loader
Foto

Limba română, credința și tradițiile românești prețuite peste ocean (II)

Un grup de români din Connecticut, hotărâți să mențină vie cultura și tradițiile românești peste ocean, au înființat organizatia non-profit Românul Corp în 2011. Activitățile desfășurate de această organizație îi ajută pe copiii românilor născuți pe tărâm american să își cunoască mai bine originile.

 

Dragoș și Antonia Hau, alături de Mirela Panaitișor continuă să prezinte, în a doua parte a materialului dedicat păstrării limbii și tradițiilor românești peste ocean, inițiative ale lor pentru cultivarea iubirii originilor românești în sufletele copiilor români născuți pe meleaguri americane.

***

Organizați activități filantropice, de caritate? Cum îi implicați pe copii în asemenea demersuri pentru a-i face să conștientizeze ca sunt români la origini, evident, ținând seama de fiecare etapă de vârstă?

Dragoș: Activitatea filantropică este parte din misiunea Românul. În mod tradiţional organizăm două campanii de strângere de fonduri de Paşti şi de Craciun.

De obicei, fiecare campanie are un scop clar de ajuta o anumită persoană sau familie aflată în dificultate sau pentru a dona pentru o cauză precisă în folosul comunităţii româno-americane.

În societatea americană filantropia și voluntariatul sunt încurajate de la vârste fragede. Dar copiii și tinerii învață generozitatea în primul rând din familie prin exemplul părinților. De aceea, de Crăciun ne place să folosim ca motto pentru campaniile filantropice versul din colind: “Dar nu uita, când ești voios, române să fii bun!”

În plus, avem un fond de urgenţă pentru a ajuta persoane în situaţii de criză, care au nevoie de ajutor imediat. Campaniile se pot vedea pe pagina organizației Românul Corp.

(w882) Familia Ha

Dragoș și Antonia Hău împreună cu copiii lor, în Meriden - CT, la cursuri de limba română - 1 Iunie 2022

Cum vă implicați proprii copii în conservarea valorilor culturale și spirituale românești peste ocean?

Antonia: Exemplul personal este cel mai important în formarea conștiinței de apartenență la țară de origine. Copiii noștri sunt alături de noi la fiecare eveniment și ajută de la programarea evenimentelor, la organizarea spațiului, până și la curățenia finală de după eveniment.

Călătoriile în România și interacțiunea cu rudele îi ajută să înțeleagă de unde vin. Doi din copiii mei au învățat să cânte la fluier și la nai, instrumente aduse din țară, la care cântă în orchestra școlii. Au cântat la evenimente în comunitate.

(w882) nai

La evenimente speciale copiii știu că este frumos să ne îmbrăcăm cu cămășile tradiționale românești ce impun o anume prestanță și exprimă imaginea noastră lăuntrică, fără, însă, a epata în vreun fel. Ne mândrim cu portul popular la festivaluri internaționale care au loc în Connecticut, unde facem România prezentă.

Dragoș: Un alt lucru important e încurajarea participării tinerilor din comunitate la Romanian American National Heritage Award. Nu este o activitate inițiată de Românul, dar este una pe care o sprijinim din toată inima împreună cu organizațiile partenere din FORA. Anual, sunt oferite premii tinerilor liceeni de origine română din SUA prin care li se recunoaște contribuția personală în serviciul comunității locale sau în proiecte derulate în România. Până acum, 4 tineri din Connecticut au primit acest premiu pe baza recomandării organizației Românul.

Proiectul Via Transilvanica sperăm să trezească interesul tinerilor din SUA de a cunoaște România la pas pe un traseu creat de partenerii noștri care au avut un turneu în Connecticut pentru promovarea acestui proiect și strângerea de fonduri în SUA. Unii dintre noi au călătorit deja pe segmente ale Drumului Care Unește sau au sponsorizat activitățile inițiatorilor proiectului Via Transilvanica.

Mirela: Când copiii noștri au devenit destul de mari pentru a putea înțelege trecutul familiei noastre, am început să le povestim despre: istorie, revoluție, comunism, libertate, azil politic, imigrare, dor de familie, prieteni, tărâmuri natale.

I-am expus muzicii românești în preajma sărbătorilor și nu numai, imnului național al României, poveștilor lui Ion Creangă, rugăciunilor precum Tatăl Nostru și bucătăriei tradiționale românești.

Un mare impact au avut călătoriile în România prin care copiii au avut o șansa reală să vorbească și să se conecteze cu originile lor.

Cu timpul, copiii noștri au cerut să se implice activ în acțiunile comunității, învățând să intoneze “Deșteaptă-te Române” de Ziua Națională a României, să danseze hora reprezentând România la festivalul multicultural din CT ori să contribuie cu eseuri consistente la Consulatul Onorific al României în CT pe teme precum: “Visa Waver” și “Burse de studii pentru studenții români pe teritoriul US”.

(w882) antonia dr

Mirela Panaitișor, Antonia și Dragoș Hău alături de copii la celebrarea zilei de 1 Decembrie 2019 în sala de evenimente a Bisericii Ucrainene din New Haven

Cum integrați biserica românească de peste Ocean, dar și cea din România în demersurile voastre de conservare a limbii și tradițiilor românești în rândul copiilor născuți în America?

Dragoș: Biserica este importantă pentru mulți dintre români. Biserica nu are nevoie să fie integrată în ce facem la Românul, pentru că ne precede și va exista și după noi.

De fapt, organizația non-profit Românul Corp a fost înființată în 2011 de români, membri ai bisericii care astăzi formează parohia cu hramul Sfinților Martiri Brâncoveni, care în curând se va muta în noua proprietate a parohiei din Shelton CT. Biserica aceasta este singura cu acest hram din SUA, aflată canonic sub Patriarhia Română, prin Mitropolia Ortodoxă a celor două Americi.

După modelul folosit, de exemplu, de comunitatea greacă, s-a dorit, prin organizația Românul Corp, crearea unei entități culturale complementare bisericii. Oricine poate fi membru în ambele locuri.

Există două biserici ortodoxe în Connecticut (a doua fiind în Manchester, CT) în care slujbele se fac predominant în limba română, hrănind spiritual sufletele românilor aflați departe de țara de origine. La Sfinții Brâncoveni, tinerii care participă la slujbe și mai ales cei care ajută la sfântul altar aud și învață rugăciunile în limba română la fel ca rudele lor din țară.

Bisericile organizează propriile festivaluri și hramuri în care se contopesc tradițiile, muzica, cultura și arta culinară românească, iar noi sprijinim aceste demersuri.

Care sunt satisfacțiile voastre ca urmare a acestor proiecte?

DragoșSatisfacţiile noastre nu sunt de ordin material, noi știm că este mai fericit omul care dă decât omul care ia. Poți înșelege asta când faci ceva pentru aproapele tău fără să aştepţi ceva în schimb.

Antonia: O satisfacţie majoră legată de Școala Românul este atunci când un părinte ne spune spontan cum copilul său, care a luat lecţii de limba română online, a început să vorbească limba mai mult, să comunice cu rudele, să scrie și să fie interesat de România. Mărturisiri de acest fel pot fi văzute, ca feedback, în secțiunea What People Say de pe site-ul şcolii.

Ce vă propuneți să faceți nou pentru limba și cultura română peste ocean?

Dragoș: După experiența primilor 3 ani de școală, vrem să atingem un nou nivel al școlii care să permită elevilor obținerea unui certificat lingvistic - bilingv.

Prin lecțiile de limbă română, oferim elevilor posibilitatea de a da un test de limbă pentru a obţine Certificatul de Biliterat (Seal of biliteracy), oferit de statul Connecticut. Lucrăm intens în această direcție.

Fiecare stat american oferă acest certificat pentru orice limbă deoarece SUA recunoaște că cetățenii americani sunt multinaționali și încurajează multiculturalismul, în spiritul „e pluribus unum”, conform motto-ului aflat pe Marele Sigiliu al Statelor Unite.

Acest certificat ajută elevii de liceu atunci când aplică la facultate, oferindu-le un avantaj multicultural. Şi îi motivează să se conecteze mai bine cu originile lor.

Pregătim și formarea, în cadrul Românul Corp, a unui grup de tineri cu vârste peste 14 ani, liceeni și studenți, pe care îi încurajăm să se cunoască, să vorbească românește și să organizeze activități relevante în comunitate, în parteneriat cu alți tineri din România.

Construim o nouă punte de comunicare cu țara de origine. Avem deja o serie de propuneri frumoase: organizarea unei biblioteci de carte în limba română, a unui club de carte, a unor seri de filme românești, participarea la tabere tematice în SUA și în România.

(w882) Dragos Con

Instantaneu de la Spectacolul Fetelor de la Botoșani din sala Bisericii Ucrainene: Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut, Iuliana Roată și Dragoș Hău, alături de artiști de muzică populară

Ce mesaj aveți pentru românii de acasă, mai ales pentru tinerii aflați la început de carieră, viață, la început de drum din punctul de vedere al educației și gustului pentru bine și frumos?

Antonia: Binele și frumosul presupun educație. Nu ne naștem cu principii și valori. Acestea se dobândesc în familie și comunitatea lărgită. Cei 7 ani de acasă sunt importanți, dar nu suficienți. Atenție la influența grupului și mediului online, acestea aduc avantaje și dezavantaje. Non-valorile se propagă mai repede și cu mai multă forță.

Unii tineri nu mai sunt doar produsul familiei și al școlii, ci sunt expuși unei lumi diverse. E important să fie atenți la alegerile pe care le fac și care le pot influența definitoriu o viitoare carieră profesională. Munca, studiul, iubirea față de aproapele, credința în Dumnezeu sunt principii sănătoase ce pot ghida un tânăr aflat la început de drum profesional.

(w882) Mirela

Iuliana Roată, membru al comunității de români din Connecticut, alături de alți români la sărbătorirea Centenarului Unirii, 1 Decembrie 2018

MirelaSchimbarea începe cu noi înșine! Viitorul depinde de ce face fiecare din noi. Fiți responsabili, dragi tineri, valorificați timpul în folosul vostru, dar nu uitați nici de comunitatea din care faceți parte!

Dragoș: Tinerii trebuie să experimenteze voluntariatul, să facă din când în când ceva, nu pentru folos personal imediat sau pentru un câştig material! Să lucreze pentru alţii, pentru o idee şi pentru un bine fără a aștepta nimic în schimb. Asemenea experiențe te construiesc ca om!

***

Alese mulțumiri românilor Mirela Panaitișor, Dragoș și Antonia Hau pentru împărtășirea experiențelor și trăirilor lor prin implicarea în proiecte ce fac să dăinuie limba și tradițiile strămoșilor lor peste ocean! Mult succes în promovarea culturii și spiritualității românești și de acum înainte!

***

Interviu realizat de Maria Grăjdan

 
Campania Televiziunii Române - „Împreună facem bine!” continuă

· Un număr impresionant de telespectatori şi companii au răspuns pozitiv apelului Televiziunii Publice şi au făcut donaţii considerabile în bani ...

TVR și cele mai mari ONG-uri din România, alături de sinistrați

Puterea de mobilizare a românilor în fața crizei cu care se confruntă sinistrații din județul Galați demonstrează că solidaritatea și empatia ...

Lucian Pîrvoiu: „Aceste tărâmuri sunt nişte tărâmuri magice şi înfricoşătoare, în acelaşi timp”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...