loader
Foto

Întâlnire cu TVR la Târgul de Carte Gaudeamus

RECOMANDARI

Continuăm tradiţia emisiunilor şi evenimentelor speciale de la Gaudeamus. În perioada 4-8 decembrie, Televiziunea Română se va afla în mijlocul publicului său, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2024, unde a pregătit un eveniment special în studioul amplasat în incinta pavilionului expozițional.

 

Și în acest an, TVR CULTURAL a pregătit telespectatorilor săi transmisiuni în direct, interviuri cu scriitori și editori importanți, dar și informații despre cele mai recente titluri. Jurnaliştii Mirela Nagâţ, Nadine Vlădescu şi Marius Constantinescu vor realiza EDIŢII SPECIALE GAUDEAMUS 2024, după următorul program: miercuri şi joi, 4-5 decembrie, de la ora 18:00-20:00, vineri, 6 decembrie de la 17:30-19:00, sâmbătă de la ora 14:00-15:00 şi duminică 8 decembrie, de la ora 12:00-13:00.

„Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu cartea și cu toți cei care o scriu, o citesc, o promovează, o dau mai departe. Radu Paraschivescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Ioana Bâldea Constantinescu, Magdalena Mărculescu, Ileana Achim, Carlo Vecce, Denisa Comănescu, Ileana Badiu - iată doar câteva dintre numele pe care le voi avea la microfonul TVR Cultural în weekend-ul viitor, în transmisiunile directe pe care vi le pregătim sub coordonarea Biancăi Sărățeanu”, spune Marius Constantinescu.

Pe parcursul celor cinci zile, TVR CULTURAL va lua pulsul evenimentului, va prezenta noutăţile editoriale, întâlnirile cititorilor cu scriitori şi reprezentanţi ai editurilor, precum şi lansările de carte. Telespectatorii Televiziunii Române vor avea ocazia să urmărească, pas cu pas, desfăşurarea celui mai important eveniment de tip expozițional din România, dedicat cărții și educației.

Cea de-a 31-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară în perioada 4-8 decembrie la Pavilionul B2 al Complexului Romexpo din București. Președintele de onoare al acestei ediții este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori români contemporani, domnul Mircea Cărtărescu. Poet, prozator, eseist, critic literar, publicist și profesor universitar, Mircea Cărtărescu este deținătorul a numeroase premii literare naționale și internaționale, și în mod incontestabil, unul dintre scriitorii preferați ai publicului.

Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii, iar Televiziunea Română este partener oficial al evenimentului. Veți regăsi transmisii zilnice, în direct, de la acest eveniment în programele TVR CULTURAL. Programul de vizitare: zilnic între orele 10:00 şi 20:00, accesul publicului va fi gratuit.

 

 
TVR INFO difuzează „CIRCOM regional workshop. Din nou la Iaşi după 30 de ani”

Teleradio Moldova va redeveni membru al CIRCOM Regional, decizie discutată în şedinţa Comitetului Executiv al CIRCOM, organizată de TVR şi ...

CNA a emis 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme

Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online ...

De peste 35 de ani veghează, de la Paris, asupra moştenirii brâncuşiene. Istoricul de artă Doina Lemny, invitata Loredanei Negrilă, la TVR INFO

O femeie remarcabilă plecată din Iași a cărei modestie se îmbină cu măreția. E istoric de artă, fost curator-şef la Atelierul Brâncuşi din cadrul ...