loader
Foto

Iarba verde de acasă

RECOMANDARI

În lunca Oltului, un inginer constructor, care a lucrat mulţi ani în Israel și în Canada, s-a întors în țară după ce a primit în urma retrocedărilor 1700 hectare de teren. A înfiinţat la început o fermă vegetală, apoi a preluat un fost I.A.S. în comuna Cilieni şi câteva terenuri într-o zonă neproductivă pe care le-a amenajat pentru păşunat.

 

A creat o exploataţie zootehnică, la început cu câteva vaci bălţate. Acum are doar bovine de carne, în jur de 400 de capete, achiziţionate din Ţările de Jos, Irlanda şi Scoţia. A cumpărat, prin asociaţia al cărei preşedinte a devenit, 13 tauri de mare valoare genomică, la o licitaţie din Germania.

Această rasă este rezistentă, având un temperament docil și uşor de întreţinut, fără să necesite amenajări tehnice speciale. Foloseşte păşunea minim 8 luni pe an şi un singur îngrijitor se poate ocupa de peste 150 de capete. Condiţiile pedoclimatice de la noi, cadrul natural liber și semisălbatic reprezintă mediul perfect pentru bunăstarea lor. Sunt rezistente la boli, au un spor mediu zilnic ridicat, un randament mare la sacrificare, având și o carne de calitate superioară, marmorată. Pe lângă grajduri, padocuri, depozit pentru furaje, ferma are și lagune pentru dejecţii, dar și alte dotări specifice vitelor de carne.

Fermierul Marcel se îngrijeşte de 2000 de ha teren arabil, pe care îl cultivă cu cereale şi plante furajere. Asociaţia pe care o conduce are 1450 de membri, cu peste 120.000 de taurine. Este acreditată pentru Registrul Genealogic al rasei Angus şi cu Controlul Oficial al Performanţelor.

Subvenţiile acordate de stat în cresterea și exploatarea acestor bovine sunt substanţiale și includ Pachetul pentru agromediu, Sprijinul cuplat zootehnic( S.C.Z.) şi Ajutorul naţional tranzitoriu(ANT).

Aflaţi detalii în emisiunea Ferma, duminică, 22 decembrie, de la ora 9:00, la TVR 2.

***

Participă ing. Marcel Olteanu - fermier, comuna Cilieni, jud. Olt

Jurnalist tv Sergiu Marinescu

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

Info si foto: emisiunea Ferma/TVR 2

 

 

 
EXCLUSIV. Dreptate pentru Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului, la 98 de ani. Parchetul General atacă în instanță deciziile de achitare ale criminalilor de război, pentru care România a fost condamnată la CEDO

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va ataca în instanță deciziile prin care au fost achitați doi criminali de război, în ...

„Vreau să arăt publicului că vitalitatea nu are vârstă.” Anca Mazilu vine cu noi ediţii în premieră, sâmbăta, la „Eu pot!”

Un nou sezon al emisiunii ce îşi propune să traseze telespectatorilor un ghid de viață bună începe pe 5 aprilie. Anca Mazilu ne aşteaptă cu ...

Despre spaţiul cosmic şi drumul la Baia-Mare la NASA, într-o discuţie fascinant la TVR1

„Dincolo de alb şi negru” revine cu un nou sezon de interviuri cu oameni excepţionali Seria întâlnirilor cu oameni care se bucură de ...