loader
Foto

Iurie Darie: ”Zâmbetul a fost una dintre armele mele ca să trec mai ușor peste greutăți”

RECOMANDARI

S-a aflat în slujba teatrului zeci de ani. A tratat actoria cu seriozitate. Și a rămas fidel familiei Teatrului de Comedie până la final. Marele actor Iurie Darie a interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice. Înzestrat și cu un mare talent de desenator, a ilustrat cărți pentru copii și a realizat emisiuni tv dedicate celor mici.

 

Faimosul ”zâmbet fermecător” despre care îl întrebase într-un interviu Eugenia Vodă, nu era deloc unul convențional, Iura Darie era sincer și și-a păstrat acest zâmbet indiferent de greutăți: ”Și spectatorii care mă vizitează în culise și cei care mă întâlnesc pe stradă și mă opresc...mă recunosc după zâmbet”...”m-am inspirat din zâmbetul mamei”...”asta a fost una dintre armele mele ca să trec mai ușor peste greutăți.”

(w882)

A debutat în cinema în 1953, cu rolul lui Miron din filmul istoric "Nepoții gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, regizorul Mircea Drăgan l-a ales pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu.

Băieții noștri (1959), S-a furat o bombă (1961), Vacanță la mare (1963), Dragoste la zero grade (1964), Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972), Frații Jderi (1974), Ringul (1984), O zi la București (1987), Zîmbet de Soare (1988), În fiecare zi mi-e dor de tine (1988), Oglinda (1994), Punctul zero (1996), Triunghiul morții (1999) - sunt doar câteva dintre filmele cele mai cunoscute în care îl puteți urmări jucând.

Într-o ediție "Destine ca-n filme", realizată în amintirea sa, puteți urmări dezvăluirile emoționante ale îndrăgitei actrițe Anca Pandrea, soția sa, ale prietenilor și colaboratorilor, dar și imagini inedite cu Iurie Darie din Arhiva de Aur a Televiziunii Române.

(w882)

În ziua în care ar fi împlinit 95 de ani, a fost sărbătorit la Teatrul de Comedie cu expoziția „Lumea mea”, care a prezentat lucrări ale artistului grafician Iurie Darie. Emisiunea s-a difuzat marți, 13 august, ora 20, la TVR 2.

(w882)

(w882)

(w882)

 

 

 
Creștere fulminantă a cazurilor de tuse convulsivă în România, în 2024. De ce sunt atât de mulți copii afectați și cum poate fi prevenită boala

Cu patru decese la sugari și peste 2.000 de îmbolnăviri până la finalul lunii octombrie, față de 16 cazuri în tot anul 2023, infectările cu tuse ...

Dana Rogoz, întoarcere în timp până la epoca Minisong şi prima apariţie la TVR

Luni, 23 decembrie, de la ora 21:00, în „Reţeaua de Idoli” este invitată o actriţă, regizoare și prezentatoare TV pe care o cunoaşte multă lume. ...

ANGELA GHEORGHIU: „Nu îmi place să fiu ignorantă. Ceea ce înseamnă că ascult tot ceea ce s-a întâmplat până la mine!”

În a doua zi de Crăciun, TVR Cultural vă propune o întâlnire-eveniment cu una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume – soprana ...