RECOMANDARI
Este una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă. Ştirile şi interviurile sale cu personalităţi româneşti de marcă sunt o punte peste timp prin care noi am aflat despre suferinţele, onoarea şi demnitatea martirilor politici din perioada comunistă.
După aproape 20 de ani de radio, întâi ca freelancer, colaborator extern, ulterior ca redactor la ştiri la programul politic şi apoi autor de programe, revine după Revoluţie în România. A avut bucuria să fie unul dintre apropiaţii lui Corneliu Coposu. După moartea Seniorului a primit în grijă manuscrisele sale din anii ’30.
Puteți parcurge în cele ce urmează câteva fragmente din acest interviu:
…Privesc în urmă la copilăria mea ca la un Rai, când bunicii, unchii, mătușile erau încă în viață, nu erau în fotografiile înrămate, de pe pereți. Domnea o acceptare, o bunăvoință, o stare de bunătate între membrii familiei mele, dar și cu prietenii, cu vecinii.
…Înainte de școala primară…fusesem prevenită de tatăl meu că trebuie să mă feresc de anumiți oameni care îmi pun întrebări, oamenii indiscreți. La un moment dat, în absența părinților, au venit acasă niște oameni îmbrăcați în haine negre, de piele, care mă întrebau pe mine copil de 5 ani cine vine în casă, despre ce vorbesc părinții, despre ce vorbesc musafirii. Din cauză că ei tot continuau să vină, tatăl meu a închis micul magazin pe care îl avea, un magazin de delicatese, ne-am făcut bagajele și am plecat la Bicaz, pentru că tata ştia că acolo la Hidrocentrală sunt locuri de muncă. După o călătorie cu trenul, ne-am trezit într-o gară mică. Am ajuns într-o casă țărănească cu pământ pe jos și acolo am stat mult timp.
….În fața barăcilor era un deal și pe dealul acela era portretul lui Stalin. Sub el erau traforate “Liber Stalin”. Într-o dimineață friguroasă, când mergeam la grădiniță de mână cu tata, am văzut că portretul lui Stalin era drapat în negru, iar tata mi-a spus: “Parcă îi stă mai bine în negru”. Când am ajuns la grădiniță, primul lucru pe care i l-am spus educatoarei a fost: “Tata a zis că parcă îi stă mai bine lui Stalin în doliu”. Educatoarea nu a spus nimic atunci, dar când a venit tata să mă ia i-a zis: “ domnule Alexandrescu, fiți atent ce vorbiți în fața copilului!”. Am mâncat o papară, dar mai rău de atât mi-a fost ciudă pe mine că fusesem în stare să divulg ce spusese tata.
…Nu erau multe libertățile de care ne bucuram atunci. Puteam să mergem la spectacole, la un concert, la Operă, dar eram obligate să purtăm număr matricol la mână, nu aveam voie să purtăm minijup și băieții nu aveau voie să aibă părul lung.Uneori erau ridicați de pe stradă de Miliție dacă aveau plete. Libertate de mișcare, nici vorbă, până la 29 de ani când am plecat din țară am am ieșit doar jumătate de zi în Bulgaria, cu o excursie cu autocarul, cu aprobarea lui Ion Iliescu, care era șeful UTC-ului și venise la Costinești.
…M-am angajat la Biblioteca Centrală de Stat, la Serviciu de Schimb Internațional, la secția engleză. Acolo l-am cunoscut pe şeful secției, un om minunat…era dintr-o familie de ruși albi care se refugiaseră în România după cedarea Basarabiei. Era un erudit, un om care avea curajul să ne povestească și să fie deschis cu noi…după un timp a fost cumpărat de fratele lui care se afla în Belgia. Atunci am aflat că există această posibilitate şi când socrii mei au emigrat în Germania, după un timp, au reușit să ne cumpere și pe noi, pe mine și pe soțul meu, contra a 17.000 de mărci germane…așa am ajuns în Germania. Un sentiment de uimire, telefoanele nu mai erau ascultate, scrisorile nu erau deschise, se simțea libertatea.
…Eu am ascultat Vocea Americii și Europa Liberă încă din copilărie, fiindcă părinții mei ascultau, dar nu mi-am imaginat că voi lucra acolo.
…L-am cunoscut pe Ion Ioanid şi a fost ideea lui să mă aducă la radio, să mă prezinte lui Noël Bernard…i-am spus că eram o veche ascultătoare și că aș vrea să lucrez în Redacție. Imediat a luat o foaie cu un text englezesc, mi-a dat să traduc şi am tradus. A zis: “Bine, pot să te angajez freelancer, însă, deocamdată nu am un post liber. Până când o să se elibereze primul post, poți să traduci articolul zilei și vei face ucenicie la Ştiri”. Asta am și făcut. El asculta toate buletinele de știri, chiar şi când era acasă. Era un ziarist exemplar, era foarte exigent, întâi cu el și apoi cu ceilalți. Cât am lucrat acolo, pot să spun că nimeni nu l-a egalat în profesie.
…ca și colegii mei, am avut întotdeauna sentimentul că sunt alături, că nu am plecat din țară, că sunt împreună cu cei care ne ascultă. De fapt, cea mai frumoasă definiție pe care am auzit-o după ‘90, după ce m-am întors în țară, a fost de la un inginer în vârstă de 90 de ani, care ne-a mulțumit, iar împreună cu soțul meu care a fost crainic la Europa Liberă, sub numele de Constantin Mănciulescu…acest domn Sabatini mi-a spus: “Europa Liberă a fost balonul de oxigen care ne-a ajutat să ne păstrăm poziția vertical”.
…Pacepa a scris în cartea lui, “Orizonturi Roșii”, că Ceaușescu dăduse dispoziție să fie eliminat Noël Bernard. Metoda de eliminare era, după cum afirmă Pacepa, iradierea printr-un dispozitiv mobil. S-a bănuit că lui Bernard i-au instalat un dispozitiv în scaun.
…Nu mi-a fost teamă, deși era clar că ne urmăreau. De multe ori vedeam pe fereastră că în fața casei era o mașină în care stătea cineva care citea ziarul, ori în Germania oamenii nu aveau timp să citească ziarul în mașină. Apoi îi vedeam coborând din mașină și aveau pantaloni evazați, erau defazați din punct de vedere al modei, acolo nu mai erau pantaloni evazați. Primeam și scrisori de amenințare, eu mai puțin mai, mai mult colegii de la Actualitatea Românească şi directorul.
...Am cunoscut multe personalități, oameni care veneau din România să dea interviuri şi nu se temeau. Nu aveau toți curajul să treacă pe la Radio. Am avut norocul să-l cunosc pe Regele Mihai. I-am cunoscut pe Vintilă Horia, pe Prințesa Ileana, care a venit și a dat un interviu în timp ce era director la Georgescu, pe Părintele Galeriu, pe Corneliu Coposu...A fost prima personalitate care m-a interesat să o cunosc în 1990, când m-am întors în România, după 15 ani de absență.
...Am venit în primăvara lui ‘90, era plină Piața Universității şi de acolo m-am dus direct acasă la domnul Coposu. M-au întâmpinat surorile lui, iar când le-am spus cine sunt, m-au îmbrățișat şi aşa ne-am împrietenit...Mi-a acordat primul interviu care s-a transmis la Radio, iar după aceea am înregistrat cu dânsul cartea interviu…îl întrebam mereu: “De ce nu vă scrieți memoriile?”, iar el îmi răspundea: “Nu am timp! Am activitatea la PNŢ, când să-mi scriu și memoriile? Dar am să ți le las ţie pentru că ştiu că nu o să schimbi nimic.”.
…este singura carte care s-a salvat după ce a fost arestat în 1947. A avut prezența de spirit să pună într-o valiză toate documentele, notele, manuscrisul pe care le pregătise pentru volumul ”Istoria unui tribun”, biografia lui Iuliu Maniu. Erau acolo însemnări zilnice, pentru că domnul Corneliu Coposu a fost secretarul particular al lui Iuliu Maniu. Acea valiză a stat 40 de ani la un prieten care a trimis-o la Constanța, a fost ascunsă într-un coteț al porcului, nu a fost găsită niciodată. Domnul Coposu mi-a spus despre această valiză cu documente la München și chiar și-a exprimat regretul că nu a început mai demult să reconstituie acest Jurnal cu mine. După dispariția dânsului, am lucrat câțiva ani la acele documente care au devenit o carte.
...în decembrie 1989, eram la München, la Postul de Radio. Am difuzat 12 ore despre ce se întâmplă în România, însă nu aveam toate informațiile. A fost un moment de răscruce și dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat despre așa-zisa Revoluție, importante sunt drepturile care au fost cucerite și faptul că tinerii pot fi liberi acum, pot avea informații necenzurate.
***
Foto credit: arhiva emisiunii ”Portret de excelență” - Raluca Amzăr
Echipa emisiunii:
Moderator Mihaela Olaru
Documentarist Giorgiana Şuşurincă - Enache
Jurnalişti Laris Anemarie Bobangă, Roxana Ghiţulescu
Producător Raluca Amzăr
***
https://www.facebook.com/TVRCultural
https://www.tvrplus.ro/live/tvr-cultural
