loader
Foto

Pomul se cunoaște după roade, omul după fapte

RECOMANDARI

Fermele acestui complex agrozootehnic sunt printre cele mai moderne și sustenabile din Oltenia. În spatele lor se află multă muncă, perseverență și dorință constantă de perfecționare.

 

Într-o veche stație de mecanizare, părinții lui Florin Chirea au început o aventură în agricultură. După terminarea studiilor și o scurtă experiență în străinătate, tânărul Florin s-a implicat și el în domeniul agricol.

După anul 1999, încet și sigur, cu credite de la bănci, apoi cu fonduri europene, și-a mărit suprafața de teren administrând acum cam 4000 de ha, pe care cultivă grâu, rapiță, porumb, soia, lucernă și plante de nutreț. Are irigații cu pivot, cu tamburi și chiar cu bandă de picurare îngropată la porumb.

A construit magazii, depozite și silozuri pentru cereale, copertine pentru baloții de paie și de fân. Deține utilaje de ultimă generație luate cu fonduri europene. A trecut treptat la cultivarea cerealelor în regim ecologic, obținând certificarea pentru floarea soarelui, mazăre boabe, porumb siloz și pentru pajiști și pășuni.

Din anul 2006, a construit grajduri, le-a dotat cu tot ceea ce este necesar confortului bovinelor, de la ventilatoare, perii, dușuri, adăpători. A cumpărat vaci cu genetică din Olanda și Ungaria, din rasele HOLSTEIN, LIMOUSINE și ANGUS. Hrana bovinelor, care au ajuns la 1000 de capete cele de lapte și 300 la cele pentru carne, este asigurată de F.N.C.-ul propriu din cerealele fermei. Rețetele sunt specifice fiecărei rase, iar vitele de carne pasc și pe pășunile fermei. Sala de muls, complet automatizată, are 2 x 18 posturi. Laptele colectat, cam 5000 l zilnic, este predat unui procesator. Bovinele de carne sunt predate pentru abatorizare unei firme partenere. Îngrășarea tăurașilor se face pentru vânzare și abatorizar, când ajung la 400-500 kg. Dejecțiile colectate sunt depozitate în două lagune, unele pentru îngrășăminte, iar celelalte pentru biogaz.

Este ajutat de părinti și de Dragoș, un partener de nădejde în treburile fermelor. Fermele acestui complex agrozootehnic sunt printre cele mai moderne și sustenabile din Oltenia. Viitorul este plin de .... rod, în ferma lui Florin.

Paricipă: dr. vet. Dragoș Bârsoiu, com. Rusănești, jud.Olt

***

Gastronomia românească este la mare preț, atât în restaurantul din câmp, un loc de popas pentru cei care cunosc gustul cel bun al cărnii proaspete, cât și în produsele din carmangeria și din făbricuța de mezeluri a celor care administrează afacerea din Buftea. Deschisă din anul 2017, pe 600 mp, fabrica are spații frigorifice pentru mezeluri fierte și afumate.

Aici este procesată carnea de porc, vită, ovine, pui, curcani, rațe, chiar vânat și pește. Măcelarul a folosit doar carne de la noi, din ferme românești. Dar cum materia primă românească este tot mai puțină, este obligat să folosească și carne refrigerată, dar niciodată congelată.

Capacitatea de producție este de până la 3t zilnic. Folosește condimente de cea mai bună calitate, iar afumarea se face cu lemn de fag. Rețetele locale autentice pentru semipreparate, mici, cârnați proaspeți, burgeri, frigărui, slăninuțe, dar și pentru zeci de tipuri de mezeluri sunt deosebit de apreciate, iar aceste produse sunt desfăcute în 10 mici magazine din localități vecine, dar și în cel de la poarta fabricii, chiar și la București și Ploiești.

Oferă și servicii de catering, fiind ajutat de 140 de angajați. Și-a montat panouri fotovoltaice ca să poată susține creșterea prețului la energia electrică. Visul lui este să-și facă o fermă de suine.

Participă: Eduard Pavel - antreprenor și manager companie procesare carne Buftea, Ilfov

***

Jurnalist tv Sergiu Marinescu

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

Emisiunea ”Ferma” se difuzează duminică, 8 decembrie, de la ora 9, la TVR 2.

Foto credit: Pixabay/Derks24

Tag-uri: agricultură, Ferma, TVR 2
 
Despre Iuliana, cu drag...

Despre Iuliana, cu drag...

publicat: Miercuri, 22 Ianuarie 2025

Gânduri frumoase şi vorbe alese merg către vedeta TVR la aniversarea celor 25 de ani de carieră în televiziune. Ultima parte a „Galei Iuliana ...

Eșecul și lecțiile lui: Cum te ajută greșelile să ajungi la succes

Într-o lume obsedată de premii și câștiguri, concentrată pe triumf rapid, uităm să învățăm din greșeli și să avem răbdare cu noi. Asta dacă ...

Programe dedicate Unirii Principatelor Române, la TVR

Programe dedicate Unirii Principatelor Române, la TVR

publicat: Miercuri, 22 Ianuarie 2025

Aniversăm 166 de ani de la Unirea Prin­ci­patelor Române sub conducerea dom­nitorului Alexandru Ioan Cuza. TVR difuzează vineri, 24 ianuarie, ...