mariana Cîmpeanu: Cred că e mai mult decât atât. Este o concepţie de viaţă. Nu las nimic la voia întâmplării. Nici măcar o tuşă de penel, un desen sau temele pentru studenţii mei. Totul trebuie să fie foarte clar.
Încă din anii studenţiei, Mariana Cîmpeanu a fost atrasă de cercetare. În afară de studiul picturii şi al desenului cu profesorul şi pictorul Teodor Moraru sau de doctoratul în arte vizuale susţinut la Timişoara cu criticii şi istoricii de artă Constantin Prut şi Alexandra Titu, ea şi-a definit de timpuriu o arie de preocupări ce avea să nu o mai părăsească niciodată. ’’A fi pictor înseamnă să trăieşti ca un artist. În fiecare zi, toate drumurile mele duc la atelier, indiferent de ce aş face’’, mărturiseşte ea.
Căutările sale ca identitate plastică au trecut prin mai multe faze. De la un non-figurativ gestual, îmbogăţit prin colaje, tehnici mixte, experimente cu texturi şi materiale diverse a trecut la un figurativism simbolic, exprimat prin filtrul unei naraţiuni cu multiple înţelesuri. În viziunea sa, a fost o etapă necesară de înţelegere a formelor şi a conceptelor dar care, în sine, nu putea conduce, către un mesaj sau o problematică cuprinzătoare.
Ileana Ploscaru Panait: Te preocupă cum receptează publicul arta ta? Subiectele pe care le abordezi?
Mariana Cîmpeanu: Sigur că da. Vezi, în perioada mea non-figurativă simţeam că tot ce fac îmi serveşte doar mie. Îmi plăceau texturile, colajele, straturile de culoare, tuşa liberă dar, curând am înţeles că cei care vin să vadă ce fac nu pleacă cu ceva important. Erau exerciţii pentru propria mea satisfacţie plastică, şi atât. Nu reneg acea perioadă dar, la un moment dat am pus punct acelor experimente formale.
Ileana Ploscaru Panait: Şi care a fost alternativa?
Mariana Cîmpeanu: M-am întors spre un figurativism simbolic prin care îmi doresc să descopăr şi să reformulez formele sacre şi arhaice. Doresc să le aduc în prim plan acum, în timpurile noastre. Nu s-a pierdut nimic. Nu s-a fracţionat nimic. Ele sunt acolo. Şi tradiţiile noastre, şi cultura populară, şi credinţa creştină. Artiştii de astăzi creează de fapt tradiţiile copiilor noştri. Avem o mare responsabilitate.
Ileana Ploscaru Panait: Speri ca cei care vin după noi, cei tineri, se vor mai întoarce în ograda bunicii? Vor mai şti cum s-o facă? Nu suntem cumva utopici? Noi privim locurile acelea prin prisma trecutului, a poveştilor, a cărţilor, a celor câtorva muzee care păstrează această zestre. Nu este un Paradis pierdut?
Mariana Cîmpeanu: Cum poţi să crezi asta?
Ileana Ploscaru Panait: Eu nu cred. Te întreb.
Mariana Cîmpeanu: Paradisul nu vine nici din arhitectura ţărănească, nici din obiecte frumoase. El vine din modul în care trăiau bunicii şi strămoşii noştri. Din credinţă şi rost. Din familie. Din valorile ei. Din liniştea şi echilibrul care făceau posibilă rostuirea vieţii în toate etapele ei
Ileana Ploscaru Panait: Vorbeai despre rătăcire şi regăsire. Tu ai găsit drumul?
Mariana Cîmpeanu: În fiecare zi merg pe drumul ăsta. Da! Clar! Este regăsirea lui Hristos. Şi doresc, sper, mă străduiesc ca toate aceste lucruri despre care ţi-am vorbit să le pot pune în lucrările mele, iar cei care le privesc să le simtă şi să le trăiască.
Centrul de interes al Marianei Cîmpeanu s-a îndreptat spre tradiţia populară şi spiritualitatea ortodoxă pe care le consideră valorile supreme. Satul românesc, cu obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, cu cântecele şi jocurile lui, cu rosturile anotimpurilor, costumul popular purtător de simboluri ancestrale, ritmul şi rostul vieţuirii, ca şi incantaţia mistică a rugăciunii, obiectele umile din gospodărie sau cele de cult, icoanele, arhitectura bisericii şi a casei ţărăneşti, meseriile legate de lucratul pământului sau de facerea pâinii, culesul roadelor pământului – toate – sunt purtătoare de semnificaţii mistice ale căror sensuri merită să fie decriptate prin sensul cel mai nobil al artei.
Să nu ne aşteptăm însă să fim martorii unui descriptivism fără fond. Pentru că Mariana Cîmpeanu a găsit acele mijloace plastice cu care ridică la rang se simbol pomul vieţii, pâinea cea de toate zilele, soarele, apa, drumul, elementele decorative ieşite din barda meşterilor lemnari ce împodobeau atât de minunat - fără a fi cu nimic încărcat - pridvorul casei sau al bisericii, crucea ca semn al credinţei stăruitoare suită nu doar pe turla bisericii dar şi pe coama casei sau pe poarta gospodăriei.
Ileana Ploscaru Panait: Ai în atelier câteva lucrări din diferite perioade de creaţie.
Mariana Cîmpeanu: Da. Le-am păstrat pentru că mă implică emoţional. Uite cele cu scune ţărăneşti. Am fost la Muzeul Ţăranului Român şi le-am văzut acolo. Dar, aparent, le-am compus ca pe nişte naturi statice. Am avut o perioadă în care am studiat structurile mai ales cele legate de lemn. Şi am descoperit un ciclu al vieţii care se leagă clar de dialogul cu divinitatea.
Ileana Ploscaru Panait: Alături este o lucrare de mari dimensiuni în centrul căreia este pictată destul de realist o pâine, de fapt, o ofrandă, în acelaşi timp, hrană şi Împărtăşanie.
Mariana Cîmpeanu: Sigur. Vorbim despre aceleaşi implicaţii. Ca şi la ’’Pomul vieţii’’. Chiar am scris despre asta. E lumea de la începuturi. Lumea Necreată care a luat forma vasului alb din care crește vlăstarul, ce are şapte ramuri la capătul cărora se află șapte ferestre, în cele șapte culori ale curcubeului. Şi, în fiecare fereastră se află şapte daruri care amintesc de apropierea faţă de Dumnezeu: Crucea, Sfânta Evanghelie, cheia, peștele, scara, sfoara, ancora. Ele sunt simboluri care intermediază dialogul dintre om și divinitate.
Artista se exprimă prin acorduri cromatice rafinate, fără nicio violentare vizuală, forme stilizate cu o înţelegere şi o sensibilitate aparte, o invitaţie la o parcurgere lentă şi măsurată, ce induce o stare de linişte şi o reverie ce se revarsă din conştiinţa colectivă a unei moşteniri trainice ce nu şi-a pierdut actualitatea ca în atâtea alte locuri din lume. Este o revenire necesară la valorile artei populare şi la trăirea religioasă – un nesecat izvor de inspiraţie – pe care Mariana Cîmpeanu ştie cum să-l transforme şi să-l valorizeze în spirit contemporan, fără a-l altera, adăugându-i în schimb semnificaţii personale care o preocupă de multe decenii.
Iar strădania nu s-a încheiat ci, dimpotrivă, pentru că prin ciclurile mari de lucrări, prin temele şi subiectele care revin mereu, într-o formă înnoită, cu forţă şi convingere, Mariana Cîmpeanu rămâne la fel de provocatoare în exersarea lucrurilor simple: nevoia de echilibru, frumuseţe, bună măsură. O pendulare continuă între sacru şi profan, între rătăcire şi regăsire şi a cărui singur ax stabil rămâne prezența lui Dumnezeu ’’în toate cele’’.
De aici putem porni în căutarea pictoriţei Mariana Cîmpeanu ce păstrează în resorturile sale cele mai intime exemplul de viaţă şi de creaţie al ţăranului român, închinător lui Dumnezeu şi, tocmai de aceea, biruitor prin traiul lui simplu, pasul măsurat ce a luat istoria la pas, zi după zi, fără a-i lipsi simţul luminii şi al eternităţii.
Mariana Cîmpeanu este în egală măsură un pedagog dăruit, profesor, preşedinte şi fondator al Fundaţiei Catharsis Art, o artistă implicată nu doar în viaţa breslei – este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din anul 2000 ci şi al societăţii, iniţiatoare de proiecte culturale, educaţionale, de voluntariat şi de terapie prin artă. Pentru meritele sale, în 2022 a fost desemnată membru asociat la Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Cele peste 20 de expoziţii personale, participările la manifestările expoziţionale colective, bienale, concursuri şi simpozioane în ţară şi în străinătate, taberele de creaţie, premiile, colaborările cele mai diverse, activitatea pedagogică, conferinţele, articolele, completează o carte de vizită demnă de a fi reţinută.
Ileana Ploscaru Panait: Acum, când ai închis şi expoziţia care a fost una dintre cele mai vizitate de la Galeria Romană şi ai adus lucrările înapoi te-aş întreba: Ce vei face mâine când vei deschide uşa atelierului?
Mariana Cîmpeanu: Să ştii că sunt foarte mulţumită. Am vândut multe dintre tablouri. Sunt gata să încep altele. Chiar mi-am făcut câteva planuri. Ce voi face mâine? Cu siguranţă rămân creştin ortodoxă. Cu siguranţă voi picta. Cu siguranţă voi respecta mai departe tradiţia şi... cu siguranţă voi căuta să dăruiesc din sufletul şi din arta mea celorlalţi.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait
Realizator şi producător
Foto credit: Ileana Ploscaru Panait
