RECOMANDARI
Luni, 11 noiembrie, în Studioul de Concerte al Academiei Naționale de Muzică, „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, începând cu ora 18.00, va avea loc prezentarea ultimei cărți a etnologului și antropologului Răzvan Roșu și un concert de muzică tradițională al Grupului "Tecerașii", condus de Răzvan Roșu . Invitat special al concertului va fi Grigore Leșe.
Evenimentul de la Cluj din 11 noiembrie va fi prilej de dezbatere în jurul greutăților și experiențelor celor care s-au strămutat din Țara Moților în actualul județ Satu Mare. Aceste aspecte au fost necunoscute publicului larg până la cercetarea făcută de Răzvan Roșu prin realizarea a 250 de interviuri în ultimele două decenii cu moții „scoborâți” la câmpie și cu urmașii lor.
Academician profesor universitar doctor Ioan Bolovan împreună cu conf. univ. dr. Ion Cârja vor prezenta publicului cartea lui Răzvan Roșu: „De la munte pe hămoacă. 100 de ani de la colonizarea moților în județul Satu Mare”. Volumul a fost lansat în București, la Muzeul Național al Țăranului Român, anul acesta, în 1 octombrie.
Prezentarea cărții va fi însoțită de un concert în care vor fi prezentate "hori și zicăli" specifice fondului arhaic al muzicii tradiționale. Repertoriul va cuprinde piese și structuri melodice din Țara Moților și Țara Lăpușului. Totul va fi interpretat în formule instrumentale tradiționale, cu instrumente precum: tulnic, ceteră și fluier. Invitat de onoare al concertului va fi Grigore Leșe.
***
Articol de Maria Grăjdan