Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi de finic în mâini își manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Despre semnificația acestei mari sărbători creștine am stat de vorbă cu Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj.
Credit foto: Liana Baboș
Ce legătură are sărbătoarea Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim cu florile? Știm că sărbătoarea aceasta este cunoscută și sub denumirea de Florii.
Sărbătoarea Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim are o legătură profundă cu florile, fiind cunoscută și sub denumirea de „Florii.” Această denumire provine din tradiția biblică, conform căreia mulțimea L-a întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, simbolizând biruința asupra morții. În tradiția creștină românească, sărbătoarea Floriilor este asociată și cu binecuvântarea ramurilor de salcie, care sunt aduse la biserică și folosite ca semn al credinței și al speranței.
Domnul Hristos le-a vestit ucenicilor Săi în mai multe rânduri despre pătimirile Sale, spunându-le: „Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor și Îl vor omorî.”
Atunci Petru a zis: „De ce Te duci la Ierusalim? Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple una ca aceasta!” Dar Domnul Hristos i-a răspuns: „Înapoia Mea, Satano! Căci cugeți cele ale lumii, nu cele ale lui Dumnezeu.”
Învierea lui Lazăr / Credit foto: Liana Baboș
După ce l-a înviat pe prietenul Său, Lazăr, Domnul Hristos a venit la Ierusalim, iar mulțimea Îl aștepta să-L vadă pe Cel care l-a înviat pe Lazăr. De aceea, I-au pus pe drum ramuri de finic, ca unui biruitor al morții lui Lazăr, dar și ca unui rege care biruie moartea și poate stăpâni peste vrăjmași, nimicindu-i.
Însă Domnul Hristos nu vine ca un rege călare pe un armăsar, ci blând și smerit, călare pe mânzul asinei, arătând, pe de o parte, că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în smerenie, iar pe de altă parte, că El împărățește prin iubire și smerenie. Totodată, prin aceasta, arată că de bunăvoie vine spre pătimirile Sale.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
Cum este stabilită în calendar data acestei sărbători, în funcție de ce?
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută ca Duminica Floriilor, nu are o dată fixă în calendar, ci este una mobilă, fiind calculată în funcție de data Paștelui.
Duminica Floriilor este întotdeauna cu o săptămână înainte de Paști.
Data Paștelui ortodox este stabilită după calendarul iulian (folosit de Biserica Ortodoxă), iar cea a Paștelui catolic după calendarul gregorian.
În tradiția ortodoxă, Paștele se calculează după regula stabilită la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.), și anume:
Paștele trebuie să fie întotdeauna duminica.
Se sărbătorește după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Nu trebuie să coincidă cu Paștele evreiesc (Pesah).
Astfel, Floriile cad întotdeauna în duminica dinaintea Învierii Domnului, în perioada 20 martie – 23 aprilie (în funcție de anul respectiv).
Această duminică deschide Săptămâna Patimilor, marcând începutul ultimelor zile din viața pământească a Mântuitorului și intrarea Sa triumfală în Ierusalim.
Credit foto: Maria Grăjdan
Care este semnificația creștinească a sărbătorii Floriilor?
Duminica Floriilor este sărbătoarea care marchează intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cu doar câteva zile înainte de Pătimirea, Moartea și Învierea Sa. Această zi simbolizează bucuria poporului care L-a întâmpinat pe Mântuitor ca pe un împărat, dar și tristețea că aceeași mulțime, peste câteva zile, avea să ceară răstignirea Lui.
Ramurile de finic și de salcie: mulțimea L-a întâmpinat pe Hristos cu ramuri verzi, semn al biruinței și al recunoașterii Lui ca Împărat. Astăzi, creștinii aduc la biserică ramuri de salcie pentru a le sfinți, ca simbol al biruinței vieții asupra morții.
Măgarul pe care a intrat Mântuitorul: semn al smereniei; Hristos nu intră în Ierusalim ca un conducător lumesc, pe un cal de luptă, ci cu blândețe, pe un animal umil.
Împlinirea profețiilor: Intrarea lui Iisus în Ierusalim fusese profețită de Zaharia: „Iată, Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9).
Legătura cu Patimile: Deși poporul Îl primește cu bucurie, Hristos știe că aceeași mulțime Îl va trăda și va striga „Răstignește-L!”. Aceasta ne învață că slava lumească este trecătoare și că adevărata biruință vine prin cruce și înviere.
Pentru creștini, această zi este un îndemn la smerenie, credință și pregătire sufletească pentru Săptămâna Patimilor.
Credit foto: Shutterstock - Paul shuang
Cum a fost primit Domnul Iisus Hristos în Ierusalim, care a fost scopul lui și cine relatează despre această primire?
Domnul Iisus Hristos a fost primit în Ierusalim cu mare bucurie și entuziasm de către mulțimea care Îl recunoștea ca pe Mesia și Împăratul promis. Oamenii Îl întâmpinau cu ramuri de finic și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” (Matei 21, 9).
Scopul intrării triumfale a lui Iisus în Ierusalim era împlinirea profeției mesianice și pregătirea poporului pentru jertfa Sa. Hristos nu a intrat în Ierusalim pentru a-și revendica un tron pământesc, ci pentru a împlini voia Tatălui, care era să se jertfească pentru mântuirea lumii. Intrarea în Ierusalim semnifica începutul Pătimirilor, iar Hristos știa că aceeași mulțime care L-a întâmpinat cu bucurie avea să Îl condamne la moarte câteva zile mai târziu.
Această primire este relatată de toți cei patru evangheliști, fiecare aducând un detaliu important:
Evanghelia după Matei (21, 1-11) subliniază împlinirea profeției din Zaharia 9, 9, despre mângâierea Ierusalimului prin intrarea lui Iisus pe un măgar, semn al smereniei și al păcii.
Evanghelia după Marcu (11, 1-11) evidențiază momentul în care ucenicii Îl aduc pe Iisus pe măgar prezis in proorocie și mulțimea Îl întâmpină cu ramuri de finic, proclamându-L „Împăratul”.
Evanghelia după Luca (19, 28-40) adaugă detaliul că fariseii au cerut lui Iisus să oprească mulțimea din a-L aclama, dar Iisus le-a răspuns: „Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga”.
Evanghelia după Ioan (12, 12-19) oferă o descriere detaliată a aducerii lui Iisus pe măgar, legând acest moment de profeția din Zaharia și subliniind faptul că mulțimea a fost martoră a minunilor săvârșite de Iisus, cum ar fi învierea lui Lazăr.
Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim ne arată contradicția dintre gloria lumii și adevărata slava a Împărăției lui Dumnezeu. Poporul Îl întâmpină pe Iisus ca pe un Împărat, dar Iisus nu caută domnia pământească. Împărăția Lui este o împărăție a mântuirii, iar crucea este drumul pe care trebuie să-L urmeze pentru a înfrunta păcatul și moartea.
Ce așteptări avea mulțimea când a intrat Iisus în Ierusalim?
Mulțimea care L-a întâmpinat pe Iisus în Ierusalim avea așteptări mesianice, adică aștepta un Mesia, un Împărat pământesc, care să elibereze Israelul de sub dominația romană și să instaureze un regat terestru al păcii și prosperității. Acesta era un ideal adânc înrădăcinat în gândirea poporului evreu, care își dorea o mântuire națională și eliberare politică de sub jugul imperiului roman.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim / Credit foto: Liana Baboș
Cum a reacționat Iisus la primirea lui în cetate?
Reacția lui Iisus la primirea în Ierusalim a fost una plină de smerenie și melancolie, în ciuda aclamațiilor și entuziasmului mulțimii. Deși a fost întâmpinat ca un împărat de către popor, Iisus nu a căutat gloria lumească, ci a înțeles că misiunea Sa nu era de a instaura un regat pământesc, ci de a aduce mântuirea spirituală prin jertfa pe cruce.
Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un măgar, ceea ce era un semn al umilinței și al unei împărății spirituale, nu unul al unui împărat terestru și războinic. Conform profetului Zaharia, Mesia trebuia să vină astfel, adică blând și smerit (Zaharia 9:9).
Iisus știa că mulțimea și conducătorii religioși nu înțelegeau că mântuirea nu venea prin eliberare politică, ci prin jertfa Sa, iar necunoașterea adevărului va duce la distrugerea Ierusalimului și la pierirea multora.
Privirea dincolo de evenimentul imediat – Iisus a văzut dincolo de momentul de glorie temporară al intrării în Ierusalim și știa că misiunea Sa supremă era de a suferi pentru păcatele omenirii și de a aduce mântuirea prin jertfă. Astfel, chiar în mijlocul celebrării, privirea Lui era fixată pe cruce, ca locul unde urma să aducă salvarea lumii.
Intrarea Domnului Iisus Hristos ]n Ierusalim / Credit foto: Shutterstock - Onyshchenko
Cum este reprezentată Intrarea Domnului Iisus Hristos în icoane?
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este un moment deosebit în tradiția ortodoxă și este reprezentată în icoane cu multă simbolistică, pentru a sublinia semnificația duhovnicească a evenimentului. Aceasta este singura sărbătoare în care Iisus este reprezentat triumfalist, înconjurat de o mulțime care Îl aclamează ca Împărat, însă nu în sensul unui împărat pământesc, ci în sensul unei împărății spirituale. În icoanele acestei sărbători, sunt surprinse mai multe elemente semnificative, care ne ajută să înțelegem profunzimea evenimentului.
Elementele majore ale icoanei Intrării Domnului Iisus în Ierusalim:
Iisus călare pe asin - În icoane, Iisus este întotdeauna reprezentat călare pe un asin. Acesta este un simbol al smereniei și al păcii, deoarece în tradiția iudaică, împărații care veneau în pace intrau în orașe pe măgari, iar cei care veneau pentru război veneau pe cai. Alegerea asinului de către Iisus subliniază faptul că Împărăția Sa nu este una pământească și militară, ci una a păcii și a smereniei. Acest detaliu împlinește profecția din Zaharia 9:9, care vorbește despre un Împărat smerit, care vine călare pe un măgar.
Apostolii și ucenicii - De obicei, în icoane, apostolii sunt reprezentați alături de Iisus, urmându-L în drum spre Ierusalim. Aceștia sunt adesea înfățișați privind cu atenție la mulțimea care Îl aclamează pe Iisus ca pe un Împărat, dar fără să participe direct la laudele celor din jur. Apostolii sunt simboluri ale celor care urmăresc calea Mântuitorului, dar și al celor care nu înțeleg pe deplin natura Împărăției pe care o aduce Iisus.
Mulțimea aclamă:
În icoană, mulțimea care Îl întâmpină pe Iisus este vibrantă și entuziastă. Aceasta strigă „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” și Îl aclamează ca pe un Împărat. Iar copiii sunt adesea reprezentați strângând frunze de finic, pentru a le pune în fața Mântuitorului, un gest simbolic de respect și recunoaștere a autorității divine a lui Iisus. Finicul este un simbol biblic al victoriei și al mântuirii.
Un alt detaliu important în unele icoane este Iisus ținând un pergament sau un volum deschis, care simbolizează Evanghelia. Acesta este un simbol al cuvântului divin, pe care Iisus îl aduce în lume, și al misiunii Sale de a răspândi vestea bună a mântuirii.
Un alt simbol esențial în icoane este mulțimea care aruncă hainele lor pe cale, un gest de respect profund și de recunoaștere a mărimii lui Iisus. Aceste haine simbolizează credința și devotamentul celor care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitorul. În tradiția biblică, aceasta este o acțiune de mângâiere a unui împărat, un gest de recunoaștere a regalității și a puterii sale spirituale.
De asemenea, în icoanele Floriilor, Iisus este adesea văzut binecuvântând mulțimea. Această binecuvântare nu este doar o simplă favoare pământească, ci este simbolul binecuvântării divine care vine prin mântuirea adusă de Hristos, care va deveni completă prin jertfa pe cruce.
Credit foto: Shutterstock - New Africa
Ce simbolizează ramura de finic din icoanele ce surprind sărbătoarea Floriilor?
Ramura de finic din icoanele ce surprind sărbătoarea Floriilor simbolizează mai multe lucruri importante în tradiția creștină, având o semnificație adâncă legată de mântuirea adusă de Hristos și de victoria spirituală pe care o aduce Împărăția Sa.
Ea este:
Simbol al victoriei și al biruinței
Simbol al păcii și al mântuirii
Semnificație escatologică
Semn al iubirii și al recunoașterii divine.
Cum a apărut obiceiul aducerii ramurilor de salcie în fața Sfântului Altar în țara noastră și de când datează acest obicei?
Obiceiul aducerii ramurilor de salcie în fața Sfântului Altar în ziua Floriilor este o tradiție străveche în Biserica Ortodoxă din România, dar și în alte țări ortodoxe. Acest obicei simbolizează întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, fiind asociat cu ramurile de finic pe care mulțimea le așternea în calea Domnului la Intrarea Sa triumfală în cetate.
Care este ritualul sfințirii lor?
Ritualul sfințirii ramurilor de salcie în ziua Floriilor este un moment deosebit în cadrul Sf. Liturghii. În cadrul Sf. Liturghii preotul, în fața Sf. Altar rostește rugăciunea de binecuvântare asupra stâlpărilor, iar mai apoi, ramurile de salcie sunt împărțite credincioșilor.
Știu că în unele țări se oferă de florii alte tipuri de ramuri cum ar fi cele de măslin sau liliac. De ce în România s-a împământenit oferirea crengilor de salcie?
În România, obiceiul oferirii crengilor de salcie de Florii se bazează pe tradiții adânc înrădăcinate în cultura populară și religioasă.
Sunt simbol al Învierii și al primăverii. Salcia, care înflorește primăvara, este considerată un simbol al reînnoirii, al vitalității și învierii, aducând aminte de viața nouă adusă de Hristos în lume. În această perioadă, salciile înfloresc pe marginea apelor, asociindu-se cu puritatea și înnoirea spirituală.
Sfânta Cruce împodobită de Florii / Credit foto: Shutterstock - Foto_Nikata
Așadar, creștinii primesc flori si crengi de salcie după liturghie din Duminica Floriilor. Ce trebuie să facă creștinii cu ele după ce pleacă de la biserică?
După slujba din Duminica Floriilor, creștinii care primesc flori și crengi de salcie trebuie să le trateze cu respect și evlavie, având în vedere semnificația lor religioasă. Ramurile sfințite de salcie sunt adesea păstrate în case, la locuri de cinste, cum ar fi icoanele, pentru a aduce protecție spirituală și binecuvântare casei și familiei.
Creștinii trebuie să păstreze aceste ramuri cu evlavie și respect, având în vedere semnificația lor legată de intrarea Mântuitorului în Ierusalim și legătura lor cu viața spirituală a fiecărei familii.
Mănăstirea Bobota / Credit foto: Liana Baboș
Plecând de la semnificația Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cum îi facem loc în sufletele noastre Mântuitorului Lumii, dat fiind că în noi înșine există două căi: DA și NU; deschid, nu deschid?
Plecând de la semnificația Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, să facem loc Mântuitorului în sufletele noastre presupune o deschidere sinceră și continuă către El. Această deschidere poate fi văzută ca o alegere constantă între „DA” și „NU”, o luptă interioară pe care fiecare dintre noi o duce zi de zi, între a-L primi pe Hristos în viața noastră sau a-L respinge.
Așadar, creștine, alege să-L primești cu inima deschisă! Așa cum mulțimea din Ierusalim l-a aclamat pe Iisus cu ramuri de finic și cu bucurie, și noi suntem chemați să-L primim în inimile noastre cu toată iubirea și evlavia. A spune „DA” înseamnă a-L accepta pe Hristos ca Împăratul nostru, nu doar în cuvinte, ci și prin fapte.
Așa cum oamenii au așternut haine și ramuri pe cale pentru a-L întâmpina pe Hristos, la fel trebuie să ne curățim sufletele și viața, îndepărtând orice obstacol care ne-ar împiedica să-L primim. Acest lucru înseamnă să fim sinceri cu noi înșine și să ne recunoaștem slăbiciunile și păcatele, cerând iertare și ajutor divin.
„DA” înseamnă a-L urma, chiar și atunci când drumul nu este ușor. Hristos ne cheamă nu doar să-L întâmpinăm în zilele de bucurie, dar și să rămânem alături de El în momentele de suferință, când drumul Crucii poate părea greu. A-L accepta în viața noastră înseamnă a-L urma cu credință și răbdare, oricare ar fi încercările.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Sălajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
***
Alese mulțumiri Părintelui Arhimandrit Mina, Exarh al mănăstirilor din Episcopia Salajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, care îl slujește cu smerenie și trudă pe Dumnezeu, dedicându-se și întrajutorării copiilor din familii nevoiașe și bătrânilor neputincioși. An de an, organizează tabere pentru copii în arealul frumoasei Mănăstiri Bobota, cufundată în mijlocul unei păduri plină de pace și frumusețe divină.
Aici cultivă afine, ciuperci, prune ... construiește așezământ și nu numai, oferindu-le cu dragoste oamenilor năpăstuiți o mână de ajutor. Dacă drumurile vă poartă prin Ardeal, poposiți cu suflet la Mănăstirea Bobota din județul Sălaj pentru a vă încărca spiritual și pentru a mângaia, dacă puteți, sufletele celor încercați de viață.
***
Florii binecucântate cu bucurii duhovnicești!
***
Credit foto: Liana Baboș, Maria Grăjdan și Shutterstock
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
