loader
Foto

Galerie foto

"HOBBY-URI ÎN ANII '80", un nou episod al seriei documentare "Deceniul ascuns"

RECOMANDARI

În episodul cu numărul zece al seriei documentare "Dceniul ascuns-mărturii din România anilor 80", difuzat sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural, realizatorul Alexandru Stănescu ne invită în anul 2011, la Muzeul Benzii Desenate.

 

Episodul X ne aduce imagini din trecutul recent, anume din 2011, când Muzeul Național de Artă Contemporană a găzduit, pentru câteva luni, Muzeul Benzii Desenate. Expoziția de reviste BD din a doua jumătate a secolului XX a fost curatoriată de Dodo Niță, cel mai cunoscut istoric al benzii desenate românești, autor al unui volum omonim, alături de Alexandru Ciubotariu.

Întâlnirea din Muzeul Benzii Desenate ne vorbește despre un hobby al tinerilor din anii '80, care citeau reviste cu lanterna, atunci când se tăia curetul, și se întâlneau la Cenacluri SF unde discutau cele mai importante titluri din literatura lumii, unele interzise la tipar.

Un alt hobby notoriu al epocii a fost colecționarea timbrelor. Despre filateliști și creatori de timbre vorbim în partea a doua a episodului, alături de doi specialiști dintr-un renumit magazin Romfilatelia din București.

Pe acolo au trecut mulți preșcolari, duși de mână de părinți sau bunici, în căutarea colițelor rare, nedantelate, sau a seriilor neștampilate de peste mări și țări. De ce nu dorea Ceaușescu să fie portretizat în timbre, care erau cele mai ilustrate teme și cum au promovat autoritățile pasiunea pentru filatelie vom afla urmărind Episodul X al serialului Deceniul ascuns.

 
Epoca Brâncovenească: Între transformare, mit și martiriu | VIDEO

Domnia lui Constantin Brâncoveanu, desfășurată între 1688 și 1714, reprezintă un moment crucial în istoria românilor, marcând o epocă distinctă, ...

Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...