RECOMANDARI

Între 15 și 21 ianuarie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor „Cetatea femeilor”, o peliculă a lui Fellini din 1980, clasicul japonez „Rashômon”, din 1950, al lui Akira Kurosawa, „În pronunțare”, filmul de debut în lungmetraj al Mihaelei Popescu (2018) și „Saltimbancii”, un film de Elisabeta Bostan, care pleacă de la îndrăgita poveste a lui Fram.

Luni, 15 ianuarie, de la ora 23.10, TVR Cultural a programat pelicula „La citta delle donne” („Cetatea femeilor”, 1980), semnată de Federico Fellini, cu Marcello Mastroianni, Anna Prucnal și Bernice Stegers.

Filmul este o explorare a sexualității feminine și masculine, prin ochii unui bărbat, Snàporaz, un călător italian de 50 de ani, care urmărește prin pădure o femeie frumoasă pe care o întâlnește în compartimentul trenului. Snàporaz se trezește într-un hotel fantasmagoric unde erau cazate femeile care urmau să participe la o conferință feministă. El își dă seama curând că nu este binevenit și încearcă să scape, potrivit sinopsisului publicat de Rotten Tomatoes. Trailer-ul peliculei, aici.

Sursă foto: imdb.com

În epocă, filmul nu a fost primit foarte bine de critica de specialitate, considerându-se că vine cu o perspectivă misogină. Fellini și-a apărat filmul, spunând că este „un coșmar” sau „o fabulă” în care „vedem lumea prin ochii lui Snàporaz. Este perspectiva unui bărbat care a privit întotdeauna femeia ca pe un mister. De-a lungul veacurilor, de la începuturile timpului, sunt convins că bărbatul a acoperit femeia cu măști. Acestea sunt, totuși, măștile bărbatului, nu măștile femeii și ceea ce acoperă nu este ceea ce își dorește el să acopere. Măștile provin din subconștientul bărbatului și reprezintă acea parte necunoscută din el”, potrivit The New Yorker.

Sursă foto: imdb.com

„În film, regizorul este mai interesat să exploreze perspectiva masculină - bărbatul italian al generației sale, cu imaginația șlefuită de catolicism și cu experiența - într-o anumită măsură - a fascismului. Scriind un eseu despre diferențele între generații, regizorul, atunci în vârstă de 60 de ani, nota: «Pus față în față cu unul dintre tinerii din zilele noastre, un tânăr din 1938 este ca un contabil care întâlnește un fluture».

Întrebat, tot în legătură cu acest film, dacă personajele lui masculine sunt de vină pentru căutarea unui ideal de femeie tandră, Fellini a răspuns: «S-ar putea. Ceva trebuie să fie în neregulă cu imaginea tradițională a femeii, dacă a cauzat o frică atât de adâncă»”, mai scria The New Yorker, într-un eseu despre filmul lui Fellini.

Sursă foto: imdb.com

Joi, 18 ianuarie, de la ora 22.00, TVR Cultural a difuzat drama românească „În pronunțare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu (2018). Din distribuție fac parte Dorotheea Petre, Toma Cuzin și Olimpia Melinte. Trailer-ul, aici.

„Personajul principal s-ar putea spune că este un judecător (Cuzin Toma), cu aura lui de împărțitor al dreptății și al legii, de om care are dreptul să-i judece pe alții. Nu avem însă povestea obișnuită a vieții unui om, ci un salt în irealism, unde personajul se mișcă normal, dar nu vorbește, pentru că totul ne este relevat de glasul rațiunii sale, interpretat ca personaj de sine stătător de către Dorotheea Petre.

Toate gândurile și stările eroului sunt filtrate prin personajul K, prezent la fiecare mișcare a judecătorului. Un personaj intrepretat de doi actori, de fapt. K, conștiința (substantiv feminin), este ca o umbră a lui Andi, la muncă sau în familie.

Cuzin Toma întruchipează un bărbat matur, sportiv și cu o agresivitate naturală, care nu vorbește. Dorotheea Petre este cea care controlează vorbele, gesturile, răbufnirile. Cei doi se mișcă în același ritm, iar secvența mersului în același pas pe culoarul întortochiat la tribunalului este sugestiv pentru conceptul Mihaelei Popescu”, arată revista online a Uniunii Cineaștilor din România, All about Romanian Cinema - Aarc.ro.

Sursă foto: Facebook „În pronunțare”

Regizoarea Mihaela Popescu a explicat că filmul ei „renunță la convențiile de reprezentare uzuale și propune o perspectivă filosofică, care pune sub semnul întrebării raportul de putere pe care se bazează actul justiției și modul în care îi vedem pe ceilalți și pe noi înșine. E un film care solicită atenția spectatorului prin detalii, atmosferă și imaginație. Sper ca acest exercițiu să continue și după vizionarea lui”.

Sursă foto: Facebook „În pronunțare”

Sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 11.00, TVR Cultural a transmis filmul „Saltimbancii” (1981), în regia Elisabetei Bostan, cu Carmen Galin, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Adrian Vâlcu.

Filmul este ecranizarea romanului „Fram, ursul polar”, al lui Cezar Petrescu.

„Circul Buffone se reîntoarce la Iaşi, unde micul Geo, fiul patronului, se visează explorator arctic, precum Nansen. Deşi mama l-ar vrea medic, după moartea ei, destinul îl împinge pe băiat în arena circului, unde mirajul îngheţului etern va rămâne reprezentat de un ursuleţ alb”, reține Tudor Caranfil, în  lucrarea „Dicţionar de filme româneşti".

Imagine de pe afișul filmului „Saltimbancii”. Sursă imagine: cinemagia.ro

Duminică, 21 ianuarie, TVR Cultural a difuzat un clasic: „Rashômon” (1950), în regia lui Akira Kurosawa.

O crimă - patru versiuni ale adevărului. La Rashomon, una dintre porţile oraşului Kyoto, povestea tragică a uciderii unui samurai şi a violului soţiei acestuia este relatată din patru perspective diferite, de către patru personaje implicate în dramă: un bandit, un tăietor de lemne, fantoma samuraiului şi soţia atacată.

Scenariile se contrazic între ele şi fiecare minte, ca să apară într-o lumină cât mai favorabilă. Dar cine spune adevărul şi cine manipulează faptele pentru a-l acoperi pe adevăratul vinovat?

„Rashomon”. Sursă: imdb.com

În rolurile principale: Toshiro Mifune, Machiko Kyō, Masayuki Mori, Takashi Shimura.

„Rashômon” este filmul care a pus cinematografia japoneză pe harta lumii, pelicula primind Leul de Aur și Premiul Criticilor, la Festivalul de Film de la Veneţia din 1951, o nominalizare la premiul Oscar pentru scenografie și una la premiul BAFTA pentru cel mai bun film.

„Rashomon”. Sursă: imdb.com

„Ființele umane sunt incapabile să fie sincere cu ele însele despre ele însele. Nu pot vorbi despre sine fără să înflorească. Scenariul înfățișează astfel de oameni - oameni care nu pot supraviețui fără minciuni care îi fac să se simtă mai buni decât sunt. (...) Egoismul este un păcat pe care omenirea îl cară cu sine de la naștere, este cel mai greu de vindecat”, spunea Kurosawa.

Filmul său dă numele și unui fenomen psihologic: „efectul Rashomon”, care se referă la subiectivitatea asupra percepției amintirilor.

„Rashomon”. Sursă: imdb.com