loader
Foto

Divorţul şi cererile accesorii

RECOMANDARI

Care sunt motivele şi condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorţ? Ce înseamnă în practică anularea căsătoriei? Care sunt efectele juridice ale separării legale? Se poate apela la mijloace alternative extrajudiciare pentru desfacerea căsătoriei? Detalii, în ediţia de marţi, 26 noiembrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.  

 

De la ora 13:00, invitatul Mihaelei OLARU este Ştefan MOŢEC, avocat.

(w882) oamenii si

Divorţul în instanţă reprezintă singura modalitate prin care se poate obţine desfacerea căsătoriei fără acordul părţilor, în absenţa sau chiar cu opoziţia unuia dintre soţi. De asemenea, are avantajul de a genera o soluţie şi în disputele legate de copii, program de vizitare, pensie de întreţinere etc., acolo unde nu ar putea exista o înţelege prin acord. Procedura este însă mai “stufoasă”, necesită în majoritatea cazurilor şi audierea de martori şi prezenţa în sala de judecată.

(w882) oamenii si

În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de: vârsta copilului, nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte. Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

(w882) oamenii si

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numarul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator av. Mihaela OLARU

Echipa redacţională Raluca AMZĂR, Liliana VĂDUVA

Producător Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

 
Epoca Brâncovenească: Între transformare, mit și martiriu | VIDEO

Domnia lui Constantin Brâncoveanu, desfășurată între 1688 și 1714, reprezintă un moment crucial în istoria românilor, marcând o epocă distinctă, ...

Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...