Gabriel García Márquez nu este un scriitor care se citește ușor și nici nu este „recomandat” neinițiatilor într-ale literaturii profunde.
Nu credem că există cineva care să nu fi citit măcar ceva, scris de Gabriel García Márquez.
Dacă nu s-a pierdut în densitatea și dimensiunea frazei, poate că totuși încăpățânatul cititor a trecut de „Dragostea în vremea holerei”, „Toamna patriarhului”, „A trăi pentru a-ți povesti viața” și a ajuns la vârful de lance, „Un veac de singurătate”.
Gabriel García Márquez nu este un scriitor care se citește ușor și nici nu este „recomandat” neinițiatilor într-ale literaturii profunde. Cum v-am spus deja, fraza lui este alambicată, complicată cu o subtilă metaforă și... pare interminabilă; perfectă pentru o analiză morfo-sintactică.
Cu toate aceste (aparente) greutăți, Gabriel García Márquez este unul dintre cei mai citiți scriitori ai lumii, notorietatea sa fiind aparte.
„Un veac de singurătate" este considerată opera care l-a făcut pe Gabriel García Márquez celebru. I-a adus premiul Nobel pentru literatură, în 1982 și se mai spune despre ea că este cel mai frumos roman de expresie spaniolă, după „Don Quijote de la Mancha”. Noi credem că este încă un roman puternic și unic, situat sus de tot, în galeria marilor scrieri universale. Și mai credem că este un roman dificil, greu de citit, greu de urmărit, dar incredibil de frumos; de un realism magic, așa cum îl clasifică exegeții literari.
„Dar, înainte de a ajunge la versul final, înţelesese că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceea, căci stătea scris că acea cetate a oglinzilor (sau a mirajelor) va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.”
Macondo, satul aflat într-un veac de singurătate reprezintă începutul și sfărșitul, deopotrivă. Realul și fantasticul sunt un singur tot, în profunzimea celor 100 de ani. Acolo este invitat cititorul să intre, în familia Buendia, alături de persoaje ca puternicul Jose Arcadio (fondatorul locului, ajuns, într-un final, nebun), colonelul Aureliano (erou al Războiului Civil), Ursula (mama în jurul căreia gravitează totul), Pilar Ternera (ghicitoarea), pătimașele Amaranta și Rebeca, Fernanda cea duioasă.
Să nu-l uitam pe Melchiade, proaspat întors din lumea morților, unde „nu putuse îndura singurătatea”.
Șapte generații strâns legate între ele prin pasiuni, obsesii, fantezii, disperări, speranțe, iubire. Romanul explorează problema timpului în contextul nemuririi și este o operă care atinge toate temele condiției umane.
Din 1967, când „Un veac de singurătate” a fost publicat pentru prima dată, romanul a fost editat în peste 50 de milioane de exemplare și tradus în 46 de limbi, devenind una dintre cele mai „consumate” cărţi din istoria literaturii universale (și nu doar în vremuri de pandemie și izolare, când cartea însumează un număr record de cereri).
Despre „Un veac de singurătate” au fost nenumărate recenzii și păreri. Se dorește a fi un mare serial de televiziune, a inspirat artiști plastici.
Magia sa strălucește și mai tare, de când Gabriel García Márquez ne-a părăsit, în 2014, văduvind literatura mondială de unul dintre cei mai grozavi scriitori ai săi.
Ana-Maria Sandu
foto: wikimedia commons